• Postul reprezintă efortul ascetic de primenire trupească dar și mentală. Asceza morală, emoțională, intelectuală înseamnă controlul prin voință al fluxurilor de gânduri și al stărilor de spirit și afective care ne cutreeră în fiecare clipă ființa. Singuri pe această insulă a realității în acvariul celest suntem de ce în ce mai mult nevoiți să înfruntăm furtunile de informaţie şi de dezinformaţie care ne asaltează mintea și sufletul din toate direcțiile mediatice. Ne trebuie deci un post de observație așezat la granița nevăzută dintre minte, inimă și realitatea vizibilă și cea virtuală înconjurătoare. Ne trebuie mai mult ca orișicând şi un post al minţii, un liman al reculegerii spre a lăsa ca apele neliniștite ale ideilor și ale simțurilor să se limpezească, ca fluviul necontenit al gândurilor să se separe de aluviunile care îi tulbură curgerea firească.

• Omul aproape s-a obişnuit cu zgomotul şi furia din sine și din lumea înconjurătoare şi nu mai suportă prea uşor liniştea şi pacea sufletească. Din cauza vântoaselor sonore din lume și din noi înșine de-abia se mai aude glasul blând, abia șoptit al duhului. În această situație avem atâta nevoie și de un post al liniştii, al retragerii din zonele poluării sonore, ale muzicilor și spectacolelor pângăritoare și defaimatoare, ale zgomotului demonic amplificat, desacralizator care au asurzit parcă lumea.

• Omul a fost şi continuă să fie un animal carnivor, dar şi dacă ar fi un animal strict vegetarian, sau dacă ar ţine „dietă” ca la carte, nu înseamnă că instinctul său de supravieţuire sau acela de a ataca din pizmă şi din răutate pe alții s-au stins în jungla istoriei, sau că instinctele omenești de răzbunare și de vrăjmășie s-au îmblânzit prin cultură şi civilizaţie. Fapt este că nu a ajuns omul aşa de sus în vârful piramidei gastronomice, rege peste toate animalele domestice și cele sălbatice fără de o poftă nepotolită de vărsare de sânge, de multe ori, din păcate, de sânge nevinovat. De aceea s-ar cuveni ca postul creştin să fie înţeles şi ca un efort de abținere să nu osândim pe aproapele, să nu-i mâncăm de viu sufletul sau să-i facem zilele fripte aproapelui nostru. Singurul trup pe care să îl mâncăm şi singurul sânge pe care să îl bem după post să fie sfânt trupul şi sângele Domnului.

• Postul, rugăciunea, milostenia sunt suliţă şi scut împotriva atacurilor demonice. Postul slăbeşte vlaga trupului dar călește voința și înlesnește prezenţa duhului sfânt în trup şi în minte. Un război nevăzut nu poate fi purtat numai cu armura trupească. Ne trebuiesc și arme invizibile, duhovnicești, fiindcă invizibili sunt şi demonii şi puterile întunericului.

• A posti nu înseamnă numai a ne abţine de la anumite mâncăruri ori a nu bea alcool, ori a nu ne complace în plăceri hedonice. Toate aceste virtuţi sunt importante şi folositoare trupului şi sufletului. Dar diavolul nu mănâncă şi nici nu bea deloc. Este ascetic, mai ascetic chiar decât cei mai desăvârşiţi dintre sfinţi. Diavolul nici nu doarme, nu îi este foame şi nici sete. Înger căzut fiind însă, este de natură spirituală și de aceea îi este ușor să ne întreacă la post. Iar dacă se preface ca l-am învins la post este spre a stârni în noi mândria, cauza propriei sale căderi. Pentru a spori în nevoințele postului nostru trebuie să ne păstrăm starea de smerenie și de ascultare față de Dumnezeu. Iar acestea se dobândesc doar prin post, har și rugăciune.

• Postul ne ajută să păstrăm prin voinţă un anumit control asupra emoţiilor dezordonate, nefireşti, abnormale, emoţii prin care alunecăm uşor în patimi şi cădem în prăpastia viciilor din care greu mai putem ieşi. Dar postul trebuie întotdeauna însoţit de smerenie, de rugăciunea curată, încrezătoare, fiindcă altfel am putea ajunge atleţi în virtutea trupească, cu o dietă corectă, cu o viaţă ordonată și totuși să fim departe de a fi persoane înduhovnicite, cu o viaţă nouă, transfigurată spiritual.

• Harul lui Dumnezeu depăşeşte prin puterea transfiguratoare orice efort stoic şi asceză voit omenească. Dar şi eforturile omenești, şi postul și rugăciunea, starea de smerenie, sunt condiţii şi mijloace de deschidere ale sufletului şi trupului omenesc spre lumina care se pogoară prin vămile inepuizabile ale transcendentului. Astfel „infinitul limitat” omenesc se umple cu infinit dumnezeiesc, cu har şi energie divină care ne pot ridica măcar pentru câteva momente deasupra contingenţei timpului şi a spaţiului, a celor lumești, mult prea lumești.

• Pentru cei care se învrednicesc de cruciala virtute a postului, postul nu este numai un mijloc de a slăbi puterile necontrolate ale trupului ci şi de a întări trupul şi sufletul cu puteri duhovniceşti. Postul adevărat nu este acela ca omul să ajungă să poarte înduioşătoare veşminte „de piele şi oase”, ci să îmbrace veşmintele noi ale luminii taborice.

• Un sfânt înțelept a spus că postul este rugăciunea trupului. Şi avea mare dreptate. Doar postul este deopotrivă rugăciunea trupului și a minții. Trupul fără de minte rătăcește. Şi trupul şi mintea trebuiesc înduhvnicite prin post fiindcă numai astfel pot intra integral sincronizate în împărăția păcii şi a armoniei dumnezeiști.

• A posti înseamnă a redescoperi chipul lui Hristos din noi înşine, înseamnă a deveni liberi lăsând la o parte desaga grea a păcatelor care nu sunt parte naturală, organică din noi. Cel ce reușește să postească așa precum se cuvine, cu mintea și cu trupul, devine o persoană cu voință liberă, o ființă eliberată din mrejele încâlcite și înrobitoare ale păcatului.

• Pe cei ajunși deja virtuoşi, cu o treaptă mai sus pe scara înduhovnicirii, îi pot pândi însă pericolul căderii din har. Ispita de a considera că au dobândit singuri voința stăpânirii de sine. Și pe cât au urcat mai sus pe scara înduhovnicirii pe atât pericolul căderii este mai mare. Deasupra trupului sleit de post și a minții întunecate, pline de sine, poate apare atunci aura orbitoare a luminii luciferice. Să ne nevoim să postim deci și cu trupul și cu mintea atât cât ne este cu putință încredințați fiind că în smerenie harul lui Dumnezeu ne este de ajuns; căci puterea Sa în slăbiciune este făcută desăvârşită.