Un om cu convingeri biblice solide şi cu alegeri verificate în focul suferinţei pentru Hristos, care a trăit într-un relativ anonimat, în timpul comunismului din România, a fost, cel puţin pentru mine, fratele Eugen Bodor. L-am cunoscut la începutul anilor ’70 în casa surorii mele Lidia din Suceava. Eram în primii ani de facultate la A. S. E. Bucureşti şi nu cunoşteam aproape pe nimeni din adunarea penticostală Crângaşi 23, sectorul 6. În acest sens, sora mea s-a bucurat să mă recomande fratelui Eugen Bodor, de la care am primit, prin sora mea, adresa ca să-i fac o scurtă vizită. A. S. E. -ul din Piaţa Romană, unde studiam eu era foarte aproape de str. Mihai Eminescu, nr. 76, et. 4, adresa unde domicilia atunci familia Bodor. Fratele Bodor mă cunoştea din Biserică, întrucât în timpul acela ţinea în mod regulat ora de rugăciune, iar eu recitam uneori poezii sau cântam anumite cântări spre slava Domnului. Eugen Bodor era un predicator complet şi un învăţător biblic de neegalat, nu numai prin interpretarea corectă a Cuvântului, dar şi prin expunerea cu mult har a unor aplicaţii personale sau din vieţile altor slujitori ai lui Dumnezeu. Când l-am vizitat, era acasă şi soţia sa, care m-a primit bine, cu un spirit părintesc şi creştin totodată. Le-am spus cine sunt şi de unde vin, amintindu-i fratelui de sora mea Lidia Avasiloaie, care mi-a dat adresa dumnealui. Când ai harul să întâlneşti astfel de oameni nu este bine să te uiţi la ceas şi nici să pui prea multe întrebări de reporter, ci mai degrabă să asculţi în tăcere tot ceea ce vrea Dumnezeu să-ţi vorbească prin ei. Prezentării sumare de la început cu nume şi prenume, cu statutul meu de student în ştiinţe economice şi cu informaţii despre familia din care proveneam, i-a urmat o informare despre starea mea spirituală: dacă sunt născut din nou, dacă sunt botezat în apă şi cu Duhul Sfânt şi dacă mă implic în lucrarea lui Dumnezeu din Biserică. Mi-a spus că nu-i suficient să provin dintr-o familie creştină, dacă eu însumi nu am avut o întâlnire personală cu Dumnezeu deoarece „Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh.” (Ioan 3.6) M-a impresionat întotdeauna felul în care vorbea despre Dumnezeu, cu tărie şi convingere, cu argumentele experienţei personale în aşa fel încât nu te puteai îndoi în niciun fel de învăţătura sa biblică. Era un practicant desăvârşit al studiului biblic autentic şi convingător, atât în Biserică, cât şi în grupuri de fraţi şi surori adunaţi clandestin prin diverse case. Mie mi-a cerut colaborarea la revizuirea unor pagini din lucrările STUDIU BIBLIC DESPRE DARURILE DUHOVNICEŞTI şi NUNTA MIELULUI finalizate în 1977 dar care, din păcate, din cauza ameninţării şi împotrivirii securităţii comuniste n-au mai văzut lumina tiparului în România (cel puţin). Mi-a vorbit de multe ori despre Biserica Penticostală din strada Colţei nr. 8, sect. 3, unde a fost păstor şi care a fost închisă din cauza presiunii autorităţilor comuniste. Aceste autorităţi s-au folosit de anumite „cozi de topor” care l-au pârât la sediul Departamentului Cultelor din România, acuzându-l de faptul că prin lucrările teologice scrise subminează ideologia comunistă. Din acest motiv a suferit şi detenţie câţiva ani, pentru că nu a acceptat compromisurile pe care i le sugerau în secret slugile credincioase ale regimului politic de atunci. Recent am primit în Biserica Creştină Penticostală Trompetului din cartierul Ferentari, sect. 5, Bucureşti, vizita fratelui pastor Titel Mătăcuţă care ne-a povestit câteva lucruri despre Biserica Penticostală din Colţea nr. 8, auzite de la câţiva fraţi predicatori care fuseseră membri ai acelei Biserici păstorite de fratele Bodor, printre care: Vasile Şandor, Radu Anghelache sau Cojoc Mihai. Titel Mătărcuţă ne-a povestit pentru, zidirea Bisericii