Identitatea creștinului relaționată la sănătatea fizică Parte III
Autor: Marinela Buzaș  |  Album: https://luminipentrusuflet.com/identitatea/  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de mary_buzas1 in 22/08/2020
    12345678910 0/10 X

Domnul Isus a venit ca noi să trăim o viață de victorie asupra păcatului, viață care ne aduce bucuria, pacea și sănătatea la nivel de trup, suflet și duh. Până ce omul nu se întoarce la Dumnezeu, trăiește doar o iluzie a libertății, el fiind de fapt rob al păcatului și destinat pierzării veșnice. „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi. Adevărat, adevărat vă spun, le-a răspuns Isus, că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” ( Ioan 8:31b, 34). Libertatea creștinului este trăită în lumina adevărului și a dragostei. Adevărul, libertatea și dragostea se împletesc așa de frumos în viața unui creștin. Devenind robi ai Domnului Isus, ajungem să fim cu adevărat liberi!

Trăind o viață de ascultare, sub călăuzirea și cu ajutorul Duhului Sfânt, noi arătăm celor din jur calea spre Dumnezeu. „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:16).

În numerele anterioare am discutat despre identitatea creștinului raportată la: relații, iertare, muncă, bani, omul – coroana creațiunii, căsătorie și despre sănătatea fizică relaționată la consumul alimentar. Doresc ca în acest articol să continuăm seria de discuții despre identitatea creștinului și sănătatea fizică vis-a-vis de consumul băuturii alcoolice. Noi suntem chemați ca să veghem unii asupra altora. Cei care sunt mai tari, mai maturi în credință, care au lumina adevărului, înțelepciunea și dragostea Domnului, sunt îndemnați să vegheze asupra celor mai slabi care sunt gata să o ia pe căi străine, sau poate chiar s-au rătăcit. Ca să poți fi de folos, trebuie să știi de nevoile sau problemele celor din jur. Așa că, dacă acest subiect îți este străin și niciodată nu te-ai confruntat cu această problemă, acest articol este în mod special pentru tine. Căci numai un om cu vederea sănătoasă, poate călăuzi pe un orb și numai cel care are un pahar cu apă, poate să astâmpere setea celui care bea din oceanul de păcate, care nu face altceva decât să-l lase mai însetat.

Subiectul consumului de alcool, este de obicei pus sub categoria părerilor îndoielnice.  „Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice.” (Romani 14:1). Printre lucrurile care intră în categoria părerilor îndoielnice, în capitolul 14, se enumeră mâncarea și vinul. Deși la nivel de masă pot exista păreri diferite sau zone gri, totuși la nivel personal nu există nici o îndoială asupra acțiunilor noastre. Dacă crezi că un lucru este rău și îl faci, păcătuiești. De exemplu eu am încredințarea că trebuie să am o zi specială pe săptămână, care să fie pusă deoparte pentru Domnul și în care să nu lucrez ca în celelalte zile ale săptămânii. Într-o Duminică, în loc să merg la Biserică, ca de obicei, am stat acasă ca să învăț pentru un examen. Dar pentru că încredințarea mea era alta decât decizia pe care am făcut-o, mi-am pierdut pacea. Am știut că acest lucru, pentru mine personal, a fost un păcat și mi-am cerut iertare Domnului. Deci noi acționăm din încredințare, sau împotriva încredințări pe care o avem. „Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat.  ” (Romani 14:23). Încredințarea vine în urma auzirii Cuvântului și a călăuzirii Duhului Sfânt. Domnul se uită la atitudinea inimilor noastre. El ne cunoaște adâncurile inimii și gândirii noastre. Dacă Îl iubim pe El, vom face toate lucrurile spre slava Lui. “Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 10:31).

Biblia abordează subiectul consumului de alcool în mod deschis, atât prin învățături clare cât și prin exemple. Cred că este un subiect foarte de actualitate și care merită ca să fie discutat. Biblia vorbește despre vin, atât ca fiind o binecuvântare cât și ca fiind un blestem. Omul decide în mod personal cum se va raporta la alcool, în așa fel încât să trăiască o viață sub călăuzirea Duhului Sfânt, onorându-L astfel pe Dumnezeu.

