Articolul anterior (IV) AICI

La timpul de rugăciune și citire a Bibliei în familia noastră, și copiii au oportunitatea să ne spună ce au citit din Biblie în ziua respectivă, ce au înțeles, sau ce nu au înțeles din lectură. O prietenă de-a fetiței noastre, care a venit să petreacă ziua cu noi, ne-a spus că a citit textul în care Domnul Isus a fost prins de soldați în Grădina Ghetsimani.

Ne-a spus că, ce a învățat ea din acest text, a fost că indiferent de felul în care cei din jur se poartă cu noi, noi trebuie să le facem bine, așa cum a făcut Domnul Isus, vindecând urechea soldatului. M-am bucurat așa de mult că Domnul a deschis mintea unui copil, ca să înțeleagă un concept al identității creștinului, atât de profund și frumos. Mesajul acesta mi-a adus aminte de rugăciunea lui Pavel pentru credincioșii din Efes: “şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi” (Efeseni 1:18).

Creștinul, adică cel care Îl iubește și Îl urmează pe Domnul Isus, are o nouă identitate, o nouă chemare și un scop clar pentru viață. Natura Domnului Isus este reflectată în viața credinciosului, în cele mai mici detalii. Gândirea, vorbirea și faptele noastre, sunt motivate de dragostea pe care o avem pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru. Bunătatea, dragostea, mila, dreptatea, îndelunga răbdare, credincioșia și toată frumusețea splendorii lui Dumnezeu, se răsfrâng asupra noastră, atunci când ne lăsăm călăuziți de Duhul Sfânt. Chiar și atunci când ne exercităm dreptul și chemarea de a mustra un frate sau o soră care a căzut în păcat, o facem cu scopul de a ridica și restaura, o facem cu toată dragostea, știind că suntem unelte în mâna lui Christos. Domnul Isus dorește ca toți oamenii să se întoarcă la El și să primească mântuirea. În cuvintele Apostolului Pavel, noi mustrăm “ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 7:12b). Avem responsabilitate unii față de alții, înaintea lui Dumnezeu, și nu putem sta nepăsători față de cei care au căzut, sau care se îndreaptă spre cădere.

În numărul anterior, al revistei RomanianTimes, am menționat faptul că atunci când mustrăm, noi trebuie să avem încredințarea că este vorba, cu adevărat, despre un păcat, nu despre o părere îndoielnică, despre un zvon sau despre o iluzie. Atunci când o persoană trăiește în păcat, de care nu dorește să se pocăiască, biserica trebuie să ia măsuri concrete pentru a ajuta persoana căzută, dar și pentru a ajuta biserica, sau a păzi biserica. În acest număr, aș dori să menționez câteva exemple pentru care disciplina/judecata/mustrarea sunt absolut necesare.

1. Pentru menținerea unei doctrine sănătoase în Biserică.

Pentru fiecare membru al bisericii, de la mic la mare, doctrina sănătoasă a Scripturii este vitală. Despre Timotei, Pavel spune: “din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înțelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Hristos Isus.” ( 2 Timotei 3:15). De asemenea, în Proverbele 22:6 citim: „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Pentru a preveni infiltrarea unei doctrine străine Scripturii în biserică, se cere perseverență în aprofundarea învățăturii Bibliei, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Aceasta este datoria fiecărui credincios. Pentru că luna aceasta, aici în America, sărbătorim ziua mamei, doresc să menționez și faptul că mamele au un rol deosebit de important în educația spirituală a copiilor; mă rog ca Domnul să le de-a înțelepciune și putere, ca atât prin vorbele lor, cât și prin faptele lor să fie un îndrumător spre Christos. “Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice şi sunt încredinţat că şi în tine.” (2 Timotei 1:5).

