Fapte 20:7-12

Port la mare, așezat strategic între Grecia, Macedonia și Asia Mică, Troa fusese până acum mai mult o conecție convenabilă pe rutele călătoriilor misionare ale apostolului. Plecând, de astă dată, lăsa în urmă o biserică constituită, o comunitate a fraților de credință, pentru care inima lui Pavel avea să plângă și să sufere, ca de altfel pentru toate bisericile presărate în urma călătoriilor sale.

Măcar că în odaia de la catul al treilea ardeau multe sfeșnice, iar briza sufla răcoroasă dinspre mare, nici lumina din încăpere și nici cuvintele avântate ale dascălului spiritual n-au putut împiedica pe tânărul Eutih, așezat călare pe pervazul ferestrei, să adoarmă deabinelea și să cadă în stradă, fiind ridicat mort. Știm cu toții ce a urmat. Mulți au aflat despre întâmplarea tragică cu sfârșit fericit, al cărei erou a fost Eutih. Știrea ajunse și la grecii care trăiau în Roma, de la care, după scurtă vreme sosi următoarea scrisoare:

Lui Eutih, în Troa, multă sănătate!

Prin venirea unchiului tău am aflat de cele întâmplate cu prilejul vizitei fratelui Pavel și cum ai devenit centrul atenției în noaptea dinaintea plecării sale. Nu putem decât să mulțumim Domnului că te-a readus la viață în urma nefericitei căderi de pe fereastra casei. Nădăjduim că ațipeala aceea, care te-a învăluit odată cu lințoliul nopții, nu are vreo semnificație spirituală.

Să nu trăiești cu impresia că am vrea să te mustrăm pentru cele petrecute, dar ni se pare că unele concluzii ar putea fi utile. Iată, pe scurt, ce am vrea să știi:

Caută să ai un loc al tău ”în” biserică. Observă că subliniem prepoziția “în”. Deși statul ”pe” fereastră ți-a adus celebritatea și poate crezi că-ți oferă un loc ideal de observație asupra a două lumi tangente, el nu-ți va asigura în final apartenența decât poate la lumea de afară, așa cum, pentru câteva minute, ți s-a întâmplat căzând. Mai observă, te rugăm, și faptul că această cădere nu a avut loc ”în” biserică, ci ”în afara ei”. Acesta este cazul cu orice cădere. De aceea, este foarte important să eviți orice loc îndoielnic, controversat, sau nesigur, și să te plasezi ferm în interiorul, în siguranța și la adăpostul bisericii.

Ai putea fi tentat să te consideri un străjer al bisericii, sau un observator al lumii din afară. Nu uita, însă, că adevărul nu se află la îndemâna observatorului curios sau ocazional, ci mai degrabă se lasă găsit de căutătorul serios, care știe unde să-l găsească. Cât îl privește pe străjer, el stă pe zidul cetății, nu pe fereastra bisericii. Dacă dorești să observi lumea în care trăiești, ai destulă vreme s-o faci, doar te miști în mijlocul ei în fiecare zi. A păstra un asemenea scop și în biserică trădează un interes nesănătos pentru lumea din afară.

Păstrându-ți locul pe fereastră, dai un rău exemplu și celor din afară și celor dinăuntru. Primii ar putea crede că în biserică se intră pe fereastră, iar ceilalți că pe fereastră se iese din biserică. Dovadă că nu așa stau lucrurile este faptul că apostolul a trebuit să coboare la tine și să te readucă ”în” biserică, fără îndoială pe ușă, nu pe fereastră.

Apoi, trebuie să-ți amintim că acolo sus, cocoțat pe fereastră, ești prea aproape de “streașina” bisericii. Cred că nu mai este nevoie a insista asupra semnificației acelui loc și nici asupra primejdiilor care te pasc în apropierea lui.

Apoi, cum ar putea să te numească frații? “Ferestrar”? Încă n-am auzit de o asemenea slujbă, deși unele biserici au început să numească „ușieri”. Cu timpul, suntem ferm convinși, ferestrele vor deveni tot mai puțin disponibile pentru încălecat. Am văzut deja biserici cu obloane de lemn la ferestre, bine închise și izolate de exterior, nici lumina soarelui să nu pătrundă înăuntru, unde, în schimb, frații aprind feștile fumegoase care dau puțină lumină și mult fum. Alte biserici își pun zăbrele la ferestre. Acolo nu ți-ai putea găsi un loc la “cucurigu” și, oricum, ne întrebăm cum te-ai simți după gratii în propria ta biserică? !

Apoi, crescând în înălțime, stil, frumusețe și valoare arhitectonică, este de prevăzut că bisericile vor începe să-și împodobească ferestrele cu vitralii multicolore, care filtrează lumina dinafară, reținând doar culorile preferate de comunitate. În același timp, ele oferă lumii o imagine proprie, creată cu grijă în laboratoarele subterane ale clerului local; chipuri de sfinți și oameni proeminenți, ctitori și patroni de clădiri, scene artificiale care pot arăta frumos, dar fără corespondent în viața reală a bisericii.

Suntem încredințați că, până la urmă, ferestrele vor dispărea cu totul din multe biserici, care vor prefera lumina artificială (ne referim desigur la lumina spirituală) și aer condiționat, chiar dacă temperatura spirituală va coborî la nivelul ultimei glaciațiuni.

În cele din urmă, vrem să-ți spunem că, stând pe fereastră, nu poți face nimic care să conteze. Dacă vrei să faci ceva pentru frații tăi, coboară la nivelul lor, cot la cot cu ei, inimă lângă inimă. De aproape îi vei cunoaște și-i vei putea ajuta.

agapianus. wordpress. com

Știm, căderea ta a fost un simplu accident; chiar faptul că Dumnezeul îndurărilor ți-a dăruit viața, o dovedește din belșug. I se poate întâmpla oricui să adoarmă răpus de oboseala zilei. Ceea ce se impune de la sine, ca o conluzie, este să nu cădem victime unui asemenea obicei. Să nu ne obișnuim atât de mult cu lucrurile spirituale, încât ele să devină un somnifer pentru noi.

Cam atâta am avut să-ți spunem.