Unul dintre primii patru ucenici ai Domnului Isus este Andrei, fratele lui Petru. Numele lui Andrei înseamnă „viteaz” şi zugrăveşte caracterul unui om devotat lui Isus Hristos. Un merit iniţial al lui Andrei este că l-a adus la Domnul Isus pe fratele său, Petru. Această faptă s-a dovedit cel mai mare act de ucenicie din viaţa sa. Împreună cu fratele său Petru, el a lăsat meseria de pescar în speranţa că promisiunea Domnului Isus de a fi pescar de oameni va fi mai târziu o realitate în viaţa sa. Andrei este omul care nu poate sta nepăsător atunci când este nevoie de ajutorul său. Când Ioan Botezătorul i L-a recomandat pe Isus, Andrei a dat dovadă de receptivitate la călăuzirea lui Dumnezeu, în aşa fel încât împreună cu un alt ucenic, probabil cu Ioan, a fost oaspetele lui Hristos în acea casă în care Mântuitorul era găzduit. Ajutorul său concret, atunci când a avut de a face cu oameni înfometaţi şi cu provocarea lui Isus de a face ceva pentru aceştia, a fost acela că l-a găsit pe acel băieţel cu cinci pâini şi doi peşti şi l-a adus la Isus. Andrei a făcut ce a putut el ca om să facă, restul a făcut Mântuitorul Isus, înmulţind pâinile şi peştii pentru cei cinci mii de bărbaţi, fără a mai socoti femeile şi copiii. Când nişte greci Îl căutau pe Domnul şi ei s-au adresat lui Filip, care avea nume grecesc, acesta a făcut apel la Andrei, omul care avea capacitatea şi darul de a strânge un grup de oameni în jurul său. În acest fel grecii au ajuns la Isus şi au stat de vorbă cu El, anticipând parcă în mod profetic ceasul când şi Neamurile, împreună cu evreii, se vor întoarce la Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos. Cu această ocazie Domnul Isus a precizat în faţa ucenicilor Săi că „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.” (Ioan 12.23b-24) Acest anunţ crucial a fost însoţit de o scurtă rugăciune de cerere în care Fiul S-a adresat Tatălui zicând: „Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi răspunsul a venit prompt: „L-am proslăvit, şi-L voi mai proslăvi!” (Ioan 12.28) Unii care erau de faţă au confundat glasul ceresc cu un tunet, alţii cu glasul unui înger. Dar Domnul le-a explicat că mesajul din cer a venit chiar pentru inimile lor. Este foarte trist şi dezamăgitor momentul în care Dumnezeu le vorbeşte prin Cuvântul Său inimilor oamenilor şi aceştia refuză acceptarea mesajului rostit pentru ei personal. Aşa a procedat procuratorul Pilat din Pont, când a stat în faţa Domnului Isus cu o inimă împietrită şi I-a respins rând pe rând toate cuvintele Sale. În final, Domnul nu i-a mai dat răspuns la nicio întrebare. Andrei figurează pe lista lui Luca de la începutul cărţii Faptelor, când s-a alăturat celorlalţi ucenici şi rugăciunilor stăruitoare ale acestora pentru botezul cu Duhul Sfânt ca să poată fi martorul lui Hristos în lucrarea Evangheliei. În urma experienţei personale din ziua Cincizecimii credem că Andrei a continuat să-şi pună în practică darul de a sluji celorlalţi oameni, indiferent unde se aflau aceştia: în Biserică sau în afara Bisericii. Tradiţia spune că apostolul Andrei a fost răstignit pe o cruce în formă de „X” în regiunea Ahaia din Grecia primului secol. Tradiţia ortodoxă din România susţine că Andrei ar fi ajuns cu misiunea predicării Evangheliei până pe plaiurile Daciei, mai precis în sudul Dobrogei. Fiind prezent la coborârea Duhului Sfânt peste Biserica primară, în ziua Cincizecimii, este normal să presupunem că alegerea sa de a rămâne în ascultare de porunca Domnului şi de a se ruga cu ceilalţi ucenici pentru primirea Duhului Sfânt a făcut ca şi peste Andrei să vină limba de foc a Duhului, a fost şi el, ca şi ceilalţi ucenici, umplut cu Duhul Sfânt şi a început şi el să vorbească în alte limbi după hotărârea suverană a Duhului. Deşi evanghelistul Luca nu ne dă detalii semnificative despre activitatea tuturor apostolilor lui Hristos, eu nu cred că aceasta ar însemna că cei ce nu mai sunt pomeniţi pe nume în naraţiune nu s-au mai implicat în lucrarea Evangheliei. Datorită Duhului Sfânt care S-a coborât peste toţi cei aproape 120 de creştini, eu propun să tragem următoarea concluzie inspirată din Ioan 21.25, verset pe care îmi permit, cu voia dvs. , să-l adaptez la situaţia din Fapte şi să-l parafrazez astfel: „Mai sunt multe alte lucruri (sau fapte; n. n.) pe care apostolii Domnului le-au făcut şi, dacă scriitorul le-ar fi povestit cu deamănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris”. Cu toate aceste fapte şi personaje care nu se regăsesc în prima cronică a istoriei Bisericii ne vom întâlni în ceruri, în faţa Domnului Isus Hristos, dacă alegem din toată inima şi cu toată puterea noastră să-L slujim pe El. Dumnezeu să ne ajute! Pentru parafrazarea de mai sus mă bazez pe cuvintele Domnului Isus din Ioan 14.12: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” Aceste lucrări „mai mari” la care se referă Mântuitorul le găsim în Faptele Apostolilor. Dacă lucrărilor din Evanghelia după Ioan li s-a putut asocia Ioan 21.25, cu atât mai mult această afirmaţie făcută de apostolul Ioan e valabilă şi în dreptul Faptelor Aposolilor, cu unica precizare că această carte nu are de fapt un final. Ea continuă şi în zilele noastre.