În timpul anilor de studenție, am făcut practică în spital pregătindu-mă să devin asistentă medicală. Doream și încă doresc să ajut, de aceea am ales această carieră. Totuși, m-am lovit ca de un zid, când am realizat că de fapt, marea majoritate a responsabilităților mele au fost administrarea unor tratamente, pentru diferite boli. Mi-am dat seama că, nu puține dintre aceste boli puteau fi prevenite dacă pacientul ar fi adoptat un stil de viață mai sănătos. Dintre aceste boli care puteau fi evitate aș menționa: ciroze la ficat datorită abuzului de alcool, complicații datorită obezității, boli pulmonare datorită fumatului. De aceea, după ce am terminat școala, primul meu loc de muncă a fost la o companie care monitoriza sănătatea angajaților, pentru a preveni anumite boli. Anual le măsuram tensiunea, greutatea, nivelul zahărului în sânge și alte detalii de genul acesta. Vorbeam cu ei și îi ajutam să ia decizii care să le îmbunătățească, sau să le mențină sănătatea. La o astfel de întâlnire, un angajat a venit la una dintre asistentele medicale, din grupul meu, și i-a spus: „Tu mi-ai salvat viața”. Ulterior am aflat că, în urmă cu un an, la o astfel de consultație preventivă, această asistentă își dăduse seama că acest om fusese în pragul de a avea un atac de cord. Acest lucru a fost confirmat, ulterior. A preveni o boală, deși cere o anumită disciplină, este cu mult mai de folos decât a o trata. Cu cât mai importantă este sănătatea spirituală și efortul de a evita o boală spirituală, decât a o trata, după ce a făcut mari ravagii în viața cuiva?

Consider faptul că, de fiecare dată când în biserică se dă învățătură sănătoasă, prevenim strecurarea învățăturilor false, care ne pot “îmbolnăvi”. De aceea, este de o mare importanță ca atunci când o învățătură străină Scripturii se strecoară printre noi, să fie imediat oprită și corectată.

Noi trebuie să ne ferim de cei care au o învățătură contrară Bibliei. Apostolul Pavel spunea: „Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se nasc pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni.” (1 Timotei 6:3-5).

Noi nu trebuie să acceptăm, în mijlocul nostru, astfel de învățători falși. “Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!” (2 Ioan 1:9,10)  O mare atenție trebuie dată, astăzi, învățăturilor care circulă pe internet. Aceste învățături pot pătrunde foarte ușor în casele noastră și mai ales în mintea copiilor noștri, pentru că ei nu sunt destul de maturi, în credință, ca să poată recunoaște devierile. Învățăturile străine nu se strecoară doar în predici, ci pot fi infiltrare și prin muzică și poezie.

2. Pentru menținerea păcii și unității în Trupul lui Christos, Biserica.

Domnul Isus a spus: “Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!” (Matei 5:9). Domnul Isus este numit “Domn al păcii” (Isaia 9:6b). Noua noastră identitate în Christos reflectă faptul că noi căutăm pacea. Domnul Isus ne-a chemat să fim una, cum El cu Tatăl sunt una. Domnul Isus ne-a împăcat cu Dumnezeu, prin sângele vărsat pe cruce, și ne-a dat și nouă slujba împăcării. Suntem chemați, cât depinde de noi, să trăim în pace cu toți oamenii. Dacă noi am murit împreună cu Christos și El trăiește în noi, aceasta trebuie să se reflecte și în faptul că suntem oameni care căutăm pacea. De aceea, atunci când sunt persoane care aduc certuri și dezbinări în biserică, acestea trebuie oprite, pentru că cearta și dezbinarea nu este de la Dumnezeu. Citind următoarele versete despre certuri și dezbinări, vom înțelege nu doar gravitatea acestui comportament, dar și cum să acționăm conform Scripturii.

“Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru” (Romani 16:17,18a). “Adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni! Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi zadarnice. După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări, căci ştim că un astfel de om este un stricat şi păcătuiește, de la sine fiind osândit.” (Tit 3:8-11). “Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.” (1 Corinteni 1:10). “nu vă apucați la vorbă asupra părerilor îndoielnice.” (Romani 14:1b).

