Voi veți primi o putere

                               Faptele Apostolilor 1:4-8

      „Pe când se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine.

       Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.”

       Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?”

       El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.”

         Ci voi veți primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, și până la marginile pământului.”

         Înainte de a se urca la cer, pe când încă era împreună cu ucenicii, versetul 4: „Pe când se afla cu ei…” Domnul Isus le cere un lucru fără de care, cu nici un chip nu puteau să primească ceea ce urma mai bun pentru sufletul lor, „tortul de la urmă”, sau cea mai mare binecuvântare după nașterea din nou și după mântuirea prin jertfa Mielului lui Dumnezeu și anume făgăduința umplerii cu Duhul Sfânt, Puterea divină.

           Prin cuvintele Sale de viață, versetul 5 „…nu după multe zile veți fi botezați cu Duhul Sfânt”, Mântuitorul le „imprimă” ucenicilor în minte și în inimă, un dor adânc, sau un dor mare după acea putere divină, Duhul Sfânt, pe care încă nu-L cunoșteau dar, despre care, Învățătorul le vorbise timp de trei ani și jumătate.

            De asemenea, le cere o „pregătire” sinceră într-o părtășie curată, sfântă, trăită în rugăciune, laudă și închinare.

            Cererea, dorință a Domnului Isus, era ca ucenicii să rămână uniți, nu numai fizic și în nici un caz distanțați social, ci în același cuget, aceeași inimă și în aceeași simțire duhovnicească, pentru că altfel, Duhul sfânt, promis nu Își găsește bucuria și nici plăcerea pe care o așteaptă de la fiecare individ în parte.

Lucrul acesta îl așteaptă Duhul de la noi, și anume, să fim una în Cristos.

      Duhul adevărului, făgăduit de către Domnul Isus nu este un „talisman”, sau un „breloc”, pe care să-l porți la gât sau la cheile de la mașină ca să-ți poarte noroc, sau să te protejeze de rău și nici nu este un lucru cu care să te lauzi, pentru că nu este o medalie pe care să o primești pentru merite deosebite, ci este „Puterea”, dăruită de sus, de la Tatăl, care te face liber de tine însuți.

         Pentru că în general, oamenii sunt plini de ei, mândri, aroganți, răutăcioși, însă odată mântuiți prin jertfa Domnului Isus, fiecare trebuie „să se lepede de sine însuși”.

          Întrebare!

          Al cui este Duhul Sfânt?

     Găsim răspuns în Scriptură, unde se spune că este al lui Dumnezeu: „Duhul lui Dumnezeu, sau Duhul lui Cristos”. Deci nu este nici al meu, nici alt tău. Și dacă nu este proprietatea noastră, cum trebuie să ne comportăm cu Duhul, sau cum trebuie să ne comportăm în prezența Sa?

        Cu ce este al meu, eu fac ce vreau și nimeni nu mă va trage la răspundere, dar cu ce este al lui Dumnezeu, trebuie să mă comport „dumnezeiește”, pentru că mă va trage într-o zi la răspundere pentru tot ce mi-a dat din partea Sa, ca să administrez și să pun în valoare pentru slava Sa.

        Așa cum spune cuvântul Domnului în, Efeseni 1:13-14, oricine crede în jertfa Domnului Isus și în dumnezeirea Lui, primește o arvună a Duhului care începe să lucreze la restaurarea omului lăuntric, cu condiția ca, credinciosul, născut din nou, să se lase prelucrat, înnoit, restaurat în totalitate.

       Dar dacă nu vrei să lași nimic, dacă nu vrei să te golești de cele vechi, dacă nu lași răutatea, invidia, mândria, ura, gelozia și toate celelalte, cum vei primi umplerea cu Duhul lui Cristos? Pentru că El, Cel sfânt, nu locuiește împreună cu „gunoiul” firii tale.

Duhul Sfânt locuiește doar într-un vas curat, sfințit, eliberat de fire și de gândurile păcătoase!

Un lucru foarte important pe care trebuie să-l cunoaștem, este faptul că, coborârea Duhului Sfânt și lucrările Sale dumnezeiești până la marginile pământului, conform versetului 8, sunt posibile numai prin prezența Domnului Isus Cristos în gloria cerească.

        Ioan 16:7 „Totuși, vă spun adevărul; Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.”

Biserica nu a depins și nu depinde niciodată de puterea și nici de înțelepciunea omenească, ci a depins întotdeauna și va depinde până la plecarea ei „acasă”, în cer, de Puterea venită de sus, de Duhul Sfânt care purcede de la Tatăl. Să ne dorim și să cerem cu stăruință umplerea cu Duhul Sfânt, pentru că Domnul Îl dă cu plăcere tuturor celor care Îl iubesc și se „golesc” de toată firea.