Doamne, Tu ești Tatăl nostru; noi suntem lutul și Tu, olarul, care ne-ai întocmit: suntem cu toții lucrarea mâinilor Tale. Isaia 64:8

                              Plăsmuire

Ca o plăsmuire a unui pumn de țărână, pășesc printre oameni lăudându-L pentru toate lucrările Lui, pentru făptura ce sunt, pășesc pe cărare și în mod ciudat mă doare zdrobirea bulgărului de țărână de sub talpa piciorului meu, arunc la marginea grădinii bulgării uscați de pământ și mi se pare că lovesc în mine cu ei, mă doare multa risipă a picurilor de har prelinși din sparta-mi cupă a inimii, dar și neprețuirea multelor clipe pierdute și scurse fără vreun rost, fără vreun țel împlinit, din clepsidra prea vremelnicei vieți. Ca o plăsmuire a unui pumn de țărână ce sunt, pășesc prin viață cuprins de ea și totuși cu o dorință aprinsă de a-i cuprinde necuprinsul și veșnicia ei. Nădăjduiesc că mă va învrednici Hristos, învrednicindu-mă pe mine însumi cu fiece pas, până în zorii marii dimineți când voi pleca, să fiu cuprins apoi în întregime de viață.

Sunt ca un pârâiaș ce curge printre stânci, visând să devină izvor, pârâiaș care s-ar fi uscat demult de nu s-ar fi îndurat mereu de el ploaia venită din cer. Ceva din uscăciunea țărânei zdrobită de pasul meu sau a bulgărului uscat de lut din marginea grădinii, îmi atinge ființa în felul ce mă face a înțelege mai bine că aș fi rămas ca unul dintre bulgării aceia de lut de nu m-ar fi luat în mâinile Lui marele Olar, pentru a face din mine lutul, vasul dorit de El. Că sunt în mâinile Lui este o certitudine ce îmi aduce bucurie, pace și mulțumire, dar acestea îmi vin împletite cu un profund și adevărat simțământ de vinovăție și regret, rod al neisprăvirii dar mai ales a neizbutirii încă, a vasului pe care marele Olar dorește să-l plăsmuiască. Nădăjduiesc că spre vindecare îmi curge din inimă această părere de rău a neizbutirii mele, asemenea unui porumbel care în zborul lui spre libertate a fost înjunghiat de hainul țintaș.

Cu acest ciob de inimă în care am reușit să păstrez lauda și mulțumirea pentru El, am venit înaintea Lui și am îndrăznit să-L întreb:

- Spune-mi bunule și priceputule Olar, lutul acela ce tocmai l-ai luat de pe roată și pe care îl frămânți iar în mâinile Tale, sunt cumva eu?

- Da, mi-a zis privindu-mă îndelung cu o privire mustrător de duioasă, lutul acesta zgrunțuros și fărâmicios la care lucrez de multă vreme și care încă nu mi-a izbutit, ești chiar tu, dar nu Voi renunța... nicidecum!

- Spune-mi Te rog sfinte Plăsmuitor, clepsidra aceea ce pare să se fi scurs de mult de jumătate ce să însemne oare pentru mine?

- E viața ta cu vremelnicia ei, mi-a zis, e timpul ce ți-a mai rămas, privește cum se scurge clipită după clipită, prețuiește-l, nu-l irosi, dă-i valoare și răsunet etern și mai ales în timpul ce ți-a mai rămas aici lasă-te modelat de Mine!

I-am întâlnit privirea, avea în ea profunzimi ale iubirii ce nu pot fi măsurate, în ochii Lui erau ca niște albi porumbei gata să îmi poarte gândurile spre înălțimi celeste, spre adevărata libertate și veșnica iubire.

- Doamne, i-am zis, ține-mă și păstrează-mă ca pe un prizonier al iubirii Tale, dă-mi forma mâinilor Tale străpunse de piroane, plăsmuiește-mă cum dorești, dar fă cumva ca în această plăsmuire să se vadă cât mai deslușit chipul Tău, pentru ca să mă potrivesc cumva prin mila și îndurarea Ta veșniciei de iubire și limanurilor Tale bune, iar dacă vezi că se face târziu și clepsidra este pe sfârșite, aruncă-mă Doamne undeva, zvârle-mă cât colo, dar Doamne nu departe ci în grădina dragostei Tale, de unde să mă poți aduna degrabă pentru viață, fărâmă cu fărâmă din orice zdrobire.

Nu mi-a răspuns, doar tăcea plăsmuind lutul ce sunt, privindu-mă când duios, când trist, iar de pe fruntea Lui picurau peste mine stropi de rugăciune din Ghețimani, picuri de har din palmele Lui străpunse pe Golgota, amintindu-mi de propria Lui zdrobire, pentru mine, lutul din mâinile Lui. Rușinat de întrebările și frământările mele am plecat însoțit de privirea Lui, pășind pe cărare printre oameni, păstrând în piept frumusețea chipului Său, ce încă nădăjduiesc să se vadă în mine cel ce nu sunt decât plăsmuire încă neisprăvită a unui pumn de țărână în mâinile marelui Olar.