Textul din Tit ne descrie clar că, un om care aduce ceartă și dezbinare, păcătuiește. Biblia ne avertizează, în privința celor care deși vorbesc despre Christos, o fac din duh de ceartă, nu dintr-un gând curat, astfel producând multă suferință. „Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, dar alţii din bunăvoinţă. Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care ştiu că eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei; cei dintâi, din duh de ceartă, vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele. (Filipeni 1:15-17). Un apărător al credinței creștine, un apologet, așa cum a fost Apostolul Pavel, lucrează din dragoste și cu bunăvoință. „Dar, dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului. Căci, acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.” (Iacob 3:14,16).

În Tit ni se spune ca după întâia şi a doua mustrare, să ne depărtăm de cel ce aduce dezbinări. V-ați întrebat vreodată, de ce după întâia și a doua mustrare trebuie să te depărtezi, sau să te separi de un astfel de “frate”? Observația mea este că atunci când mustri o persoană căruia îi place cearta, e ca și cum ai pune benzină pe foc. Așa că e bine să fii pregătit, când mustri pe certăreți, să nu fii acceptat, ba chiar dimpotrivă, să se pornească și mai multe discuții neconstructive. Aș vrea să vă aduc aminte de îndemnul la rugăciune, menționat în primul paragraf: “indiferent de felul în care cei din jur se poartă cu noi, noi trebuie să le facem bine, așa cum a făcut Domnul Isus.” Chiar dacă ești atacat la persoană, chiar dacă se spun lucruri rele și neadevărate despre tine, răspunde cu mila și îndurarea Domnului, dar separă-te. Spune Adevărul în dragoste, dar nu lupta la nesfârșit cu acești oameni. Ai spus o dată, ai spus de două ori, ajunge! Păzește-te de ei! Pentru că majoritatea dintre noi suntem pe platformele sociale, cum ar fi Facebook, să nu ne lăsăm prinși în certuri de vorbe inutile, din dorința de a corecta o astfel de persoană. Gândiți-vă ce s-ar întâmpla cu o persoană, stăpânită de duhul de ceartă, dacă dintr-o dată s-ar trezi că vorbește singură, pentru că cei din jur s-au depărtat de ea; bineînțeles după prima și a doua mustrare? Cred că ar avea mai multe șanse să-și recunoască starea de păcat, decât dacă i s-ar da apă la moară, continuând discordul.

3. Pentru trăirea în curăție și sfințenie, la care am fost toți chemați.

Domnul Isus a plătit prețul răscumpărării noastre, cu scump sângele Său. Dacă pe când eram departe de El, El ne-a iubit așa de mult că a murit pentru noi, cu cât mai mult acum, că suntem copiii Lui, ne va ierta de orice păcat. Domnul Isus este Marele nostru Preot, care mijlocește pentru noi la Tatăl și care în toate a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Dacă L-am acceptat ca Domn și Mântuitor în viața noastră, noi am primit iertarea păcatelor și suntem născuți din nou. Noua noastră natură în Christos, reflectă sfințenia Lui. Am auzit de multe ori spunându-se în predici: “Pentru credincios, păcatul este un accident, nu este un stil de viață.” Acest lucru este foarte adevărat. Pavel ne chemă să luptăm, până la sânge, împotriva păcatului. Acolo unde domnește Christos, păcatul nu mai are loc. Iar acolo unde domnește păcatul, nu poate domni Christos. Evidența vizibilă a mântuirii noastre, este ascultarea de Legea Domnului, este viața schimbată, în care păcatul nu mai e la el acasă.

Păcatul ne desparte de Dumnezeu și ne distruge viața. Păcatul ne ia bucuria mântuirii, ne ia pacea și ne distruge sănătatea. David spunea, referindu-se la păcatul săvârșit cu Batșeba: “Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.” (Psalmi 32:3). Păcatul e ca un putregai în oase și dacă nu e tratat, va duce la moarte spirituală și la despărțire de Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu e drept și adevărat. Noi nu ne schimbăm părerea despre păcat după normele societății în care trăim. Concubinajul, curvia, furtul, minciuna, iubirea de bani și tot ce este descris în Biblie, ca fiind păcat, este păcat și trebuie adresat atunci când un membru al bisericii se complace într-un astfel de păcat. Cum o facem, în schimb, contează foarte mult.

Va continua.
Marinela BUZAȘ