Urmare de AICI

Identitatea Creștinului și Muzica (III)

         Acesta este al treilea articol referitor la identitatea creștinului, relaționată la muzică. În mod special, ne îndreptăm atenția spre cântarea duhovnicească, sau cântarea comună a Bisericii. Cântarea duhovnicească, a celor răscumpărați prin sângele Domnului Isus, răspândește o frântură din armonia cerului și a frumuseții lui Dumnezeu.

Muzica creștină trebuie să exprime adevărul despre Dumnezeu și a lucrărilor Lui minunate. Uitându-ne la creație și la tot ce a făcut Dumnezeu pentru om, culminând cu jertfa Domnului Isus pe cruce, nu putem decât să ne închinăm Lui. Unul dintre felurile în care ne închinăm Lui, este prin cântare. „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? ! Numai Tu eşti sfânt şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că faptele Tale drepte au fost descoperite!” (Apocalipsa15:3b, 4). Totuși, sunt mulți care aleg să nu-L slăvească pe Dumnezeu, în schimb și-au făcut dumnezei din bani, din propria persoană, din carieră, etc. Dumnezeu a trimis pe Domnul Isus, singurul Său Fiu, ca să-l împace pe om cu El, să-i dea o identitate nouă, să-l transforme, sau cum spune Domnul Isus, să-l nască din nou. Dacă încă nu ai experimentat această transformare, roagă-te lui Dumnezeu să-ți descopere și ție planul Său de mântuire, iar mai apoi, fă și tu acest pas, de a-L accepta și de a-L urma pe Domnul Isus.

Am încheiat articolul precedent, spunând despre cântarea duhovnicească că are sunete deslușite.  “ Chiar şi lucrurile neînsuflețite, care dau un sunet: fie un fluier sau o alăută, dacă nu dau sunete deslușite, cine va cunoaște ce se cântă cu fluierul sau cu alăuta? Şi dacă trâmbița dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?” (1 Corinteni 14:7). Cântarea duhovnicească dă un sunet clar, sau o direcție clară, atât prin cuvinte, prin armonie, prin melodie cât și prin ritm. Nu am educație muzicală, deși am o pasiune pentru muzică, încă din copilărie. Dar am studiat despre muzică (mai ales în ultimii 4 ani), am făcut parte din corul bisericii din adolescență, am învățat chiar să cânt la mandolină, și mă bucur nespus de mult că biserica din care fac parte are orchestră unde fiecare membru al familie mele este un participant activ. Am urmărit atentă efectul benefic pe care educația muzicală l-a avut în viața celor 4 copii și sunt recunoscătoare celor ce ne-au îndrumat în această direcție, printre care vreau să menționez pe fratele Conferențiar Doctor Universitar Teodor Caciora.

În versetul anterior, ne este pusă întrebarea (parafrazez): “Cine se va pregătii pentru luptă dacă trâmbița dă un sunet încurcat?” O cântare are cuvinte, melodie (succesiunea liniară a notelor și tonurilor muzicale), armonie (tonuri, note sau  acorduri simultane), și ritm. Ritmul, în muzică, reprezintă un mijloc de expresie, un limbaj specific prin care sunt comunicate idei, trăiri și îndemnuri specifice. Spre exemplu, dacă cuvintele spun să mergi la luptă dar ritmul te îndeamnă să te relaxezi, vei fi încurcat de-a dreptul. Dacă cuvintele îți spun să trăiești o viață sfântă, dar melodia este senzuală, ce se va întâmpla în mintea ta? Am spus recent cuiva: “Ești deștept!” Am fost foarte sinceră în remarca mea, dar în schimb m-am trezit că persoana respectivă mi-a răspuns supărat: “Tu îți bați joc de mine?” E adevărat că eram foarte obosită, și tonul vocii mi-a fost monoton și sec. Tonul vocii contează, nu-i așa? Cu cât mai mult în muzică, decât în vorbire, tonul sau ritmul comunică un mesaj clar și răspicat.  Acest mesaj poate să coincidă cu cuvintele, sau poate să meargă exact în direcția opusă. Unii poate vă amintiți din clasele primare, poezia Racul, Broasca și o Ştiucă: “Racul, broasca şi o ştiucă; Într-o zi s-au apucat; De pe mal în iaz s-aducă; Un sac cu grâu încărcat. Şi la el toţi se înhamă: Trag, întind, dar iau de samă; Că sacul stă neclintit, Căci se trăgea neunit. Racul înapoi se da, Broasca tot în sus sălta, Știuca foarte se izbea. Şi nimic nu isprăvea. Nu ştiu cine-i vinovat; Însă, pe cât am aflat, Sacul în iaz nu s-a tras, Ci tot pe loc a rămas. Aşa-i şi la omenire, Când în obşte nu-i unire: Nici o treabă nu se face Cu izbânda şi cu pace.” Cuvintele, melodia, armonia și ritmul trebuie să fie una, dând același mesaj, căci dacă nu o fac, ne trezim nu numai că stagnăm sau nu ne zidim, dar s-ar putea chiar să dărâmăm.