noastre, despre vindecările şi minunile care aveau loc în Colţea în timpul orelor de rugăciune. Unii îşi lăsau deoparte cârjele şi mărturiseau în public cum Domnul Isus i-a vindecat. Fratele Anghelache a constatat abia acasă, împreună cu soţia sa, cum Dumnezeu îl vindecase de o boală incurabilă de piele de care medicii n-au putut să-l vindece. Deoarece clădirea Bisericii Colţea era învecinată cu Spitalul Colţea şi strada cu acelaşi nume nu este prea lată, bolnavii de la etaj stăteau la geamurile Spitalului şi ascultau predicile de vindecare rostite când geamurile clădirii Bisericii în timpul verii erau larg deschise. Câţiva bolnavi au mărturisit ulterior că, prin credinţă, Dumnezeu i-a vindecat de bolile lor. Este de la sine înţeles că astfel de lucruri n-au fost deloc pe placul autorităţilor comuniste şi de aceea au închis Biserica respectivă. Dar să nu uităm Evrei 13.8: „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci!” Un capitol aparte din învăţătura şi teologia lui Eugen Bodor, care merită un tratament special este legat de interpretarea pe care o dădea actului spălării picioarelor din Ioan 13. În acest punct vreau să mărturisesc sincer că sunt şi eu un ucenic format la şcoala lui Bodor, care nu recunoştea şi nu impunea actul spălării picioarelor în Biserică pe picior de egalitate cu actul Cinei Domnului. Îl considera, aşa cum îl consider şi eu acum, un fel de metodă pedagogică prin care Învăţătorul ceresc, Domnul Isus Hristos, i-a învăţat pe ucenicii Săi ce înseamnă adevărata smerenie şi slujire în relaţiile frăţeşti. În biserica din Crângaşi 23, însă, niciodată nu a predicat despre acest subiect, deoarece ştia că părerile sunt împărţite şi i-ar fi putut răni în acest fel pe credincioşii care erau de altă părere. L-am apreciat mult pentru acest lucru. În legătură cu ţinuta vestimentară a femeilor în Biserică, n-a încurajat niciodată certurile de partide şi ideile extremiste sau supra-spirituale în care se promova o extremă sau alta, ci spunea doar atât: „Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici bisericile lui Dumnezeu.” (1 Cor. 11.16) Odată povestea că o soră cu vederi mai înguste în ceea ce priveşte acoperirea capului în Biserică, ajungând in cer, în prezenţa lui Dumnezeu, a rămas foarte mirată când a văzut acolo nişte credincioase care purtau în loc de batic pălării pe capul lor. Se făcea că în râvna ei L-a întrebat pe Domnul: „Doamne, cum se face că aceste persoane pline de mândrie sunt în cer cu pălărie pe cap?” Răspunsul a venit imediat şi a fost categoric din partea Domnului Isus: „Aceste credincioase sunt cu Mine în cer pentru că ele M-au iubit şi M-au slujit aşa cum ai făcut şi tu când trăiai pe pământ.” Concluzia se impune de la sine fără alte comentarii. În legătură cu exersarea darurilor Duhului Sfânt în Biserică, poseda un înalt discernământ şi nu accepta orice lucrare ca venind din partea Duhului. Am văzut eu personal cum în biserică, în timpul unei rugăciuni, s-a dus direct la un proroc sau mai bine zis la un pretins proroc şi l-a oprit pe loc chiar în timpul acelui mesaj dubios. Din acest motiv unii din Biserică l-au considerat împotrivitor faţă de lucrarea Duhului Sfânt. Nu orice proroc sau lucrare de prorocire trecea testul darului pe care, în mod sigur îl avea, de deosebire a duhurilor. Regula este că în perioadele de declin spiritual al creştinismului, falşii proroci şi învăţătorii mincinoşi se înmulţesc ca ciupercile după ploaie. În opinia mea, potrivit învăţăturii pe care o dădea fratele Eugen Bodor, facem un imens deserviciu lucrării lui Dumnezeu dacă, în calitate de lucrători la marele seceriş al vremii din urmă, primim lucrări spirituale contrafăcute de tipul unor surogate ieftine şi uşor de acceptat. Dau aici ca exemplu cazul clasic şi binecunoscut al vrăjitoarei