Dacă vrem să cunoaștem înțelesul LEGII VIEȚII, trebuie să știm ce este o lege.

   O lege este o regulă naturală, o regulă constantă și neschimbătoare. O lege nu este neapărat derivată dintr-o viață, dar o viață e cu siguranță însoțită de o lege. ACEASTĂ LEGE CARE ÎNSOȚEȘTE VIAȚA ESTE NUMITĂ LEGEA VIEȚII. Legea unei anumite vieți este de asemenea caracteristica naturală, funcția înnăscută a acelei vieți particulare. (De exemplu, pisicile pot prinde șoareci iar câinii pot sta de veghe în timpul nopții sau urechea noastră poate auzi, nasul poate mirosi, limba noastră poate gusta iar stomacul nostru poate digera.) Toate aceste abiltăți sunt caracteristicile naturale și funcțiile înnăscute ale unei vieți. Cât timp o anumită viață există și este liberă, ea își poate dezvolta în mod natural caracteristicile și își poate manifesta abilitățile. Ea nu are nevoie de învățătură sau impulsul omenesc dimpotrivă, ea se dezvoltă foarte natural fără nici cel mai mic efort. Asemenea caracteristici naturale și capacități înnăscute dintr-o viață constituie legea acelei vieții.

   VIAȚA LUI DUMNEZEU este cea mai înaltă viață, este viața neîntrecută - prin urmare, caracteristicile și capacitățile acestei vieți trebuie să fie cu siguranță cele mai înalte și neîntrecute. Din moment ce prin regenerare noi am primit viața lui Dumnezeu, în mod natural am primit de la viața lui Dumnezeu cea mai înaltă și neântrecută lege a acestei vieți.

   Doar viața lui Dumnezeu este viață! Prin urmare, legea vieții despre care vorbim acum se referă în mod specific la legea vieții lui Dumnezeu.

   LEGEA VIEȚII este ceea ce Dumnezeu ne dă în mod special sub noul legământ. Ea este foarte diferită de legile date de Dumnezeu la Muntele Sinai. În timpul Vechiului Testament Dumnezeu a dat o lege scrisă pe table de piatră în afara trupului omenesc - acea lege era o lege exterioară, o lege a literelor. Ea îi impunea omului cerințe exterioare, regulă cu regulă, spunând ce ar trebui să facă, ce nu ar trebui să facă omul. Dar rezultatul a fost nul: nimeni nu a putut să o împlinească. Deși legea era bună, omul, fiind rău și mort, nu avea puterea vieții pentru a satisface cerința acelei legi. Dimpotrivă, cădea sub condamnarea acelor  legi. Romani 8.3 se referă chiar la acest lucru atunci când spune:

   Căci, lucru cu neputință legii, prin faptul că era slabă prin carne...

   În epoca Noului Testament, atunci când Dumnezeu, prin Duhul Sfânt ne regenerează, El Își pune propria Sa viață, însoțită de legea vieții, înăuntrul nostru. Această lege a vieții este legea interioară care este darul special al lui Dumnezeu dat nouă în timpul Noului Testament. Toate acestea împlinesc promisiunea pe care Dumnezeu ne-a făcut-o în Vechiul Testament:

   Voi pune legea Mea în părțile lor lăuntrice. Ieremia 31.33

   Această lege a vieții este pusă înăuntrul nostru, prin uramre, din punctul de vedere al localizării ei este o lege lăuntrică. Ea nu este ca legea Vechiului Testament care era în afara omului, o lege exterioară. Această lege a vieții este derivată din viața lui Dumnezeu prin urmare, din punctul de vedere al naturii sale ea este o lege a vieții de aceea ea poate alimenta. Nu este ca legea din Vechiul Testament, o lege a literelor care nu putea decât să pretindă lucruri dar nu poate alimenta. Această lege a vieții din noi, această lege care este caracteristica naturală și capacitatea vieții lui Dumnezeu este capabilă ca în mod foarte natural să manifeste aspect cu aspect întregul conținut al vieții lui Dumnezeu. Rezultatul acestei reglări satisface perfect cerința legii exterioare a lui Dumnezeu.