Printre primele mențiuni ale alcoolului în Biblie, sunt beția lui Noe și a lui Lot. În Geneza Capitolul 9 versetul 21 citim despre Noe: “El a băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezbrăcat în cortul său.” Fiul lui cel mai mic și-a bătut joc de el și pentru aceasta a fost blestemat de tatăl său. Zece capitole mai târziu cele două fiice a lui Lot își găsesc singure soluția pentru a avea copii și anume, prin incest. “Astfel, ele l-au îmbătat pe tatăl lor …s-a dus şi s-a culcat cu tatăl ei; el n-a ştiut nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat.” (Geneza 19:33). Consecințele imoralității ce au rezultat, s-au întins de-a lungul veacurilor și au fost dezastruoase. Națiunile care s-au născut din acești doi fii, au devenit dușmani aprigi ai poporului lui Dumnezeu, Israel. Acest lucru a fost posibil prin adormirea conștiinței, cu ajutorul alcoolului. Care ar fi fost istoria lumii dacă fetele lui Lot nu ar fi recurs la alcool și incest? Deci, pentru că acestea sunt printre primele mențiuni ale alcoolului în Biblie, vreau să adresez și eu subiectul beției.

Beţia este categoric condamnată de Dumnezeu. “Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjibile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” (Galateni 5:19-21). Sfântul Vasile cel Mare scrie așa: „Beția este o dușmănie împotriva lui Dumnezeu… Beția e un demon atras de bunăvoie… Beția îndepărtează Duhul Sfânt…Să fugim, dar, de această boală, ca să dobândim şi bunătățile de aici şi pe cele viitoare, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin”.

Nu este vorba în acest articol dacă e voie sau nu e voie să bem alcool. Nu e vorba de legalism ci este vorba de libertate. Noi copiii lui Dumnezeu suntem liberi, dar cei consumați de adicția alcoolului sunt robi. Fiind robi ascultării de Hristos, suntem cu adevărat liberi de orice lucru care ar putea să ne distrugă sănătatea și să ne despartă de Dumnezeu. Cei stăpâniți de tot felul de adicții, trăiesc o iluzie a libertății, fiind încarcerați în închisoarea adicției, care le-a devenit idol și stăpân.

Biblia ne spune și motivele pentru care să nu ne îmbătăm, sau să nu consumăm alcool în fața celor slabi în credință. Printre aceste motive sunt:

