Cum judecă un creștin conform Scripturii?

Când cunoaștem Adevărul, suntem liberi să trăim în lumina Lui, nestingheriți fiind de minciunile celui rău. De aceea, e bine din când în când să ne analizăm viața, ca să luptăm strategic cu ajutorul Domnului, a Duhului Sfânt și a Cuvântului Său pentru a trăi o viața de biruință. De aceea, aș dori ca să începem în acest an, aprofundarea identității noastre în Hristos, încercând prin a răspunde la întrebarea: “Cum judecă un creștin conform Scripturii?” De la început vreau să spun că acest cuvânt, “judecată”, nu înseamnă doar condamnare, ci totodată are și sensul de a te evalua, a-ți face socoteala, de a chibzui, de a discerne, de a hotărî, de a trage o concluzie, de a critica, de a trage la răspundere, etc. Biblia vorbește foarte mult despre judecată, atât despre felul în care trebuie să judecăm, cât și despre felul în care nu trebuie să judecăm, de aceea consider că merită să dăm atenție acestui subiect.

Prima judecată pe care un om trebuie să o facă, înainte de orice altă judecată, este judecata de sine. De la căderea omului în păcat, a intrat în om tendința ca să se judece pe sine, comparându-se cu altul. Făcând așa, de fapt el/ea riscă să-și scoată în relief “superioritatea” și de multe ori aruncă vina personală asupra altora. După căderea în păcat, atunci când Adam a fost confruntat de Dumnezeu în Eden, el a îndreptat degetul acuzator spre Eva. De atunci și până azi, oamenii încearcă să se îndreptățească singuri, aruncând vina pe altul. Atât de prevalentă este această deprindere, că unii psihologi chiar îi îndeamnă pe pacienții lor ca să scape de vinovăția personală prin a arunca vina asupra altora. Dar chiar dacă i-am socotii pe alții de vină pentru greșelile noastre, aruncând vina pe ei, nu vom primi eliberarea, ci chiar dimpotrivă ne vom umple de mai multă amărăciune și tristețe. Căutându-ne o justificare pentru păcatele noastre în greșelile altora nu ne va aduce pacea cu Dumnezeu și nici pacea sufletească. Există cineva asupra căruia putem să aruncăm vina noastră și toate nedreptățile care ni s-au făcut și acesta este unul singur, Domnul Isus Hristos. Atunci când dăm Domnului Isus toate poverile noastre și acceptăm domnia Lui în viața noastră primim în schimb iertarea, pacea și bucuria. Dumnezeu este singurul care poate să ne dea eliberarea. Dacă te judeci azi în lumina dragostei lui Dumnezeu și dacă accepți jertfa Domnului Isus ca preț de răscumpărare pentru viața ta, aceasta este judecata care va fi pronunțată de Dumnezeu în dreptul tău: “Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1:18). O, ce bine e să ne judecăm corect, astăzi, cât mai este șansă de pocăință, ca să nu fim într-o zi condamnați și despărțiți de Dumnezeu pentru veșnicie

Domnul Isus ne spune despre un fariseu și un vameș care s-au dus la Templu să se roage. Fariseul și-a făcut evaluarea personală comparându-se cu alții și a ajuns la următoarea concluzie: “Fariseul sta în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari, sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” (Luca 18:11-12). Vameșul în schimb s-a rugat astfel: “ Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept şi zicea: ‘Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13). Cine credeți că a mers acasă iertat și împăcat cu Dumnezeu? Iată ce spune Domnului Isus despre aceștia doi: “Eu vă spun că mai degrabă omul acesta (vameșul) s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt (fariseul). Căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:14).

O judecată corectă, în lumina sfințenie și dragostei Domnului Isus, va produce smerenie.  Dacă un om judecându-se pe sine ajunge doar să vorbească despre realizările lui, despre faptele lui bune, sau despre superioritatea lui față de alți oameni și nu-și vede păcatul, sau nu-L vede pe Hristos în el, este pe o cale greșită, la fel ca acest fariseu despre care ne vorbește Domnul Isus. Parcă-l văd pe acest fariseu cum, exprimându-și în rugăciune meritele personale, călca cu dispreț pe vameșul de lângă el, urcându-se astfel pe piedestalul mândriei. Un om  mândru e departe de harul și mântuirea lui Dumnezeu! „Și toţi în legăturile voastre să fiţi împodobiți cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”.” (1 Petru 5:5).

Momentul pocăinței începe cu o analiză, cu o evaluare sau cu o judecată personală, în lumina sfințenie și dragostei lui Dumnezeu. Comparându-ne cu sfințenia lui Dumnezeu ar trebui să ne vedem nevrednici și păcătoși. Dar în același timp uitându-ne la Dumnezeu vom vedea și dragostea Lui, în jertfa Domnului Isus la Calvar. Mulțumesc Domnului pentru momentul pocăinței mele, când am venit la Dumnezeu cerându-I iertarea și dându-I Lui controlul vieții mele. Duhul Sfânt m-a luminat să înțeleg atât sfințenia Lui cât și dragostea Lui. Procesul evaluării personale nu s-a sfârșit odată ce am devenit copil al lui Dumnezeu ci a devenit parte din noua mea identitate în Hristos. „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi?” (2 Corinteni 13:5a). Mereu mă cercetez să văd dacă ce fac, ce spun sau ce gândesc Îl reflectă pe Hristos trăind în mine. Duhul Sfânt mă atenționează, sau mă mustră mereu, când deviez. Atunci când îmi dau seama că am luat-o într-o direcție greșită, cu ajutorul Domnului revin pe calea Lui. Dacă mă opresc din a-mi judeca intențiile, dacă mă opresc din a mă cerceta pe mine, risc să critic și să dărâm. Ca și creștini, noi Îl avem în centrul vieții noastre pe Hristos. “Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Coloseni 1:27b).

Un creștin care este călăuzit de Duhul Sfânt, care are gândul lui Hristos în el și care își ghidează viața după învățătura Scripturii, va judeca duhovnicește, cu discernământul și înțelepciunea care vine de la Dumnezeu. “Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește. ” (1 Corinteni 2:14). Poate ați auzit expresia: “Eu nu înțeleg cum gândiți (judecați) voi pocăiții!” Necreștinii au dreptate să nu ne înțeleagă, pentru că noi suntem născuți din Dumnezeu și avem natura lui Hristos în noi, pe când ei sunt încă în întuneric și despărțiți de Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt și această dragoste ne-a transformat viața. Fratele Richard Wurmbrand a răbdat chinuri greu de imaginat din partea torționarilor comuniști, totuși el le-a arătat dragostea Mântuitorului prin vorbe și prin fapte. Într-o instanță, a fost prins de un gardian că se ruga, deși i s-a interzis acest lucru. Înfuriat, gardianul după ce l-a snopit în bătaie, a vrut să știe pentru ce se ruga; care a fost nevoia așa de stridentă pentru care a riscat această bătaie și chiar viața. Fratele Wurmbrand, cu pacea și dragostea Domnului Isus în priviri i-a spus: „Mă rugam pentru dumneata!” Cât de departe de judecata firească a fost această judecată duhovnicească a fratelui nostru?

Va continua.

Marinela BUZAȘ

Citește mai departe AICI