   Să folosim două exemple pentru a ilustra felul în care funcționează legea vieții. Gândiți-vă la un piersic uscat. Să presupunem că fixăm niște legi pentru el cerându-i:

   Trebuie să scoți frunze verzi, să înflorești cu flori roșii și să rodești piersici!

   Știm că asemenea cerințe sunt zadarnice și inutile, deoarece copacul este uscat deci, nu are nici o putere a vieții pentru a satisface cerințele legii exterioare cerută de noi. Dar dacă am putea infuza viață în el și l-am readuce la viață, deși nu-i cerem nimic din exterior, acea viață va avea o capacitate naturală care va face pomul în stare să producă frunze, flori, fructe la vremea lui, depășind chiar cerința acelei vieți exterioare. Aceasta este funcția legii vieții.

   Acum să presupunem că impunem niște cerințe unui om decedat spunându-i:

   Trebuie să respiri, trebuie să mănânci, trebuie să dormi, trebuie să te miști!

   Știm că cerințele unor asemenea legi nu au absolul nici un efect, nici una din ele nu poate fi împlinită. Dar dacă am putea pune în el viață de înviere și l-am aduce înapoi la viață, într-un mod foarte natural el va dori să respire, să mânânce, să doarmă, să se miște. Toate acestea se datorează funcției legii vieții.

   Din aceste două exemple vedem clar faptul că întreaga noastră viață spirituală înaintea lui Dumnezeu nu poate fi trăită prin forțările noastre proprii, nici nu poate fi obținută prin cele mai mari eforturi de autoîmbunătățire, dimpotrivă, este responsabilitatea vieții lui Dumnezeu pe care am primit-o deja în noi.

   Viața lui Dumnezeu însoțită de legea acestei vieți locuiește în duhul nostru, această lege a vieții poate să manifeste în mod foarte natural, din interiorul nostru, aspect cu aspect, întregul conținut al vieții lui Dumnezeu. Acest lucru va corespunde foarte mult cerinței legii exterioare a lui Dumnezeu și chiar o va depăși fără nici o deficiență:

   Pentru ca dreptatea legii să poată fi împlinită în noi, care umblăm nu după carne, ci după Duhul.

   În Roamni 8.2 această lege a vieții scrisă pe tabla inimii dinăuntru nostru e numită LEGEA DUHULUI.

   Aceasta înseamnă că această lege nu este doar din viața lui Dumnezeu și aparține vieții lui Dumnezeu, ci de asemenea depinde de Duhul lui Dumnezeu și aparține Duhului lui Dumnezeu. Motivul este acela că viața lui Dumnezeu se bazează pe Duhul lui Dumnezeu iar despre Duhul lui Dumnezeu se poate spune că este VIAȚA LUI DUMNEZEU. Atunci când vorbim despre VIAȚA LUI DUMNEZEU noi accentuăm ceea ce este în sine viața lui Dumnezeu; atunci când vorbim despre Duhul lui Dumnezeu noi punem accentul pe executorul vieții lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte viața lui Dumnezeu nu este o persoană ci Duhul lui Dumnezeu este o Persoană. Acest Duh care este o Persoană aduce viața lui Dumnezeu în noi, iar această viață este însoțită de o lege care este LEGEA VIEȚII sau LEGEA DUHULUI DE VIAȚĂ. Această lege are viața veșnică a lui Dumnezeu ca sursă și această lege Îl are pe Duhul lui Dumnezeu, o Persoană care are o mare putere, ca executor al ei. Prin urmare, această lege a Duhului are putere veșnică și nelimitată pentru a răspunde cerinței nelimitate a lui Dumnezeu.

   Deci, am văzut că Legea Vechiului Testament e o lege a literelor scrisă pe table de piatră. Deși îi cerea multe lucruri omului, rezultatul era nul. Legea Noului TESTAMENT E LEGEA VIEȚII SCRISĂ PE TABLA INIMII NOASTRE. Chiar dacă nu ne cere nimic, totuși ea ne poate da toate bogățiile lui Dumnezeu făcându-ne astfel mai mult decât capabili să răspundem la toate cerințele lui Dumnezeu.

   Ce minunat și glorios este acest lucru! Acesta este harul central pe care Dumnezeu ni-l dă în Noul Legământ!

   Cât de mult ar trebui să-I mulțumim și să-L lăudăm!