  1. Beția ia mințile omului.  Osea 4:11 spune: „Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului. ” Fiecare persoană are o anumită toleranță la alcool. Chiar o cantitate mică de alcool diminuează capacitatea de gândire și coordonare. Logica și stăpânirea de sine părăsesc mintea intoxicată. Mulți oameni ar fi putut evita accidentul de mașină, relația extraconjugală, sau nu ar fi comis o anumită crimă, dacă nu ar fi băut înainte. Cea mai mare parte a pușcăriașilor recunosc faptul că ori victima, ori criminalul, ori amândoi, au folosit alcool, acesta fiind un factor decisiv în comiterea crimei. Mulți nu ar fi azi în pușcărie dacă nu și-ar fi adormit mintea sănătoasă cu alcool. Când s-au trezit la realitatea cruntă, pentru mulți din ei a fost prea târziu. Dar adevărul este că toți cei care sunt stăpâniți de acest viciu, sunt într-o închisoare în care rația zilnică de alcool trebuie consumată, și nebuniile care vin din amețeala alcoolului, trebuie făcute. Persoana care este sub influența alcoolului, nu este în stare să se analizeze singură. De multe ori nici nu își mai aduce aminte ce a făcut, sau ce a spus, când a fost beată. Cel care este sub influența alcoolului, este influențat de acesta. Schimbările produse în corp afectează gândirea, iar acesta nu mai poate lua decizi foarte ilogice. Recent am auzit de un tânăr care după ca a băut două beri, a sărit în apă, dintr-o barcă care mergea cu 50 de mile pe oră, ceea ce ia curmat viața la frageda vârsta de 18 ani. Mâinile, picioarele și defapt întreg corpul, nu mai funcționează normal sub influența alcoolului. Cei mai mulți când beau, își dau drumul la gură pentru că alcoolul  ridică stăvilarul judecății sănătoase și lasă să curgă cuvintele la vale. Biblia ne spune că noi vom da socoteală, în fața lui Dumnezeu, de orice cuvânt care ne iese pe gură. „Nici un cuvânt stricat să vă iasă pe gură; ci unul bun pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce îl aud”. Nu numai ce vorbim, dar este important și cum vorbim. Biblia ne spune că “orice strigare” trebuie să piară dintre noi. Dacă ați trecut vreodată pe lângă o cârciumă, știți că numai liniște nu e acolo. Aici am avut eu momentul meu de cercetare personală. Am ajuns la convingerea că trebuie să mă feresc de alcool în mod special din pricina vorbirii mele, schimbate de cea mai mică cantitate de alcool. Știu că am o sensibilitate redusă la alcool. Ceea ce înseamnă că o cantitate foarte mică mă afectează. În general vorbesc mult, dar când beau vin sau altă formă de alcool vorbesc mult și fără control, adică prost. Deci eu nu Îl onorez pe Domnul atunci când beau, așa că mă feresc să mai beau, pentru că știu că au fost situații în care L-am supărat pe Domnul și nu am fost o bună mărturie pentru cei din jur; de aceea nu doresc să mai ajung în astfel de situații.
  2. Băutura alcoolică creează dependență. La dependența de alcool se ajunge treptat. Există o perioadă în care cel care se îndreaptă spre dependență, consumă regulat, dar nu își pierde controlul. În această perioadă se creează toleranță la alcool. Când o persoană devine dependentă, nu mai este liberă, este controlată de alcool și nu se mai poate opri din a bea. O oprire bruscă din a consuma alcool la această fază, se face de obicei sub supraveghere medicală deoarece persoana poate experimenta tulburări la nivel fizic și psihic, care în anumite cazuri s-au dovedit fatale. “Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare şi şed până noaptea târziu şi se înfierbântă de vin!” (Isaia 5:11). Aceasta este o plagă a societății noastre, care se extinde cu repeziciune înspre tinerii noștri care sunt ținta marilor producători de alcool. Pentru ca ei să-și vândă produsul, au nevoie de tot mai mulți consumatori, de aceea ei plătesc sume uriașe ca să difuzeze reclamele în timpul meciurilor sportive și programelor pentru tineri. România se numără printre primele 5 țări din Europa la consumul de alcool. De fapt este preconizat că la ora actuală aproximativ 2 milioane de români și aproximativ 17 milioane de americani sunt dependenți de alcool.  Ce trist și ce înspăimântător. Ce robie cruntă.
  3. Beția este cauza multor boli.  Consumul excesiv de alcool este cauza multor boli printre care se numără: anemia, cancerul, bolile cardiovasculare, ciroza, pancreatita, tulburări grave ale sistemului nervos, infertilitatea, afecțiuni gastrointestinale, tulburări imunologice, afecțiuni pulmonare, infertilitate, insomnii doar să numesc câteva. Când bem, enzimele din gură transformă alcoolul în acetaldehidă, care este de fapt un agent cancerigen. Ficatul servește drept centru de detoxificare a organismului, dar alcoolul este toxic pentru celulele hepatice, producând de-a lungul timpului ciroză, ceea ce ridică riscul de cancer la ficat. Alcoolul (berea în mod special) transforma testosteronul in estrogen, ceea ce are repercusiuni negative asupra balanței hormonale, în mod special la bărbați. Mai mult decât a le afecta sănătatea, mulți au murit din cauză că s-au otrăvit cu alcool, sau au condus beți, curmând multe vieți nevinovate.
  4. Beția duce la lene și sărăcie.  “Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe.” (Proverbe 23 21). Nu numai la nivel individul, dar chiar economia întregii țări este grav afectată de această problemă. În America se consumă  aproximativ $249 miliarde de dolari anual pentru a acoperi daunele rezultate din abuzul băuturii. Dar cel mai mare cost este timpul pierdut, care nu poate fi recuperat. Familia și cei din jur suferă paguba cea mai mare.
  5.         Beția și depresia. Alcoolul este folosit de mulți nu pentru a „bucura inima” (Psalmul 104), ci pentru a scăpa de realitate. Dar în loc să aducă rezolvare, consumul de alcool duce la o stare depresivă mai accentuată. Oricare ar fi problemele care aduc depresia sau amorțeala alcoolului, ea oprește persoana din a lucra la rezolvarea problemelor. Omul depresionat și beat, este un mare pericol pentru el însuși dar și pentru cei din jur.
  6.         Consumul de alcool în fața unor persoane mai imature nu este recomandat. “Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire. Încredinţarea pe care o ai, păstrează-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine. ” (Romani 14:21,22). Acest subiect, la fel ca și cel a mâncării, este legat de libertatea (încredințarea) personală  trăită în lumina adevărului și a dragostei. Dragostea nu-i face rău semenului, deci dragostea este împlinirea Legii.” (Romani13:10). De aceea un creștin matur (mai tare în credință), știind că poate face rău altei persoane sau lui însuși, printr-un anumit comportament, nu-și va considera libertatea personală mai presus de dragostea pentru cel de lângă el, sau pentru trupul său, care este Templul Duhului Sfânt. Să presupunem că un creștin matur are libertatea să consume, ocazional, un pahar de vin. Într-o zi, acest creștin stă la masă cu un alt creștin care înainte să se întoarcă la Domnul abuza alcoolul; hai să îl numim pe acesta din urmă un creștin mai slab în credință. Acest creștin mai slab în credință, doar la mirosul de alcool, începe să își aducă aminte de desfrâul de păcate în care era cufundat odinioară. Ce credeți că ar trebui să facă creștinul nostru mai matur în această situație? Mă gândesc că răspunsul corect ar fi să acționeze sub impulsul dragostei și nu al libertății personale. Apreciez Bisericile care, la cererea celor care au fost odată dependenți de alcool, decid ca să folosească suc de struguri în loc de vin. Libertatea fără dragoste și sfințenie nu lucrează faptele neprihănirii.

