Una dintre cele mai timpurii și stânjenitoare lecții pe care le-am primit vreodată cu privire la onestitate s-a petrecut în timp ce familia noastră locuia împreună cu mătușa și unchiul din Boston.

   Cred că mătușa Jean avea o adevărată slăbiciune pentru dulciuri, fiindcă păstra o grămadă de bomboane dosite într-o ascunzătoare dintr-un dulăpior din bucătărie. Ne răsfăța tot timpul cu fel de fel de bunătăți, însă, chiar și fără să ne fi spus, Curtis și cu mine știam că acea mare cutie cu dulciuri era a mătușii Jean și nu puteam să ne autoservim ori de câte ori doream.

   Știam că trebuia să așteptăm ca mătușa să ne ofere câte o bomboană. Însă, cunoașterea faptului că în bufetul din bucătărie exista o cutie aproape plină cu bomboane reprezenta o ispită mult prea mare pentru doi puști ca noi. Mătușii n-aveau să-i lipsească două bomboane... probabil nici nu știa exact câte se aflau în cutie. Și chiar dacă le-ar fi ținut socoteala, nu avea să se supere... era întotdeauna așa de generoasă cu noi...

   Curtis și cu mine, am luat fiecare câte una, am mâncat bomboanele și am aruncat cu grijă ambalajele.

   Nu am știut niciodată cum ne-a prins mătușa Jean. Poate că ținea într-adevăr socoteala numărului de bomboane... sau poate cunoștea suficient de bine copiii pentru a citi vina pe chipul lor. