Unori Domnul ne duce în pustie, unde nu mai avem niciun sprijin și nici nu mai suntem influențați de alții, ca să ne vorbeasă personal și direct. Ce curios!

   De aceea iată că o voi ademeni și o voi duce în pustie și îi voi vorbi pe placul inimii ei. OSEA 2.14

   Vă pot mărturisi din viața mea și din experiențele mele cu Domnul că Dumnezeu niciodată nu greșește! Până și acolo, în pustie, El ne duce ca să ne vorbească.

   Atunci când Domnul a început să-mi transforme viața, am simțit din toate părțile atacuri, lovituri și încercări de tot felul. Eu nu numai că eram în pustie dar eram și în groapă ca și Iosif. Atunci am strigat:

   Doamne, de ce? Nu înțeleg! Nu mai văd nici o cale d eieșire de aici, scoate-mă, Te rog! De ce vin toate acestea tocmai acum când am început să Te caut cu toată inima, să doresc să fiu pe placul Tău și să Te iubesc mai mult?

   De îndată mi-am adus aminte de poporul Israel. După ce Moise i-a spus lui Faraon să lase poporul să plece în pustie ca să I se închine Domnului, Faron le-a mărit norma de lucru, ba le-a luat și paiele, ca să muncească și mai mult.

   Dacă tu, care citești aceste rânduri, ți-ai propus să Îl cauți serios pe Domnul și dorești să faci voia Lui și să Îl iubești din toată inima ta, să știi că Faraon - adică, cel rău, îți va da de lucru mai mult, ca să te oprească și să te dezamăgească, pentru a nu Îl mai căuta pe domnul din toată inima și pentru a nu îl mai sluji cu dragoste și credincioșie.

   Dar, nu te lăsa! Aici este testul tău cel mai mare! Continuă alergarea, căci Domnul va interveni și îl va învinge pe faraonul ce astăzi îți pune piedici. Nu te îndoi, nu da înapoi și nu îți fie frică, pentru că Acela care te-a chemat și ți-a dat voința și puterea de înfăptuire îți va da și izbăvirea.

   În situația de mai sus, în disperarea și deznădejdea care mă înfășurau, în pustia mea, L-am auzit pe Domnul spunându-mi: Acum, vreau să te văd: Mă mai iubești? Mai petreci timp cu Mine? Mai spui altore despre Mine? Mai dai zeciuială, îi mai ajuți pe cei săraci, chiar dacă tu nu ai îndeajuns? Mă lauzi și Îmi mulțumești chiar dacă nu vezi nicio luminiță, nicio speranță, nicio bucurie?

   În acele momente, parcă m-am trezit la realitate și I-am spus Domnului: Da, Doamne, am să Te laud mai mult! Am să-Ți mulțumesc și am să fac tot ce îmi ceri, pentru că Tu ești cel mai important pentru mine, mai important decât situația prin care trec acum. Atunci, Domnul m-a ridicat la un alt nivel de credință. de dragoste, de biruință și I-am mulțumit pentru toate căci deține controlul și va consolida ceva mai bun în mine.

   Cuvântul Domnului ne vorbește despre istoria roabei Agar care a fost izgonită de Avraam în pustie, împreună cu fiul ei. Imaginați-vă ce disperare a fost în inima ei, mai ales ca mamă, văzându-și copilul murind de sete sub ochii ei. Ce groază a apucat-o când s-a văzut pe sine rătăcind prin pustie fără ajutor, fără speranță, disperată și dezamăgită. Dar, avem un Dumnezeu Care vede, aude și intervine. Dumnezeu A AUZIT GLASUL COPILULUI și A VORBIT CU AGAR PROMIȚÂNDU-I CĂ ÎI VA BINECUVÂNTA COPILIL ȘI ÎL VA FACE UN NEAM MARE. Apoi Domnul A DESCHIS OCHII FEMEII CA SĂ VADĂ IZVORUL CARE ERA LÂNGĂ EA. Ce bucurie a experimentat ea văzând izvorul care a fost salvarea ei și a copilului!

   Dumnezeul nostru este Dumnezeul minunilor, Dumnezeul căruia Îi pasă de noi, și care, cu bucurie, vrea să ne ajute. El îngăduie circumstanțelor din viața noastră pentru ca acolo, în pustie să Îl vedem pe El, iar El să ne descopere izvoarele Lui. Resursele, izbăvirea, ajutorul, biruința sunt la un pas de noi dar trebuie ca Domnul să ne deschidă ochii să le vedem. Cât timp ne plângem de problemele vieții, de împotriviri, de părerile oamenilor și cădem în deznădejde, noi nu putem vedea izvorul: SURSA VIEȚII NOASTRE.

   Să ne rugăm ca, așa cum Domnul i-a deschis ochii roabei Agar, să ni-i deschidă și nouă ca să vedem izvorul din pustie. Pustia își are izvoarele ei, numai că noi nu le vedem. Avem nevoie de lumina Cuvântului ca să le vedem. Cu cât ne concentrăm mai mult la caracaterul lui Dumnezeu și la promisiunile Lui, într-un duh de smerenie și de pocăință, cu atât vom vedea mai repede izvoarele din calea noastră. Domnul ne promite că va face un râu în pustie.

   Pustiul și țara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli și va înflori ca trandafirul; ... vor vedea slava Domnului, măreția Dumnezeului nostru. Isaia 35 -1,2b.

   Când trecem prin pustie, este foarte important:

   - să învățăm lecțiile pustiei

   - să trecem testele pustiei

   - să îl biruim pe vrăjmaș și ispitele lui cu sabia Duhului care e Cuvântul

   - să credem ceea ce ne spune Cuvântul Domnului.

   Iată voi face ceva nou, și-i gata să se întâmple: să nu-l cunoașteți voi oare? Voi face un drum prin pustiu și râuri în locuri secetoase. Isaia 43.19

   Speranța noastră trebuie să fie mereu înteimeiată pe promisiunile Domnului. Dacă strigăm cu deznădejde, s-ar putea să pierdem mai mult și să prelungim durata drumului anevoieos prin pustie. Durata șederii noastre în pustie depinde de aitudinea noastră. Ne întoarcem privirea la Domnul, care este Izvorul vieții noastre, sau începem să murmurăm și să cădem în disperare?

   Doamne, ne încredem în bunătatea Ta și atotputernicia Ta. Ne încredem în credincioșia Ta și în Cuvântul Tău care e viu și lucrător!

   Deschide-ne Doamne, ochii spirituali ca să putem vedea izvorul din care să ne adăpăm sufletele noastre însetate. Da, Doamne, așteptăm râul în pustia vieții noastre. Așteptăm ca râul să înceapă să curgă și să ude pământul vieții noastre, să înflorim și să rodim spre slava Ta, Pregătește-ne, o, Doamne în pustia vieții noastre ca să fim gata pentru planurile Tale mari, să fim noi înșine un izvor de apă vie prin Duhul Tău care locuiește în noi. Așteptăm râul Duhului Sfânt să invadeze viețile noastre și bisericile noastre.