din Filipi, de care apostolul Pavel şi însoţitorii săi n-au fost deloc încântaţi pentru reclama sulfuroasă pe care le-o făcea pe străzile oraşului: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Cel Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.” (Fapte 16.17b) Comentând acest incident din Filipi, fratele Bodor atrăgea atenţia că duhul acela rău L-a pomenit numai pe Dumnezeul cel Preaînalt de unde Satan a căzut, dar n-a cutezat să-L pomenească pe Isus Hristos răstignit pe crucea Golgotei, unde vrăjmaşul a fost învins şi făcut de ruşine pentru totdeauna. Mi-a mai povestit cum Dumnezeu într-o vreme, pe plaiurile Sucevei, mai precis în cartierul Burdujeni, înainte de al doilea război mondial, Duhul Sfânt îl însoţea cu semne şi minuni, cu vindecări asupra bolnavilor în urma rugăciunilor. Veniseră la casa respectivă mulți fraţi şi oameni cu multe probleme de familie şi de sănătate, care îl aşteptau să se roage pentru ei. Deodată, însă, o rudă din partea soţiei a venit direct la el şi i-a spus în taină: „Eugene, tu vezi câţi oameni au venit aici şi depind de rugăciunea ta? Dacă tu te rogi pentru ei şi ei nu se vindecă? Ce te vei face atunci? Nu vei rămâne de ruşine?” Mi-a mărturisit cu sinceritate şi durere că o singură clipă s-a îndoit în inima lui şi a dat crezare acelor cuvinte care nu veneau de la un om inspirat de Duhul Sfânt, ci în mod sigur veneau de la cel rău. Rezultatul a fost că în clipa următoare a simţit cum puterea de vindecare a Duhului l-a părăsit, s-a stins şi nu l-a mai însoţit ca mai înainte. Totuşi, era un om al rugăciunii care stătea mult pe genunchi înainte de a pregăti o predică. Acest lucru îl spunea uneori şi de la amvon şi unii îl considerau lăudăros. În realitate, eu cred că niciodată oamenii rugăciunii nu se critică unii pe alţii pe motiv că ar sta prea mult în rugăciune. Dimpotrivă, în rugăciune ne smerim mai mult, vedem că fără Dumnezeu şi fără alţi slujitori ai Săi nu putem face mai nimic. Aşa s-a văzut pe sine Moise înainte de a merge la Faraon şi Dumnezeu i l-a dat, în consecinţă, pe fratele său Aaron. La o vârstă înaintată fratele Eugen Bodor avea o tinereţe spirituală impresionantă. Aceasta era rezultatul rugăciunii şi al prezenţei Duhului Sfânt în viaţa sa. Din punct de vedere politic era, lăuntric vorbind, un anticomunist convins. Se întâlnea în secret prin anumite parcuri cu Richard Wurbrand, ca să afle unul de la altul ce declaraţii au mai făcut, despre ei şi activitatea lor, securiştii care îi puneau pe diferiţi spioni să-i urmărească. Una dintre fiicele lui Eugen Bodor mi-a relatat personal cum tatăl ei a stat un timp în închisoare în aceeaşi cameră cu Corneliu Coposu, care era mai tânar atunci, prin anii ’60 şi pentru că Bodor avea mari probleme de sănătate, Coposu îi ceda acestuia bucăţica lui de zahăr făcând un gest umanitar vrednic de lăudat. În predicile rostite în biserică, Eugen Bodor era foarte circumspect şi precaut, nu aborda niciodată probleme politice controversate, ci vestea pur şi simplu numai Cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu, în problema emigrărilor în Occident şi în SUA era de partea politicii statului român şi-i dezaproba pe cei care-şi lăsau ţara şi plecau creanga prin ţări străine în căutarea unei vieţi mai bune. Eram în biserică la ora de rugăciune şi Bodor citise Psalmul 37, care în versetul 3 spune clar: „Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie.” În adunare era atunci şi un frate pe nume Radu Anghelache, care urma să plece în SUA. Nu ştiu dacă fratele Bodor ştia sau nu acest lucru, dar cert este faptul că a accentuat atât de mult versetul 3 vorbind împotriva emigrării, încât fratele acela s-a supărat considerând predica un atac la adresa alegerii sale de a pleca din ţară. În ce priveşte limbile străine şi