Articolul anterior aici        În articolul anterior am început să dezbatem subiectul identității creștine vis-a-vis de subiectul judecății. Primul fel de judecată pe care l-am discutat a fost judecata de sine.  Judecata este o parte fundamentală din viața unui creștin. O judecată sănătoasă, bazată pe gândirea lui Hristos și pe învățătura Scripturii, ne va ajuta să luăm decizii care Îl vor onora pe Dumnezeu și care îi vor ajuta și pe semenii noștri. Domnul Isus a spus: “De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă.” (Matei 7:24). Creștinul nu trebuie să judece după cum i se pare că e bine, sau după ce simte pe moment. “Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.” (Proverbe 24:25). Călăuzit și împuternicit de Duhul Sfânt, creștinul gândește și acționează conform învățăturii Domnului Isus și a Cuvântului Său, Biblia. Cunoscându-ne identitatea și având în noi lumina Adevărului, vom putea să fim oameni cu judecată sănătoasă, ancorați în Scriptură, chiar în mijlocul acestei lumi întunecate de cel rău.

 

Cu privire la subiectul judecății, în acest articol, aș dori să înțelegem de ce noi, creștinii, suntem acuzați de cei din lume că îi judecăm. Unul din cel mai des citat verset din Biblie, de către cei necredincioși, este cel din Matei 7:1 “Nu judecați, ca să nu fiți judecați.” La acest verset vom reveni în numerele următoare ale revistei. Cei din lume, care sunt departe de Dumnezeu, mai ales cei adânciți în păcate devastatoare lor și societății, ne acuză pe noi creștinii că îi judecăm prin faptul că noi condamnăm păcatul; cu alte cuvinte că noi spunem răului rău și binelui bine. Pentru noi creștinii, adevărul nu este un concept relativ ci unul absolut, care nu poate fi manipulat după dorințele cuiva. Astăzi însă, există o puternică mișcare de a spune răului bine și binelui rău și de a impune tuturor să accepte unele păcate ca fiind normă, chiar se luptă în această direcție, prin impunerea unor legi de stat. În prezent, sunt țari în care autoritățile amendează cetățenii, sau chiar îi pun în închisoare, pentru simplul fapt ca folosesc în vorbirea lor „genul greșit” – referindu-se la oameni prin alte cuvinte de identificare decât pronumele lor de alegere (inclusiv cuvinte recent construite, cum ar fi zie, hir…). Printre motivele pentru care cei care sunt departe de Dumnezeu se simt judecați, sunt acestea:

 

1. Cuvântul lui Dumnezeu-Adevărul absolut.   Una dintre învinuirile aduse creștinilor este faptul că nu acceptă alte modalități prin care oamenii pot fi mântuiți, astfel fiind declarați ca înguști și intoleranți. De fapt, cel mai direct mod prin care cei din lume se simt judecați, este când li se prezintă Evanghelia. Evanghelie va produce în oameni o reacție radicală, pentru că are un mesaj radical. Atunci când spunem oamenilor că prin păcatele lor ei L-au răstignit pe Domnul Isus Hristos, o parte din ei vor înțelege dragostea și jertfa Domnului, se vor pocăi și vor intra sub autoritatea Lui. Din păcate, mulți alții Îl vor respinge pe Domnul, și chiar tăiați fiind la inimă de Cuvânt, vor căuta să închidă gura celor ce vestesc Adevărul.

 

Adevărații creștini nu lărgesc calea și nici nu diluează Evanghelia cu învățături străine de Dumnezeu. Aceștia proclamă o singură Cale, un singur Adevăr, o singură Credință, un singur Dumnezeu. Nu sunt mai multe căi spre Dumnezeu; este numai una singură şi ea este Domnul Isus, iar pe această cale nu se intră decât cu pocăită și lepădare de sine. “Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” ( Ioan 14:6). Lucrul acesta este de neconceput pentru mulți din lume, care se cred liberi, buni și stăpâni pe viața lor. Când colo, de fapt ei sunt sub domnia celui rău, iar într-o zi îl vor urma în iad, primind pedeapsa veșnică. Vă dați seama cât de iritant poate să fie mesajul acesta pentru cei care Îl resping pe Hristos? Dar acesta este adevărul. Nu a fost o altă cale pentru mântuirea omului, decât calea prin care Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus, să moară pe o cruce, luând asupra Lui pedeapsa păcatelor noastre. Fiecare om trebuie să decidă dacă vrea să Îl urmeze pe Hristos și să se supună Lui, sau să-L respingă. Nu există a treia variantă! Cei care Îl resping pe Dumnezeu se simt judecați; și pe drept, pentru că cel care judecă nu este mesagerul, ci Mesajul, Cuvântul lui Dumnezeu. „Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: – Cuvântul, pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.” (Ioan 12:48).

