În vacanța de iarnă, ne-am luat cei 4 copii și ne-am dus într-o scurtă vacanță în Florida. Am petrecut două zile la Disney World, FL. Apropo, nu recomand nimănui să viziteze Disney Parks în preajma sărbătorilor. Nu numai că intrarea este mai scumpă de sărbători, dar a și trebuit să stăm la cozi, pentru diverse activități, cozi lungi de peste 2 ore. Dar pentru copii, mai ales pentru cei mai mici, totul a fost fascinant.
Stăteam pe o bancă să ne odihnim, când am auzit cuvintele unei mame care stătea chiar în fața mea, adresându-și băiatul ei: “Noi nu folosim cuvintele ca să rănim, ci folosim cuvintele doar ca să ajutăm! Nu e clară pentru tine această regulă? Dacă nu ai nimic folositor de spus, te rog să nu vorbești.” Deși a rostit aceste cuvinte o singură dată, parcă le auzeam mereu, ca un ecou: “We don’t use words to hurt, we use words to help!”
M-am gândit ce bine a articulat această mamă acest principiu fundamental de viață. Mi-am adus aminte de versetul din Filipeni 4:8 “Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” Pe la ora 15:00, când am părăsit parcul prematur din cauza aglomerației, m-am auzit spunând: “Mai bine nu veneam aici în perioada aceasta a anului, că e așa de aglomerat“. La care fetița mea de 10 ani, Debora, a răspuns cu tristețe în glas: “Mama, eu m-am bucurat așa de mult. Uită-te la partea plină a paharului. Acum putem merge la hotel să înotăm.” Nu puteam eu să tac din gură și să nu spun aceste cuvinte în fața copiilor? De ce să le umbresc eu ziua cu nemulțumirea mea? I-am cerut iertare lui Debora și Domnului și am rămas pe gânduri. Ce binecuvântați sunt copiii a căror părinți îi învață cum să vorbească conform Scripturii, atât prin exemplu personal cât și prin impunerea unor astfel de obiceiuri bune. Din păcate, eu nu am avut parte de un exemplu bun în acest domeniu din fragedă copilărie. Nu spun lucru acesta ca să o vorbesc de rău pe mătușa mea (mami) care m-a crescut și care nu devenise creștină, decât spre sfârșitul vieții, dar o spun ca să trag un semnal de alarmă pentru toți părinții. Eu am avut mult de corectat în vorbirea mea și mult de suferit din cauza greșelilor care s-au întipărit în mintea mea, de mică. Dar cu ajutorul Duhului Sfânt, după nașterea mea din nou, vorbirea mea a cunoscut o transformare radicală. Totuși nu pot să spun că nu mai am ce să îmbunătățesc. Așa că, bucuroasă fiind că Duhul Sfânt mi-a atins inima prin cuvintele acestei mame și că am un nou proiect la care să lucrez, ne-am îndreptat spre hotel.  Nu m-am gândit că nu vor trece nici 24 de ore până când aceste cuvinte urmau să mă ajute foarte mult, atât pe mine cât și pe familia mea. Ca să nu mă lungesc cu vorba, vă spun direct: la întoarcere, am pierdut avionul! Deși am încercat să-i grăbesc pe toți să plecăm mai repede spre aeroport, nu am reușit. Nu mi-au ascultat sfatul și acum faptul era consumat iar rezultatul, cel anticipat. Dar pentru mine, am simțit că momentul testului a și venit. Știam pe de rost formula noului principiu învățat: “Noi nu folosim cuvintele ca să rănim, ci folosim cuvintele doar ca să ajutăm!” O, ce doream să critic, să le reamintesc că i-am avertizat. Dar în schimb, m-am trezit spunând cuvinte calme și de încurajare. Cel mai dur lucru pe care l-am spus a fost: „Am învățat o lecție pe propria noastră piele.” Așa că nu am acuzat și nici nu am condamnat, căci acestea nu ajutau la nimic, mai ales atunci, după atâta fugă și agitație. Spre marea mea mirare, au venit la mine, pe rând, toți, să-și ceară iertare că nu m-au ascultat. Am primit mai multe cereri de iertare ca oricât altădată, când îi criticasem. Am trecut testul. Ce examen reușit! Deși m-am bucura că prin atitudinea mea am putut să-i liniștesc, cel mai mare beneficiu cred că l-am cules eu. Eu am fost liniștită, am fost calmă și nu am spus nimic, care mai târziu să fi regretat.  Am folosit de multe ori de atunci această întrebare: “Vor ajuta cu ceva vorbele pe care urmează să le spun?” Vă mărturisesc că am vorbit mai puțin și am ascultat mai mult.