pregătirea predicilor pe care le rostea la amvon punea mare accent pe versiunile germane şi englezeşti sau americane ale Bibliei, spunând că Biblia lui Cornilescu n-a fost tradusă după originalul ebraic, ci după o versiune din limba franceză a lui Luis Segond. Făcuse din câte ştiu o școală teologică în Germania, la Danzig, unde s-a pregătit pe plan academic şi teologic pentru lucrarea lui Dumnezeu din România anilor ’29-’33. Umbla ca evanghelist cu Biblia în mână prin trenuri, prin gări şi prin multe alte locuri publice şi vestea cu multă râvnă Cuvântul lui Dumnezeu chiar cu riscul de a fi arestat de Securitatea statului din vremea aceea. Pe planul afacerilor era un om întreprinzător, avusese şi o fabrică în Craiova, care ulterior a dat faliment şi a pierdut-o. Îmi spunea în particular că anumiţi semeni din anturajul său, nu neapărat creştini, îl catalogau drept evreu când îi descopereau această pricepere managerială de a mânui banii cu eficienţă şi de a-i înmulţi ca talanţii din binecunoscuta pildă evanghelică. Spiritul şi accentul pus pe datoria de a munci l-a moştenit, mi-a spus, din şcoala teologică din Germania unde studenţii, pe lângă învăţătura biblică, erau puşi să muncească şi în grădinile sau ogoarele şcolii respective. În final, au fost întrebaţi de rectorul Institutului cu ce învăţături pleacă ei în ţările de origine. Fiecare student a dat răspunsul său. Dar la urmă, omul lui Dumnezeu care conducea şcoala aceea le-a spus cel mai important adevăr: „Dacă aici n-aţi învăţat că voi nu sunteţi nimic şi că Dumnezeu este totul, înseamnă că încă nu aţi învăţat ce trebuia să învăţaţi.” Din câte ştiu, soţia sa era o credincioasă veritabilă care l-a susţinut din umbră în lucrarea Domnului şi l-a apărat întotdeauna faţă de cei care l-au supus la tirul unor critici nedrepte sau chiar inventate de-a dreptul. De exemplu, acuzaţia de imoralitate prezentată în cartea Răscumpărarea memoriei, scrisă de Vasilică Croitor şi scoasă pe piaţă în anul 2010, este clar o făcătură a securităţii comuniste pentru a compromite memoria lui Eugen Bodor. Susţin în acelaşi timp părerea că autorul cărţii era prea tânăr ca să înţeleagă până unde au mers duşmanii lui Hristos din sistemul comunist în scopul de a-şi atinge ţinta ponegririi. Fratele Eugen Bodor era un om cu o ţinută morală ireproşabilă şi considerat, după opinia unui lucrător din Biserica Penticostală Vestea Bună, str. Popa Nan 106, pe nume Ion Manea, unul dintre cei mai buni pastori ai bisericilor penticostale din Bucureşti. Îşi păstorea „oile, oiţele şi mieluşeii” după normele celei mai rezonabile motivaţii: dragostea personală pentru Domnul Isus, aşa cum i s-a cerut şi ucenicului Petru pe malul Mării Tiberiada. Căuta oaia pierdută şi o aducea înapoi în turmă, o bandaja pe cea rănită şi întărea oaia slabă. Împletea cu măiestrie dreptatea lui Dumnezeu cu dragostea păstorului pentru oile sale. Mi-a dat odată în particular un sfat practic foarte bun şi simplu, aproape banal: să nu mergi niciodată singur în vizită la o văduvă sau la o soră, când ştii că soţul ei nu este acasă, ci mai ia cu tine unul sau doi fraţi. Avea o nobleţe în caracter şi în conduită, o înţelepciune care se vedea de departe că nu este de pe pământ, ci din cer. Îi respecta şi-i recunoştea cu precizie pe oamenii lui Dumnezeu din România şi din alte ţări. S-a îndoit odată de un om al Dumnezeu din Statele Unite ale Americii pe motiv că folosea în rugăciune expresia „Isus Hristos din Nazaret”. Or, se ştie că acum Isus nu mai este pe pământ, ci la dreapta Tatălui în cer. S-a rugat Domnului să-l lumineze cu privire la acea persoană şi să-i arate adevărul. În noaptea următoare a visat că au venit în camera sa personal Domnul Isus cu acea persoană din Statele Unite. Astfel, a înţeles clar că omul acela, carea se numea Oral