Puternic încredințați de mandatul primit, Petru și ceilalți Apostoli au proclamat Adevărul cu riscul vieții, ceea ce trebuie să facem fiecare dintre noi. „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! Dumnezeul părinților noștri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El. Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă şi s-au sfătuit să-i omoare.” (Faptele Apostolilor 5:29-33). Ceea ce noi facem din dragoste pentru Dumnezeu și pentru lumea pierdută, mulți văd ca fiind ură, intoleranță și judecată.  Acesta este un timp prețios al milei și al harului, în care putem să spunem oamenilor despre Dumnezeu și în care noi să ne pocăim și să ne pregătim pentru a doua lui venire, când v-a veni ca Judecător. “Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire,” (2 Petru 3:15a). Noi de fapt iubim și chemăm oamenii la pocăință și la o relație cu Dumnezeu, ca să scape de judecata viitoare și să experimenteze bucuria, pacea și fericirea după care ei tânjesc. Chiar faptul că ne riscăm confortul, libertatea, pierderea averilor și chiar viața, ca să ajutăm un suflet să ajungă la mântuire, ar trebui să dea de gândit celor nemântuiți. Dar cum să tăcem? Cum să tăcem când odată și noi eram în acel întuneric, gros, al păcatului și am crezut și noi minciunile celui rău, care ne-a amăgit cu promisiuni goale. Dacă nouă nu ne-ar fi prezentat cineva Evanghelia, nu am fi fost și noi în aceeași situație astăzi? Cum să tăcem când Dumnezeu a turnat dragostea Lui în inimile noastre, prin Duhul Sfânt? Dragostea Domnului Isus pentru lumea pierdută nu se va stinge, ci va străluci în întunerecul acestei lumi, chiar dacă ne va consuma pe noi.

 

1. Creștinul – lumina lumii. Lumina deranjează pe cei din întuneric, de aceea aceștia luptă din răsputeri să o stingă. Atunci când nu râdem la o glumă indecentă, atunci când nu luăm deloc parte la lucrările întunericului, de fapt le osândim, prin simplu fapt că suntem lumină. Lucrul acesta ne face de nesuferit pentru cei care doresc să trăiască în întuneric. “Odinioară eraţi întuneric, dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr. Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.” (Efeseni 5:8-11). Câți nu au suferit pierderea locului de muncă, înjosirea și câte și mai câte alte suferințe, pentru că au ales să fie lumină? Cei din întuneric luptă să-și adoarmă conștiința, să schimbe chiar legile, ca să-și legalizeze conduita păcătoasă. Dar ei nu știu că nici o lege omenească nu poate schimba Legea lui Dumnezeu și nici nu poate să le aducă bucuria mântuirii, a adevăratei eliberări. Dar, tot așa cum un copil nu înțelege de ce părintele îl ia din fața flăcărilor jucăușe în care dorea să-și scalde mâinile, tot așa, nici cei din lume nu vor înțelege de ce dorim să-i scoatem din flăcările iadului. Dar aceasta nu trebuie să ne oprească să le spunem Adevărul și mai ales să trăim Adevărul.

 

1. Mințile necredincioase-întunecate de cel rău. Cei care sunt departe de Dumnezeu, au mintea întunecată de cel rău. De aceea ne rugăm pentru ei, le vorbim ți îi îndemnăm fierbinte să-L caute pe Dumnezeu. “a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 4:4,6). Dacă citești aceste cuvinte și dacă știi că în viața ta nu s-a produs nașterea din nou, naștere despre care Domnul Isus vorbește și pentru care a venit pe acest pământ, roagă-te lui Dumnezeu chiar acum. El poate să-ți deschidă ochii inimii să înțelegi mântuirea Sa. Mă rog pentru cei care suntem ai lui Cristos, să lăsăm lumina dragostei și a milei lui Isus să strălucească prin noi. Nimic nu va arăta, nu va vorbi mai clar și mai accentuat lumii despre Hristos, decât faptele noastre bune, făcute în Numele lui Isus.

Va continua. Marinela BUZAȘ (luminipentrusuflet. com)

Publicat: 16 Februarie 2020