Cele mai imature persoane în fața cărora poți consuma alcool sunt copiii și tinerii. Obiceiurile învățate în copilărie, ne părăsesc greu și se întipăresc în memoria noastră, foarte profund. Nu observați ce ușor ne copiază copiii noștri? Indulgențele noastre de astăzi pot devenii viciile lor de mâine. Copiii sunt un dar de la Dumnezeu. Copiii nu sunt ai statului, nu sunt ai școlii și nu sunt nici chiar ai bisericii. Noi nu putem transfera responsabilitatea dată de Dumnezeu nouă, nimănui. Noi avem responsabilitatea să îi învățăm pe copii și să-i modelăm, atât prin trăirea noastră cât și prin învățătura pe care le-o dăm. Așa cum Tatăl Ceresc ne pune în față binele și răul, așa trebuie și noi ca să spunem copiilor ce este bine, dar și ce este rău. Fi înțelept, căci mintea lor fragedă combinată cu presiunile din exterior care se exercită asupra lor, pot să aducă mult necaz peste ei.

În multe țări din Europa, copiii, chiar de la vârste mici, sunt lăsați sau chiar îndemnați, să bea un pic de alcool. Unii susțin că acest lucru le astâmpără curiozitatea și chiar îi păzesc pe copii de a consuma alcool, în cantități excesive, când vor fi mari. Poate acesta e adevărat în dreptul unora, dar statisticile ne spune chiar contrariul.

În urmă cu un an am fost în vacanță în Paris. Fiind doar noi și copiii la masă, la un restaurant în Paris, băiatul nostru, atunci în vârstă de 18 ani, ne-a șocat cu întrebarea: „Pot să beau și eu un pahar de vin, că aici este voie pentru copii să consume alcool?”. Vă spun sincer că nu am fost pregătită pentru această întrebare, care m-a șocat de-a dreptul. Dorea copilul meu să consume alcool? Oare a mai băut? Ce știe el despre alcool? Bineînțeles că după ce mi-am regăsit vocea, răspunsul meu a fost categoric: nu; iar el nu a insistat. Mi-am dat seama de un lucru: eu nu am discutat serios cu băiatul meu despre subiectul consumului de alcool. Când am început să vorbesc cu băiatul meu despre consumul de alcool, cu o anumită ușurare, vreau să vă spun că știa mai bine decât mine și statisticile și riscurile și nu era decât curios. El a învățat despre multe plăgi a societății moderne, cum ar fi beția, fumatul, bolile venerice, lenea, lipsa de respect și multe altele, de la Civil Air Patrol, un program guvernamental în care el este implicat de câțiva ani. A fost totuși un semnal de alarmă pentru mine! Cât de ușor vrea un copil să-și satisfacă curiozitatea!

Procesul de creștere și dezvoltare a creierului uman, nu este finalizat decât în jurul vârstei de 21 de ani. Îmi place să spun că până la această vârstă un tânăr nu ia decizii cu o minte întreagă. Ce este trist este faptul că mulți adolescenți și tineri se apucă de băut, pe când creierul lor este în dezvoltare. Pentru aceștia, efectele negative sunt mult mai profunde și ireversibile. Orice oprește creșterea normală a creierului, înainte de această vârstă, are efect permanent. Dacă celulele creierului nu s-au putut dezvolta normal din cauza abuzului de alcool în timpul adolescenței, chiar dacă acești copii se lasă de băut mai târziu, nu pot anula daunele produse. Oare câți dintre acești copii, care consumă alcool, știu acest lucru?

David Rosenbloom, profesor la Universitatea din Boston și expert în probleme de adicție, a spus: „cu cât o persoană începe mai devreme în viață să bea alcool, cu atât are mai mare șansa de a deveni dependent de alcool. Un copil care începe să bea la vârsta de 13 sau 14 ani, are o probabilitate de 9 ori mai mare să devină dependent de alcool, decât o persoană care nu începe să consume până la vârsta de 21 de ani. Acest risc pare a fi produs de faptul că alcoolul consumat distruge sau întârzie dezvoltarea porțiunii creierului legate de controlul impulsurilor. Această parte a creierului, este ultima care se maturizează.” http: //www. slate. com/articles/life/drink/2012/03/win.

Ceea ce unii numesc legalism, este de fapt bisturiul, sau Sabia cu două tăișuri care scoate putrefacția păcatului afară din corp. Este mâna care ia oaia de pe marginea prăpastie, sau din groapă și o duce la ape de odihnă. Legea de viață, legea dragostei pe care a aprins-o în inima noastră Domnul Isus, ne învață să o rupem cu păcatul și cu orice lucru care pare rău. Dar nu numai că ne învață, Domnul Isus ne și dă putere să biruim orice ispită. „Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. ” (1 Corinteni 10:13). Duhul Sfânt pe care Domnul L-a pus în noi ne va călăuzi și ne va ajuta să învingem orice rău. “Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.” (Romani 8:26).

Haideți să nu lăsăm acest subiect să ne divizeze, ci să ne cercetăm singuri și să căutăm unitatea prin legătura Duhului. Avem nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt ca să primim discernământ. La acest subiect părerile sunt împărțite deoarece fiecare trebuie să aibă convingerea lui personală. Uitați-vă la bunul Samaritean, pe care Domnul Isus ni-l dă ca exemplu. Acesta a turnat ulei și vin peste rănile celui căzut, probabil prevenind vreo infecție datorită efectului antiseptic al alcoolului. Ce ar spune bunul Samaritean dacă l-ai întreba, ce a însemnat pentru el vinul? Eu mă gândesc că simplu faptă că îl purta cu el, înseamnă că îl considera un lucru important și de folos. Vinul în Biblie e descris și ca binecuvântare. Vinul este descris și ca antiseptic, băutură recomandată pentru cei în durere sau tristețe, o băutură care să aducă bucurie și să fie luată cu mulțumire. Biblia a fost scrisă într-o vreme în care procentajul de alcool și cantitatea disponibilă erau limitate, comparativ cu zilele noastre. Domnul Isus a transforma apa în vin la o nuntă, pentru că pur și simplu sa terminat vinul. Este o imposibilitate în zilele noastre să se termine alcoolul, nu-i așa? Pentru majoritatea populație, vinul nu este o producție din grădina proprie, nu este folosit ca medicament și nu este una dintre puținele alternative apei. Mulți și-au scăpat viața consumând băuturi fermentate în care bacteriile vătămătoare nu au rezistat. Astăzi pentru depresii, boli de stomac și infecții avem medicamente precise. Totul se reduce la motivație. De ce facem ceea ce facem? Duce la bine? Îl onorăm pe Dumnezeu?

Vinul, sau rodul viței, este folosit la Cina Domnului ca simbol al sângelui Domnului Isus. Domnul Isus vrea ca noi să ne amintim, de fiecare dată când luăm paharul cinei, despre moartea și suferințele Lui. În Proverbe 23:31, ni se spune să nu stăm să medităm (să ne uităm) la vinul cel roșu din pahar. La cina Domnului ni se spune să stăm și să medităm la moartea Domnului. Când luăm paharul, ne aducem aminte de sângele care i-a brăzdat fruntea străpunsă de coroana cu spini, de sângele curs din fiecare rană produsă de biciul împletit cu oase și cuie, de sângele curs din mâinile și picioarele pironite de cuie și de sângele amestecat cu apă, curs din coasta Lui. Ce ar putea să ne satisfacă setea sufletului, să ne vindece rănile, să ne dea eliberarea și pacea, decât sângele Mântuitorului? Unde e inima ta, acolo e și comoara ta. Dacă inima ta aparține Mântuitorului, El este comoara ta pentru care ești nu numai gata să renunți la orice, dar ești gata chiar să și mori. Domnul Isus vrea să mori împreună cu El și să învii împreună cu El la o viață nouă, transformată. El vrea să îți dea o identitate nouă Orice nume pe care l-ai avut înainte de a-L iubi pe El, inclusiv “bețiv”, poți să Îl lași la cruce și să te îmbraci cu neprihănirea dată de Hristos. Te-ai trezit din somnul păcatului, ești treaz și trăiești frumos ca în timpul zilei. Ești iubit, prețuit și ai valoare și aceasta nu o spun eu, ci o spune Dumnezeu.

Nu este dragoste mai mare decât să își dea cineva viața pentru aproapele lui. Domnul Isus nu a fost doar om, El este Dumnezeu. Cu cât meditez mai mult la moarte Lui pentru mine, cu atât mă minunez mai mult și primesc putere, ca prin ascultarea mea de El, să-I spun: „Mulțumesc că ai murit și pentru mine. Nu a fost în zadar jertfa Ta pentru mine. Sunt și eu rodul suferințelor Tale. Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu ci Tu trăiești în mine.”

Efeseni 5:18 ne spune să nu ne îmbătăm de vin, ci dimpotrivă să fim plini de Duhul Sfânt. Umplerea cu Duhul Sfânt îți va aduce bucuria Domnului, care v-a fi tăria ta. Poate azi vei lua decizia să nu pornești niciodată pe acest drum și să croiești o cărare dreapta și vrednică de urmat, generațiilor care urmează după tine. Poate spui că pentru tine e prea târziu, pentru că alcoolul îți stăpânește viața. Nu e prea târziu! Domnul poate și vrea să te scape. Schimbare începe atunci când Îi faci pe Domnul Isus, Stăpânul vieții tale și Îi dai lui controlul deplin asupra ta. Nu știu ce va însemna aceasta pentru tine; poate v-a fi o luptă până la sânge împotriva acestui idol, dar ai promisiunea biruinței, așa că îndrăznește. Ești gata astăzi să întinzi o mână de ajutor celui căruia se zbate în această problemă? Sau ești gata să spui cuiva că ai această problemă? La Dumnezeu totul este cu putință. El poate și vrea să te elibereze.

Scris de Marinela Buzas Categorie: Marinela Buzas Publicat: 20 Iunie 2018


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 391
Opțiuni