Muzica a creat, de-a cursul timpului, multe lupte în Biserică, dar adevărata luptă a creștinului nu este împotriva unui gen de muzică, ci împotriva celui rău care urăște omul și care caută să-l înșele (Efeseni 6:11-17). Creștinul este chemat să nu se conformeze lumii și setului ei de valori, nici în gândire, nici în trăire, dar nici în cântare. Societatea în care trăim, experimentează o degradare morală toxică. Muzica de divertisment este plină de ritmuri care evocă senzualitate, rebeliune, ură și desfrâu. Din diferite motive, unele dintre aceste genuri de muzică, cum ar fi cele care folosesc ritmuri păgâne (spre exemplu vodoo), care nu au nimic de a face cu splendoarea frumuseții și sfințeniei lui Dumnezeu, au pătruns și în Biserică. De multe ori melodiile, cuvintele, ritmurile, armoniile, luminile de scena, îmbrăcămintea și mișcările celor care cântă, par a se asemăna tare mult cu muzica lumii, care este folosită pentru a stimula firea. Unii spun că e bine să folosim acest gen de muzică pentru a atrage oamenii la Biserică. Îmi place foarte mult explicația fratelui Pastor Daniel Brânzei la acest subiect: “Putem folosi muzica necreștină animalică “la modă”, ca mijloc de evanghelizare și de stabilire a unei comunicări cu “generațiile pierdute” de astăzi? Răspunsul ar trebui sa fie un categoric “NU”. Coardele sufletului nostru sunt asemănătoare unei claviaturi de pian. Pot cânta la ea și Dumnezeu și … diavolul! Este datoria noastre să hotăram cui îi dăm voie să ne atingă … “clapele.””

Unii dintre cei care s-au întors la Domnul din lume, dintre cei care au gustat muzica discotecilor și a barurilor, sunt iritați sau încurcați, când vin în Bisericile noastre, să audă același fel de muzică, dar cu alt fel de cuvinte. Pentru aceasta a dat Dumnezeu Bisericii Pastori, Preoți, Diaconi și Leviți care să vegheze și asupra muzicii care se cântată în Biserică. Biserica este un organism viu, în care fiecare persoană are o funcție bine stabilită. În Biserică, adică Trupul lui Hristos, Leviții (cei care au chemarea și au ungerea din partea lui Dumnezeu dar și educația muzicală) au o slujba foarte importantă, aceea de a veghea asupra textului, melodiei și a ritmului, pentru ca toate împreună să se înmănuncheze frumos, exprimând același mesaj. Majoritatea meșterilor iscusiți, în ce privește muzica, nu beneficiază de privilegiile leviților din Vechiul Testament, care nu aveau altă slujbă. Din păcate, de cele mai multe ori, ei dețin o slujbă înafara Bisericii și cu toate acestea mulți fac această slujbă cu dăruire, și sacrificiu. Vă sfătuiesc să-i căutați, să-i încurajați, să-i apreciați și să le dați tot sprijinul de care au nevoie, ca să facă această slujbă cu bucurie. “Vă rugăm, fraților, să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi care vă sfătuiesc. Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor.” (1 Tesaloniceni 5:12). “Învăţaţi-vă şi sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră.” (Coloseni 3:16b).

CONTINUARE AICI