Puterea de eliberare a mărturisirii păcatelor
Autor: Marian Condrat  |  Album: Erezii din carantina  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de FullGospel in 15/06/2020
    12345678910 0/10 X
Puterea de eliberare a mărturisirii păcatelor

Puterea de eliberare a mărturisii păcatelor

 

Mărturisirea păcatelor a fost și este o disciplină necesară atît pentru viața personală a creștinului cît și pentru viața comunitară. Întâlnim pe paginile Sfintei Scripturi mărturisirea, însoțită de pocăință, atât a unor persoane cât și a unor comunități sau națiuni.

Nevoia de iertare, siguranța acceptării, a dezlegării de vinovăție, anularea sau abaterea disciplinării/judecății au cerut recunoașterea, mărturisirea păcatelor și renunțarea la ele. Nu este altă cale de rezolvare a problemei păcatului din viața unui om.

Există o iertare pozițională sau justițială care este obținută de fiecare credincios prin jertfa Domnului Isus. Jertfa și iertarea care ne scutește de pedeapsa veșnică, mânia lui Dumnezeu și acceptarea în familia lui Dumnezeu. Asta înseamnă că nu mai este nevoie de o altă jertfă, jertfa lui Hristos fiind suficientă odată pentru totdeauna. Iertarea justițială are de a face cu judecata, comdamnarea păcatului. Cu actul divin de condamnare sau justificare a păcătosului.

Dumnezeu este bun, iubitor, primitor, îndelung răbdător, iertător. Însă Dumnezeu nu iartă toți oamenii și pe oricine fără nici o condiție. El iartă pe toți aceea care, și-au recunoscut vina, nevoia de salvare și au acceptat soluția lui Dumnezeu, unică, jertfa lui Hristos.

Apoi pentru trăirea noastră de fiecare zi în sfințenie, avem nevoie de iertare, să îi spunem o iertare relațională, iertare de care avem nevoie atît în relația cu Dumnezeu  dar  și cu ceilalți oameni. Relația cu Dumnezeu nu este corectă cînd între credicios și Dumnezeu este păcat nemărturisit – Isaia 59:2. Iertarea relațională are de a face cu consecințele păcatului. Prin recunoaștere și pocăință abaterile sunt îndreptate, iar valorle sunt puse înapoi unde trebuiau să fie. Lipsa recunoașterii și a pocăinței atrage disciplinarea divină."Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te!" Apocalipsa 3:19."Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea." 1 Corinteni 11:32. Măsurile canonice, disciplinare din cadrul unei comunități creștine au aceelași scop de îndeptare."Ci v-am scris să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli sau defăimător sau beţiv sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi." 1 Corinteni 5:11

Înaintea lui Dumnezeu trebuie să fim: sfinți, adică fără vinovăție față de El, și neprihăniți adică fără vinovăție față de oameni în ochii lui Dumnezeu. Una din disciplinele care ne ajută în meținerea lor este mărturisirea păcatelor.

Nu orice păcat e iertat de Dumnezeu ci doar cel mărturisit. Vezi Proverbe 28:13,1Ioan 1:9. Lipsa mărturisirii acestuia pune un zid de despărțire între noi și El  "și, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci." Matei 24:12 Lipsa de cercetare de sine și mărturisire duce la suferință și chiar boli - "Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi nu puţini dorm." 1 Corinteni 11:30

 

Să răspundem la câteva întrebări:

1. Care este pericolul nemărturisirii păcatelor

·         Pericolul pedeapsei lui Dumnezeu - Leviticul 26:40,41 – "Îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de lege pe care le-au săvârşit faţă de Mine şi împotrivirea cu care Mi s-au împotrivit, păcate din pricina cărora şi Eu M-am împotrivit lor şi i-am dus în ţara vrăjmaşilor lor. Şi atunci, inima lor netăiată împrejur se va smeri şi vor plăti datoria fărădelegilor lor."

·         Pericolul neîndreptării unei nedreptăți - Numeri 5:6,7 – "„Spune copiilor lui Israel: ‘Când un bărbat sau o femeie va păcătui împotriva aproapelui său, făcând o călcare de lege faţă de Domnul, şi se va face astfel vinovat, să-şi mărturisească păcatul şi să dea înapoi în întregime preţul lucrului câştigat prin mijloace necinstite, adăugând a cincea parte; să-l dea aceluia faţă de care s-a făcut vinovat." "Mărturisiţi-vă acum greşeala înaintea Domnului Dumnezeului părinţilor voştri şi faceţi voia Lui! Despărţiţi-vă de popoarele ţării şi de femeile străine.”" – Ezra 10:11

·         Pericolul nepracticării Cuvintului - Neemia 9:3 – "După ce au stat jos, au citit în cartea Legii Domnului Dumnezeului lor a patra parte din zi, şi altă a patra parte din zi şi-au mărturisit păcatele şi s-au închinat înaintea Domnului Dumnezeului lor."

·         Pericolul lipsei propășirii - Proverbele 28:13 – "Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare."

·         Pericolul neeficienței botezului - "şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan." – Matei 3:6

·         Pricolul îmbolnăvirilor fără leac - "Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit." – Iacov 5:16

·         Pricolul neiertării păcatelor - "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire." – 1 Ioan 1:9

·         Pericolul împietririi - "Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă... . Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele şi nu s-au pocăit de faptele lor." – Apocalipsa 16:9,11 "Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului." – Evrei 3:13

·         Pericolul despărțirii de Dumnezeu -... ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!" – Isaia 59:2 "Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci." – Matei 24:12, Romani 6:23 – "Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru."

 

2. Cum să ne mărturisim păcatele?

·         RECUNOAȘTE/ IDENTIFICĂ - Printr-o evaluare pe baza Cuvântului lui Dumnezeu nu pe baza simțurilor sau părerilor noastre sau a altor oameni. - "Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi... " 1 Corinteni 11:28."Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi." 1 Corinteni 11:31. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă să spui despre ceva exact ce spune Dumnezeu! La ce spune El păcat, tu să spui la fel! Să spui păcatului pe nume!

·         REMUȘCARE/PĂRERE DE RĂU – să îți pară într-adevăr rău că ai păcătuit. La unii le pare rău că au fost prinși în păcat, nu că au păcătuit. De ce păcătuim? Simplu. Că ne place! Nu ai bîrfi, nu te-ai lăuda, mîndri sau nu ai glumi nesărat dacă nu ți-ar place! Nimeni nu te silește, o faci de bună voie! Diferența dintre un necredicios și credincios este următoarea: necrediciosul, cel mort în păcat, el nu poate să nu păcătuiască. Cel credincios, născut din nou, alege să păcătuiască. Să fi un bun grădinar nu trebuie să iubești întâi florile ci trebuie să urăști buruienile! Vei renunța la un păcat când nu-l vei mai iubi și îl vei urî din toată inima. Unii au ajuns să se laude cu păcatele lor în loc să le fie rușine că au păcătuit."Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta să fi fost dat afară din mijlocul vostru!" 1 Corinteni 5:2

·         RENUNȚARE – du-te și nu mai păcătui! A fost deseori replica Domnului Isus."În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi." 2 Petru 2:20

·         CÎT MAI REPEDE CU PUTINȚĂ – timpul nu rezolvă, agravează! Timpul le adună, timpul clădește un zid care ne desparte de Dumnezeu, timpul răcește dragostea. Timpul te face un om cu două fețe și nici un obraz. Ucide conștiința, te obișnuiește cu păcatul. Este cloșca care va cloci și altele.

·         PETRECE TIMP CU DUMNEZEU - "Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu." Psalmii 32:3,5. Dacă ești sincer, cu siguranță El te va ajuta să descoperi și ce nu ai știut!

·         ÎNȚELEGE GRAVITATEA PĂCATULUI - "Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi." Isaia 53:5. Isus a murit, a suferit, a fost batjocorit, bătut... Ce meritam noi a purtat El!

·         FĂ-ȚI TIMP SĂ TE GÎNDEȘTI ȘI SĂ EVALUEZI ZIUA CARE A TRECUT – e mai ușor in fiecare zi, decît odată pe lună înainte de Cină. Uitarea va aduce cu sine, obișnuința, nemărturisirea și va menține vinovăția, chiar fără să ne dăm seama."Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală şi la venirea Lui să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El." 1 Ioan 2:28 "Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu." 1 Ioan 3:21

 

3. Cui să ne mărturisim păcatele?

·         Aici e un pic mai greu. Am să enumăr cîteva motive pentru care este mai greu.

·         E greu să faci ceva care nu crezi că este necesar. Se poate și fără!

·         Mărturisirea direct lui Dumnezeu aduce în inima multora incertitudine. Chiar dacă e un short-cut bun, nu e întotdeauna și cel mai potrivit pentru noi. Chiar m-a iertat Dumnezeu? Așa ușor? Unora când li se întâmplă ceva, o boală, accident, își aduc aminte de păcat și o consideră o pedeapsă de la Dumnezeu. Încercați și întrebați mai mulți creștini dacă sunt siguri în clipa aceea pe mântuirea lor și veți observa că unii șovăiesc. De ce? Din cauza incertitudinii! Sunt iertat? Nu prea? Deseori apelăm la o rugăciune generală în care ne cerem iertare la modul general de păcate generale!

·         Mărturisirea unei persoane. E grea și aceasta."Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit." Iacov 5:16. Aici, în acest caz, neprihănit înseamnă să te dezlegi de vinovăția față de o altă persoană. Versetul acesta se referă la mărturisirea unui păcat săvârșit împotriva altei persoane nu la la un păcat general care trebuie mărturisit unui prezbiter neapărat. De exemplu: cu adevărat vreau să scap de un păcat când, dacă am vorbit de rău pe cineva, mă duc la persoana cu care am vorbit și îi spun că nu am procedat corect, apoi mă duc la persoana vorbită și îmi recunosc păcatul. Apoi mă voi ruga cu persoana vorbită înaintea Domnului pentru iertarea divină. Când o persoană a jignit pe cineva și s-a mărturisit altei persoane dar nu s-a dus la persoana jignită, defapt nu a îndreptat nimic. Iertarea nu se capătă de la persoana căruia te-ai mărturisit ci de la persoana care a fost jignită, păgubită. Unii comentatori explică acest verset punând accentul pe faptul că persoana păgubită trebuie să se roage pentru vindecarea bolnavului după ce la dezlegat prin iertare. Mărturisirea de felul acesta va aduce eliberare de vinovăție, restaurarea spirituală și relațională între două persoane sau între Dumnezeu și păcătos, și vindecare fizică.

·         Mărturisirea unui duhovnic. Este foarte indicată dar în același timp și foarte riscantă. Indicată deoarece, dacă a fost o dependență ca, băutura, droguri, pornografie, etc, este bine să fi supravegheat, ajutat, motivat  în procesul eliberării depline. Este foarte indicat un duhovnic local. Știu că este la modă mărturisirea prin telefon, email, unuia de departe, dar nu prea este de mare ajutor. Ai nevoie de unul de lîngă tine. Este riscant deoarece mulți duhovnici calcă foarte ușor principiul confidenței. O calcă ușor în discuțiile din familie, din comitet, la întâlnirile pastorale unde, care mai de care, se laudă cu ce păcate au mai auzit de la turmă, ba unii mai dau exemple prin predici cu oameni care și-au mărturisit păcatele. Alți își schimbă atitudinea și relația față de  persoana ce s-a mărturisit tratând-o diferit sau o are la mână în caz de necesitate. Datorită lipsei de confidență, de încredere, oamenii aleg să se mărturisească la străini sau deloc. Un rabin spunea odată că, dacă vrei să vezi dacă poți să ai încredere în cineva spune-i întâi o minciună și dacă nu se  aude atunci spune-i ce te doare. Știu că mă veți condamna pentru ideea aceasta dar e... un test.

