INIMA ESTE INTRAREA ȘI IEȘIREA VIEȚII

   Am menționat deja faptul că INIMA CONECTEAZĂ DUHUL ȘI SUFLETUL, deci, INIMA SE AFLĂ ÎNTRE DUH ȘI SUFLET. Dacă este vorba ca viața să intre în duh, ea trebuie să treacă prin inimă, dacă este vorba ca viața să iasă din duh, ea trebuie să treacă tot prin inimă. Deci inima este calea prin care trebuie să treacă viața. Se poate spune că ea este intrarea și ieșirea vieții. De exemplu, dacă cineva aude evanghelia Domnului și simte durerea și regretul păcatului sau dulceața dragostei lui Dumnezeu, emoția inimii sale este atinsă, conștiința sa este mâhnită, mintea se pocăiește iar voința sa se hotărăște să creadă. Apoi inima sa este deschisă față de Domnul, el primește mântuirea și astfel viața lui Dumnezeu intră în duhul său. Invers, dacă inima unui om nu este de acord și nu este deschisă, oricât i-ai predica omului, viața lui Dumnezeu nu are nici o cale de a intra în duhul său. Din acest motiv, marele evanghelist britanic, dl. Spurgeon, a spus o dată că pentru a mișca duhul omului trebuie să miști inima omului. Această afirmație este realmente adevărată; numai când inima este mișcată duhul poate primi viața lui Dumnezeu.

   Tot astfel, după ce un om este mântuit, dacă este vorba ca viața lui Dumnezeu să iasă dinlăuntrul său, ea trebuie să treacă prin inimă și să aibă cooperarea inimii. Dacă inima este de acord, viața poate trece. Dacă inima nu este de acord, viața nu poate trece. Uneori, inima este de acord numai parțial. Poate doar conștiința este de acord nu și alte părți. Sau poate mintea inimii e de acord în timp ce partea emoției nu este de acord. De aceea viața tot nu poate trece. În felula acesta inima este într-adevăr, intrarea și ieșirea vieții. Așa cum primirea vieții începe cu inima, tot asfel trăirea vieții începe cu inima.

INIMA ESTE ÎNTRERUPĂTORUL VIEȚII

   Inima este intrarea și ieșirea vieții: atât intrarea cât și ieșirea vieții depind de inimă. Mai mult, inima este de asemenea întrerupătorul vieții. Dacă inima este închisă, viața nici nu poate intra înăuntru, nici nu poate ieși afară. Dar odată ce inima este deschisă, viața poate intra înăuntru și de asemeni poate ieși afară în mod liber. Dacă o parte a inimii este închisă, atunci viața lui Dumnezeu nu poate ieși prin acea parte, dacă o parte a inimii este deschisă, atunci viața lui Dumnezeu poate ieși prin acea parte. Deci inima e într-adevăr, întrerupătorul vieții. Deși viața are o mare putere, totuși marea ei putere este ținută sub control de mica noastră inimă. Faptul dacă viața poate ieși afară depinde în întregime de faptul dacă inima noastră este deschisă. Ea este ca puterea electrică a unei centrale generatoare care, deși puternică, este controlată de către micul întrerupător de lumină din camera noastră; dacă întrerupătorul nu este deschis, electricitatea nu poate intra.

   Desigur, toate acestea nu înseamnă că este suficient doar să avem o inimă bună. Inima ne poate face doar să-L iubim pe Dumnezeu și să fim înclinați spre Dumnezeu; ea nu ne poate face să-L atingem pe Dumnezeu și să avem părtășie cu Dumnezeu. Iată de ce mulți frați și surori, deși Îl iubesc foarte mult pe Domnul, nu-L pot atinge pe Dumnezeu în rugăciune. Ei au o inimă dar nu își folosesc duhul. Mulți predicatori de treziri falimentează în lucrare din același motiv. Ei nu fac altceva decât să miște emoția oamenilor, să le stârnească voința și să-i facă să-L iubească pe Dumnezeu și să-L dorească pe Dumnezeu; ei nu-i conduc pe oameni să-și exerseze duhul pentru a avea părtășie cu Dumnezeu.

   Este adevărat că pentru a înțelege lucrurile spirituale trebuie să folosim mintea inimii dar întâi trebuie să ne folosim duhul pentru a contacta aceste lucruri căci duhul este organul necesar pentru contactarea lumii spirituale. Întâi trebuie să contactăm toate lucrurile spirituale prin duh apoi să le pricepem și să le înțelegem cu mintea inimii. Este ca și atunci când ascultăm sunetul: întâi este contactat cu urechea și apoi e înțeles cu mintea. De asemenea este ca și atunci când privim o anumită culoare, întâi trebuie contactată cu ochii noștri apoi percepută cu mintea noastră. Prin urmare, atunci când le predicăm oamenilor Evanghelia, dacă duhul nostru este slab, noi nu folosim decât cuvinte pentru a-i face pe oameni să priceapă și să înțeleagă cu mintea lor; mai târziu, poate îi conducem să atingă Duhul. Dar dacă duhul nostru este puternic, prin cuvintele Evangheliei noi trimitem mântuirea lui Dumnezeu direct în duhul oamenilor. Imediat ce oamenii aud Evanghelia, ei ating duhul și sunt mântuiți. După aceea, în mod gradat le conducem mintea ca să priceapă și să înțeleagă.

   Deși lucrul principal în contactarea lui Dumnezeu și a lucrurilor spirituale este exersarea duhului, dacă inima omului este indiferentă, atunci duhul este întemnițat și nu poate să-și manifeste capacitatea. Chiar dacă Dumnezeu vrea să aibă părtășie și comuniune cu el, este imposibil. Prin urmare, pentru a-L contacta pe Dumnezeu și lucrurile spirituale trebuie să ne folosim duhul și de asemenea trebuie să avem inima înclinată înspre aceste lucruri.

   Duhul este organul de contactare a vieții lui Dumnezeu, iar inima este cheia, întrerupătorul, locul strategic care îngăduie vieții lui Dumnezeu să treacă.