FELINARELE

   Alexandrina Sanda Tulics  

   Ne învârtim în jurul evenimentelor lumii cu ce ne-a mai rămas din fața acoperită, ochii, expresia ce transmite stări sufletești.

   Doar ei mai pot aduce și traduce informațiile vechi, de azi, și teama de cele din viitor.

   Dacă vrei să-i cunoști pe oameni fără să-și fi spus numele sau să te salute, privește-le ochii... felinare sau lămpi ca cele cu sticla neștearsă din vacanțele copilăriei de la țară.

   Ce-au comun oamenii de azi? Îngrijorarea și spaima!

   Ele se citesc în ochii tuturor, este noul mesaj al comunicării umane. Între frunte și masca ce acoperă fața, doar ei sunt reperele informațiilor.

   Expresia lor te acceptă sau respinge, te apropie în a-ți da încredere sau te resping, aruncându-te mai mult în teama personală și în temerile anunțate de veștile atât de destabilizatoare în ce privește liniștea socială, sănătatea și relația umană.

   Suntem niște felinare îmbrobodite care transmit mesajele vizuale în funcție de teama de care suntem cuprinși. Se scrie orice!

   Se aplaudă orice! Se distruge viața socială în pagini interminabile de versuri sau proză, se aprobă, se împart emoticoane la superlativ, se creează o stare de refugiu, euforie, a celui care scrie dar, când ajunge să deschidă ușa fericirii se lovește de marele lacăt închis.

   Trăim falsuri, ''ne facem că trăim'', că ne bucurăm, că ne împărțim premii pentru scrieri cu conținut gol... goool, goooool! ...

   Mă doare tot să văd oameni care plâng. Lacrimile se rostogolesc abundent peste masca ce le respinge, lăsându-le să se spargă de asfalt!

   Ochii sunt singurii curajoși să poarte suferința umană, să o arate tuturor semenilor... poate sesiseaza cineva starea de fals în care ne trăim sărbătorile în spatele măștilor cu ochii obosiți de cele mai strălucitoare cadouri dăruite și primite ''Made în  China''...

   Ochii... singurele ferestre ce nu mai au nevoie să fie spălate din afară: ei plâng, plâng... spălarea venind doar dinăuntru.

  Decembrie, 2020