Țineam un studiu biblic într-o închisoare din apropierea localității mele și subliniam  importanța rugăciunii făcute împreună cu un prieten. Cuvintele lui Jeff, unul dintre deținuți, m-au lăsat mut:

   -Suntem într-o închisoare. Ce prieteni să avem?

   Prietenul său Tony, pe care îl respect pentru maturitatea lui spirituală și înțelepciunea lui, i-a dat dreptate. A spus că nici el nu se simte în largul lui să se destăinuiască altui deținut, pentru că de fiecare dată când o face, ceea ce spune ajunge un subiect de bârfă pentru ceilalți și peste puțin timp toată închisoarea pare să-i știe secretele.

   Bârfa este doar una dintre multele fapte rele ale limbii. Biblia vorbește printre altele și despre defăimare, minciună, vociferare, vorbire de rău și vorbe rușinoase.

   Cineva spunea că trebuie să-ți guști cuvintele înainte de a le rosti.

   În Proverbe 18.21 ni se spune că moartea și viața stau în puterea limbii. Cei cărora le place să-și folosească limba îi VOR MÂNCA ROADELE, indiferent dacă sunt bune sau rele. Fiecare dintre noi poate alege CE ROADE VA MÂNCA. Din păcate, inima noastră este înclinată să facă răul și, fără intervenția Duhului Sfânt nu ne rămâne decât SĂ MÂNCĂM ROADELE CELE RELE.

   În Proverbe 12.18, limba care vorbește ușuratic și rănește cu străpungerea unei săbii este pusă în contrast cu limba înțelepților care aduce vindecare.

   VORBIREA TA RĂNEȘTE SAU ADUCE VINDECARE?

   Iacov compară limba noastră cu un foc care nu poate fi îmblânzit. El spune că limba este UN RĂU CARE NU SE POATE ÎNFRÂNA, ESTE PLINĂ DE O OTRAVĂ DE MOARTE.

   Apostolul îi mustră pe aceia care cu aceeași limbă Îl binecuvintează pe Dumnezeu și îi blesteamă pe alții: vezi Iacov 3.6-10. Însă, asemenea  Domnului Isus, el scoate în evidență sursa răului care se exteriorizează prin intermediul limbii și ne avertizează să nu fim ipocriți atunci când, de fapt, în inimă avem pizmă amară și un duh de ceartă. Micul mușchi din gura noastră nu face decât să exprime amărăciune și duhul de ceartă din interior -vezi Iacov 3.14.

   Când ne trezim că înșirăm gânduri pline de amărăciune sau când ne dăm seama că nutrim sentimente negative față de alții, este timpul să îngenunchem înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să ne aducem supărarea și mânia în fața Celui care ne poate scăpa de ele. Doar atunci când acceptăm adevărul despre inima noastră El ne va elibera.

   Dragostea Sa poate să ne umple inima. Cuvântul Său ne poate transforma mintea.

   Numai atunci când inima noastră este curățită și transformată putem începe să aducem roade bune. Dumnezeu poate folosi limba noastră pentru a aduce altora vindecare și pentru a rosti adevărul Său curat, fără nicio rușine.

   Pavel le-a cerut efesenilor să-l susțină în rugăciune ca să-și poată deschide gura cu îndrăzneală pentru a face cunoscută taina Evangheliei / vezi Efeseni 6.19. Uneori este nevoie să vorbim plini de îndrăzneală, încredere, dar îndrăzneala noastră trebuie să fie întotdeauna însoțită de blândețe. Chiar dacă uneori cuvintele noastre provoacă o anumită întristare, ele nu trebuie să fie niciodată aspre sau dictate de firea pământească.

   Este vital ca, atunci când avem de confruntat pe cineva sau de spus un adevăr care doare, să fim sensibili la șoapta Duhului Sfânt și să ne rugăm suficient înainte.

   Asemenea lui David, și noi trebuie să ne rugăm adeseori:

   Primește cu bunăvoință cuvintele gurii mele și cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea și Izbăvitorul meu. Psalmul 19.14

   Dacă David a avut nevoie să se roage PUNE, DOAMNE, O STRAJĂ ÎNAINTEA GURII MELE ȘI PĂZEȘTE UȘA BUZELOR MELE! -Psalmul 141.3-, cu siguranță că și noi trebuie să ne rugăm la fel.

*Proverbe 18.21:

   Moartea și viața sunt în puterea limbii; oricine o iubește îi va mânca roadele.

*Proverbe 12.18:

   Cine vorbește în chip ușuratic, rănește ca străpungerea unei săbii, dar limba înțelepților aduce vindecare.

*Iacov 3.6-10:

   Limba este și ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul și aprinde roata vieții, când este aprinsă de focul gheenei.

   Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de viețuitoare de mare se îmblânzesc, și au fost îmblânzite de neamul omenesc, dar limba nici un om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.

   Cu ea binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru, și tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu.

   Din aceeași gură iese și binecuvântarea și blestemul! Nu trebuie să fie așa, frații mei!

*Iacov 3.14:

   Dar, dacă aveți în inima voastră pizmă amară și un duh de ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului.

*Efeseni 6.19

   și pentru mine, ca ori de câte ori îmi deschid gura să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei