Am urcat muntele spre Crater Lake. De pe buza craterului panorama se deschide larg de jur împrejur, cu cerul limpede ca sticla, cu pantele munților acoperite de vinețiul ca de oțel al pădurilor de brad și văile estompate în lințoliul cenușiu al aburilor alunecați din cer. Am prins poate ultima zi frumoasă de toamnă înainte de căderea zăpezii, o zi însorită și blândă, cum numai toamna știe să dăruiască, scuturându-și binecuvântările rămase în desagă, înainte de a pleca, fugărită din calea iernii.

Crater Lake nu-ți dezamăgește așteptările. Odată trecut de ultima creastă, te întâmpină una din cele mai frumoase priveliști ale muntelui. Crater larg, al unui vulcan de multă vreme stins, ține între pantele lui abrupte un lac adânc și întins, cu apa de culoarea cerului. Parcă muntele s-a opintit să ridice pe umerii lui vajnici oglinda curată a apelor. Este ofranda cea mai pură pe care pământul o poate aduce, cu recunoștință, cerului bogat în lumină și ape.

Ca multe alte minuni ale naturii, Crater Lake te invită la tăcere. Priveliștea e atât de impresionantă, încât nimic altceva nu se potrivește locului, decât o tăcere care să răspundă liniștii de netulburat a apei. Lacul pretinde contemplare și meditație, două din virtuțile aproape dispărute din lumea modernă. Privind, te minunezi în tăcere. Ascultând, te umpli de liniștea de mult pierdută, după care tânjește sufletul tău torturat de zgomotele civilizației.

Din păcate, tăcerea din jurul tău nu stăruie, căci alți vizitatori se apropie cu pași grăbiți, în grupuri mai mari sau mai mici, pălăvrăgind între ei, schimbând impresii cu voce tare, unii însoțiți de câini, alții purtând discuții frivole la nelipsitul telefon mobil. Tot farmecul contemplației în tăcere se risipește. Cu trupul rămâi încă pe munte, dar sufletul plonjează rapid la nivelul asfaltului, pe care bocănesc grăbit călcâiele a mii de pantofi, de care ai încercat să scapi pentru câteva ore. Vocile străine, care te-au smuls din reverie, se amplifică de zeci de ori, reflectate de relieful muntos din jur, în contrast cu liniștea terapeutică a locului.

Ce păcat! Oamenii nu mai știu să guste frumusețile creației. Monumentele naturii nu mai trezesc înlăuntrul lor un ecou firesc. În ghidurile turistice totul este descris în termeni statistici; vârstă, dimensiuni, înălțime, adâncime, istorie, geologie, faună, floră, planuri de conservare …

Vizita la Crater Lake a celor mai mulți a fost doar un scurt popas în șirul lung de locuri numerotate pe lista de călătorie. De admirat n-au avut timp, fiind ocupați să filmeze cu camera imagini fugare, pe care le vor prezenta mai târziu prietenilor de acasă cu mândrie și pretinsă expertiză, presărând date tehnice culese din pliantele colorate.

Există o disciplină a solitudinii și meditației, aproape pierdută în zilele noastre, dar benefică, atât pentru suflet, cât și pentru trup, de care ființa noastră are nevoie, mai cu seamă în cunoașterea lui Dumnezeu și trăirea părtășiei cu El. Isus se retrăgea singur deoparte, ca să petreacă ceasuri de rugăciune și intimitate cu Tatăl

Noi ne-am lăsat prinși în iureșul amețitor al materialismului modern, ca într-o uriașă pânză de păianjen. Cu cât ne zbatem mai mult, cu atât mai tare ne lăsăm legați cu funii invizibile. Tânjim după satisfacții durabile, dar le căutăm în lumea lucrurilor vremelnice. Ne irosim viața în proiecte îndoielnice și ne istovim puterile urmărind scopuri egoiste. Mai este de mirare că în trupul nostru cedează ba una, ba alta?

agapianus. wordpress. com