Când diavolul ajunge profesor universitar
Autor: Simion Ioanas  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cioanas in 20/06/2020
    12345678910 0/10 X

Când diavolul ajunge profesor universitar

Cu câteva zile în urmă, în Senatul României a fost oprită prin vot, ideologia de gen, în școlile din România. Am putea spune, bravo României, slavă Domnului că încă mai avem oameni la conducerea țării care gândesc în normele normalității, adică identifică genul unui copil după sexul biologic, adică așa cum a fost creat de Dumnezeu.

Interesant că la scurt timp după această hotărâre a Senatului, a sărit imediat la ”proteste” mediul academic, adică ”spuma” învățământului țării, declarând sus și tare că: ” Sistemul universitar din România dispune de suficientă maturitate în asumarea responsabilității publice, astfel încât acest tip de limitări nu fac decât să restrângă libertatea membrilor comunităţii universitare de a exprima liber opinii academice în spaţiul universitar, de predare, de cercetare şi de creaţie, în conformitate cu criteriile de calitate academică, libertate garantată prin lege.” (conform https: //stiriedu. ro/2020/06/17/consiliul-rectorilor-in-universitati-nu-sunt-admise-discriminari-autonomia-trebuie-respectata/)

Adică, faptul că confuzia unora care se nasc băieți sau fete, devine în mediul academic o opinie academică, de predare, de cercetare și de creație. Dacă de la ”spuma” Universităților din România ne așteptăm la o așa gândire, atunci la ce să ne așteptăm la elevii care ies din aceste Universități, școliți sau mai bine zis ”spălați pe creier” de acești profesori? Adică un părinte susține financiar copilul său ca să învețe la o asemenea școală, pentru ca atunci când ies de acolo să devină niște ”zombi” ai ideologiei socialist-globaliste.

Mă-ntreb, atunci cum rămâne cu noi oamenii normali, care ne uităm la sexul biologic al copilului la naștere și-l considerăm ceea ce este, adică băiat sau fată, după sexul pe care Dumnezeu l-a dăruit copilului?

Cum rămâne cu învățătura creștină, legată de familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și-o femeie? Bazat pe această familie creștină au venit pe lume și distinșii profesori Universitari, nu au venit pe lume dintr-o lume confuză, cu oameni confuzi, care cu siguranță că niciodată n-ar fi putut să aducă pe lume copii prin redefinirea din capul și viața lor.

Cum rămâne cu drepturile noastre, de-a ne educa copiii ținând cont de Normalitatea Scripturii, atunci când opiniile academice definesc confuzia. Ce devine în cazul acesta Normalitatea genului definit de sexul biologic? Adică noi o să devenim neapărat opusul opiniilor academnice? Noi o să devenim un fel de paria a societății, marginalizați și înfierați de ”spuma” acestei țări, deși suntem o majoritate covârșitoare?

Biblia noastră simplă care vine de la Dumnezeu, dragi academicieni și rectori, ne spune că oamenii care gândesc ca domniile voastre, e vai de ei și-ntr-o zi Dumnezeu o să vă ceară socoteală: ” Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele, rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune! Vai de cei ce se socotesc înţelepţi şi se cred pricepuţi!”  (Isaia 5:20-21)

Bine zice Dumnezeu în Scriptură: ”Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” (Romani 1:26-28)

Oare nu trăim aceste vremuri astăzi, oare nu sunt aceste vremuri grele pentru creștini, oare o să mai putem întoarce înapoi Normalitatea biblică în societate, odată ce am pierdut teren și odată ce generații de tineri vor fi îndoctrinați cu ideologia socialist globalistă a zilelor noastre?

Oare cu ce scop acești profesori Universitari doresc distrugerea Normalității biblice și a creștinismului? Oare cu ce scop doresc acești oameni distrugerea copiilor noștri și ducerea sufletelor lor nevinovate la confuzie? Oare distinșii profesori și rectori din România, nu văd sau nu vor să vadă unde au dus aceste ideologii societățile din multe state Europene și din Statele Unite?

Ne întrebăm noi ca părinți creștini și vă-ntrebăm, oare catedrele Universităților din România și oriunde în lume a pătruns ideologia socialist-globalistă de astăzi, îl are vorbitor principal pe satana? Oare cine vă pune să luptați vehement împotriva lui Dumnezeu și a Cuvântului Său, să definiți viața oamenilor în opoziție cu ceea ce Dumnezeu a definit, să numiți binele, rău și păcatul, sfințenie?

Oare voi domnilor rectori, majoritatea botezați de părinții voștri pe când erați mici, oare ce creștinism trăiți voi și ce înseamnă pentru voi Hristos Mântuitorul și Cuvântul Său?

Nu vă gândiți că voi pregătiți suflete pentru o nouă ideologie bolnavă, pregătiți semeni pentru ca mâine să-i bage pe creștini în închisori, să decimeze bisericile, să distrugă societatea de pe întreg pământul, totul ca o pregătire pentru venirea lui anticrist?

Oare nu vă gândiți că ideologia care vreți s-o implementați oamenilor astăzi, mâine o să vă lovească și pe voi printr-o societate totalitaristă și dictatorială? Mai mult, o să vă coste viața veșnică și o condamnare de-a trăi pentru vecii vecilor departe de Fața lui Dumnezeu, v-ați gândit la asta?

Simion Ioanăș

Puteți citi articolul și aici.

Cred că pentru Diavolul funcţia de profesor universitar este chiar prea mică. El şi-a dorit dintotdeauna mult mai mult: să fie ca Dumnezeu.
Adăugat în 20/06/2020 de CORNELIU_LIVANU
Statistici
  • Vizualizări: 541
  • Comentarii: 1
Opțiuni