·         Frica de consecințe. Schimbarea imaginii publice. E adevărat că Dumnezeu iartă  și uită mult mai ușor decât comunitatea. Frica de disciplinare sau excomunicare din comunitate. Frica de pierdere a unei poziții, funcții sau slujbe în cadrul comunității. Frica lipsei de înțelegere, iubire și suport pentru reabilitare din partea slujitorilor. Un lucru aș vrea să fie clar. Mărturisirea este cu totul altceva decât aflarea despre păcat din alte surse. Adică una este să te mărturisești și alta este să fi prins sau să se afle din alte surse despre păcat. Hotărârea și curajul de a mărturisi este un mare pas al pocăinței care trebuie apreciat nu condamnat. Măsurile disciplinare trebuie luate în vederea ridicării nu doborârii celui în situație. Tot frica de consecințe îi ispitește pe oameni să aleagă o formă de mărturisire la distanță, unuia care nu are autoritate pastorală, de duhovnic asupra lui. Tot mărturisirea la distanță îi ispitește pe duhovnici să alerge după popularitate, depășind limitele parohiei dumnealor, încercînd să profite de turma și oile altui păstor. Nu toată lumea e parohia oricui."Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine;" 1 Petru 5:2."Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său." Faptele apostolilor 20:28. Pescuitul în căldarea altuia nu este un lucru biblic, sănătos și nu aduce folos Împărăției. Că sunt păstori care nu își fac slujba este o altă problema.

 

4. Cît de des trebuie să mă mărturisesc?

·         De cîte ori ai păcătuit! Nu e rușine să recunoști că uneori păcătuiești zilnic. Păcătuim cu gândul, cu ochii, cu inima, cu atitudinea, cu limba, cu fapta. Trăim într-o lume păcătoasă, avînd o fire păcătoasă, într-un sistem păcătos, înconjurați de oameni păcătoși, strârniți fiind de pofte păcătoase.

·         Ai la îndemână trei feluri de ați mărturisi păcatul. Folosește-le într-un mod corect: lui Dumnezeu când ai greșit față de El, unei persoane când ai greșit față de ea, unui duhovnic când ai nevoie de ajutor spiritual și suport pentru a ieși biruitor dintr-o adicție, păcat din obișnuiță, viciu, un păcat care se repetă în viața ta des tul de des. Botezul în apă, stăruința pentru umplerea cu Duhul Sfînt, Cina Domnului, ungerea cu undelemn pentru vindecare, actul cununiei, acceptarea unor membrii din altă comunitate, chiar a ordinării sau hirotonisirii în slujbă, ar trebui mereu însoțite de mărturisirea păcatelor. Mărturisirea păcatului la nivel congregațional în timpul actului închinării aduce o mare binecuvîntare comunității."dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara." 2 Cronici 7:14."Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe care le-ai dat robului Tău Moise să le spună: ‘Când veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare, dar, dacă vă veţi întoarce la Mine şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo.’" Neemia 1:8,9.

·         Mărturisirea eficientă va cuprinde mereu trei laturi: recunoașterea păcatului, căința sau părerea de rău și o persoană martoră a mărturisirii noastre, fie Dumnezeu, fie o persoană, fie un duhovnic. Persoana care primește mărturisirea este la fel de importantă ca actul mărturisirii în sine. Nu te du la cineva care îți spune e ok, nu e așa de grav, mai fac și alții, dar să vezi eu ce am pățit. Ai nevoie de cineva care să te ajute să înțelegi gravitatea și seriozitatea problemei păcatului dar și să îți ofere speranța, siguranța iertării și soluția potrivită de a scăpa de păcat și consecințele lui.

·         Mărturisirea păcatelor este atât o poruncă cât și o disciplină a vieții creștine, alături de rugăciune, post, citirea Bibliei, etc. Deci nu se poate fără. Dumnezeu iartă vina păcatului mărturisit. Atât.

 

5. Care sunt beneficiile mărturisirii păcatelor?

·         Primești iertare - "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire." 1 Ioan 1:9."Pocăieşte-te dar de această răutate a ta şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, . ." Faptele apostolilor 8:22. Cred că e mai important să fi iertat decăt să protejezi o imagine publică oricum neadevărată.

·         Primești liniște interioară - "Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate, căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu." Psalmii 32:3-5

·         Primești îndrăzneală să te rogi - "Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi, orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui." 1 Ioan 3:21,22

·         Primești vindecare - "Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit." Iacov 5:16. Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara." 2 Cronici 7:14.

·         Primești ispășire de vinovăția păcatului și condamnarea lui - Atunci* am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor! Mi-a atins* gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” Isaia 6:5,7

·         Vrednicia de a sluji lui Dumnezeu - Iar Îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: „Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el!” Apoi a zis lui Iosua: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac* cu haine de sărbătoare!” Zaharia 3:4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1960
Opțiuni