Mântuirea lui Zacheu ilustrează cu putere adevărul biblic descris de evanghelistul Luca în Luca 18.27 care spune: „Ce este cu neputiţă la oameni este posibil la Dumnezeu.” Vameşul Zacheu nu a lăsat ca bogăţiile sale să se interpună între el şi Dumnezeu. Acest om a folosit ultima ocazie de a se întâlni cu Isus, întrucât Domnul era în a treia şi ultima Sa călătorie spre Ierusalim şi nu avea să mai treacă niciodată pe drumul acela până la cruce. Era animat de dorinţa de a-L vedea de aproape pe Mântuitorul, dar era un bărbat mic de statură. De aceea, ca să înlăture acest mic handicap şi faptul că Isus era îmbulzit de multă lume, s-a suit într-un dud (sau sicomor) de pe marginea drumului. Ca fiu pierdut al lui Avraam, acţiunea simplă a lui Zacheu dezvăluie credinţa sa în Isus. Ca urmare a acestui fapt extrem de important, Mesia Isus S-a oprit din drum în dreptul dudului în care Zacheu se urcase ca să-L vadă şi i-a poruncit să se dea jos din pom, întrucât Mântuitorul dorea să intre în casa lui. Rezultatul acestei întâlniri a fost unul minunat: Zacheu L-a primit cu bucurie în inima şi în casa lui pe Isus Hristos. Isus, Sămânţa lui Avraam cel credincios, a explicat în faţa tuturor cauza pentru care Se oprise în locul acela şi a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam. Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” (Luca 19.9-10) Ca de fiecare dată în astfel de situaţii, apar şi comentarii de rea credinţă din partea acelora care îi urau pe vameşi şi-i considerau nişte trădători: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!” (Luca 19.7) Mântuirea lui Zacheu s-a produs când acesta a ales să-şi deschidă inima faţă de Isus şi este dovedită de schimbarea radicală a vieţii sale: este gata să dea jumătate din avere săracilor şi să le restituie împătrit bunurile şi banii celor pe care i-a furat prin metode necinstite specifice funcţiei de vameş. Domnul Isus nu i-a spus nimic despre această pocăinţă reparatorie, dar Duhul Sfânt a lucrat la mintea lui şi l-a convins să facă toate aceste lucruri. Era chiar mai mult decât prevedea Legea în Exod 22.4, în Lev. 6.5 şi în Num. 5.7 unde scrie: „... să-şi mărturisească păcatul, şi să dea înapoi în întregime preţul lucrului câştigat prin mijloace necinstite, adăugând a cincea parte (20%); să-l dea aceluia faţă de care s-a făcut vinovat.” Acum Zacheu cel regăsit, ca fiu al lui Avraam, nu mai era stăpânit de lăcomie de avere, ci de dragoste faţă de semenii săi. Unii ar putea să-i interpreteze greşit spiritul său filantropic. În realitate, restituirile fac parte integrantă din pocăinţa noastră şi nu sunt nicidecum acte de bravură personală. Mântuirea a intrat în casa lui Zacheu nu pentru descendenţa sa etnică de fiu al lui Avraam din naştere, nu datorită filantropiei sale sau restituirilor patrimoniale la care se angajase, pentru că acestea erau doar rezultatele mântuirii. În acea zi istorică, mântuirea lui Zacheu este o mostră fericită a împlinirii scopului cu care venise Fiul omului în lume: „să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” (v. 10) Trebuie să recunoaştem că aceasta este profesiunea de bază a evanghelistului Luca: să zugrăvească pe parcursul întregii sale cărţi dragostea lui Dumnezeu pornită în acţiunea de căutare şi de mântuire a celor pierduţi. Aşa se explică existenţa capitolului 15 în care sunt expuse trei căutări importante: un păstor îşi lasă cele 99 de oi pe izlaz şi se duce după oaia pierdută, ca s-o aducă din nou în turmă; o gospodină îşi caută banul pierdut în casă, pentru care scutură toate lucrurile şi face curăţenie generală, ca să-l poată recupera la timp; în sfârşit, un fiu răzvrătit pleacă, cu averea care i se cuvenea, în lumea largă ca să trăiască în fericire. El şi-a cheltuit toţi banii în păcat, dar fericirea n-a mai venit. Fiindu-i cuprinse de criză, şi ţara în care trăia şi viaţa sa personală dezumanizată, fiul acela s-a întors de urgenţă la tatăl său, probabil bătrân, care l-a primit cu bucurie. În Epistola către Evrei găsim un avertisment foarte serios pentru toţi fiii rătăciţi de la Casa Tatălui nostru ceresc: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!” (Evr. 4.7b) Noi nu putem să ne alegem ţara în care să ne naştem, dar mai târziu, când ajungem la maturitate, putem să alegem în schimb ţara în care dorim să trăim cu întreaga noastră familie. Aceasta este o alegere extrem de importantă pentru noi şi pentru toţi cei dragi. În aceeaşi manieră, Dumnezeu care L-a trimis pe Fiul Său în lumea noastră să-i caute şi să-i mântuiască pe fiii pierduţi de la Faţa Sa, ne oferă posibilitatea prin Evanghelie să facem o alegere responsabilă şi corectă, aşa cum a făcut vameşul Zacheu şi să alegem Ţara în care dorim să petrecem veşnicia dincolo de mormânt: cu Isus sau fără Isus. Duhul slavei lui Dumnezeu ne cere mâna pentru cer şi pentru Isus. Ce vei alege?