Roberts, lucra prin Duhul lui Dumnezeu. Altădată l-a vizitat un emerit profesor de teologie pe nume Durasoff S. , de la o universitate creştină din Belgrad, şi gazda, bucurându-se sincer pentru onoarea de a avea pe un astfel de musafir, i-a spus foarte sincer: „Cum de aţi venit dvs. un profesor emerit, la mine, un pastor fără biserică din România comunistă?” „Nu vă uitaţi la diplomele şi acreditările mele teologice, i-a zis profesorul Durasoff, ci lăsaţi-mă pe mine să mă uit la suferinţele pe care dvs. le-aţi îndurat în închisorile comuniste. Noi cei din Occident, cu libertăţile şi realizările noastre tehnice şi tehnologice, nu vă suntem superiori dvs. , ci dvs. ne sunteţi cu adevărat superiori nouă prin ceea ce aţi suferit pentru Hristos.” Trebuie să recunosc atât smerenia, cât şi înţelepciunea profesorului Durasoff care, pe bună dreptate, i-a făcut acest compliment înălţător fratelui Eugen Bodor. Conducerile Cultului Penticostal, atât cele de dinaintea lui decembrie 1989 cât şi cele de după această dată, nu au cinstit, din păcate, aşa cum se cuvenea memoria unor oameni ai lui Dumnezeu aşa cum a fost şi a trăit printre noi acest om al lui Dumnezeu, care s-a numit Eugen Bodor. Din punct de vedere didactic, omiletic, istoric, lingvistic şi spiritual era o adevărată enciclopedie. Nu vorbea despre lucrările lui Dumnezeu, ci din interiorul acestora. Ultima dată l-am vizitat la Spitalul Sf. Maria din Capitală, unde era internat în toamna anului 1983. Şedeam de vorbă împreună pe o bancă la etajul 4 când, la un moment dat, m-a întrebat ce se vede acolo. I-am spus că un om murise şi asistenţii medicali îi duceau într-un căruţ trupul său la morgă. N-a mai spus nimic, apoi ne-am despărţit încredinţându-l în braţul Domnului. Într-o marţi seară de noiembrie, când la biserica din Crângaşi era repetiţie de cor, l-am întâlnit la poarta din spatele bisericii pe fratele Nicu Tudorache, supranumit „fotograful”, care mi-a dat fatidica veste că fratele Eugen Bodor s-a mutat acasă la Domnul. Se încheia astfel o pagină importantă din istoria zbuciumată a mişcării penticostale din România, odată cu plecarea în veşnicii a celui ce a fost Eugen Bodor. Cu această concluzie, primii care au fost de acord erau cei care l-au iubit şi i-au preţuit lucrarea. Dar şi ceilalţi, care l-au mai criticat din când în când pentru a-i umbri oarecum meritele, în final au declarat la moartea sa, că a plecat cu adevărat dintre noi un om al lui Dumnezeu. Scriitorul Epistolei către Evrei spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13.7) Fratele Eugen Bodor a fost pentru bisericile penticostale din România un astfel de „mai-mare”, care s-a remarcat în mod deosebit în slujirea altora mânuind cu multă înţelepciune Cuvântul lui Dumnezeu. La serviciul de înmormântare, în amintirea celui plecat dintre noi, mi s-a permis de către pastorul de atunci al Bisericii, în persoana fratelui Pavel Bochian, să citesc câteva versuri strânse sub titlul poeziei

PORUNCA

Du-te, Eugen, în pace

Să te odihneşti de-acum!

Tu ai pătimit destule

În al vieţii tale drum.

Tu te vei scula odată,

Trâmbiţă rostind chemări,

Să-ţi primeşti în cer răsplata

Nesfârşitei îndurări.

Du-te, Eugen, căci timpul

Iată, trece ca un vis.

Tu cu Domnul vei petrece

Sus, în cer, în Paradis.

Mulţi vor fi de-acum în lume

Curăţiţi şi luminaţi,

Pentru-o nouă mărturie

De creştini adevăraţi.

Du-te, Eugen, acuma!

Locul tău e pregătit

Cum şi tu întreaga viaţă

Pentru Domnul ţi-ai jertfit.

Du-te azi fără regrete!

E porunca Celui Sfânt.

Dă-i, deci, grabnic ascultare

Părăsind acest pământ.

Un exemplu viu spre alţii

Viaţa ta va fi mereu.

Du-te, du-te la odihnă!

Azi te cheamă Dumnezeu.

Sunt în cer locaşuri multe

Pentru cei ce-s pregătiţi.

Ascultaţi a Mea chemare

Voi ce-n lume suferiţi!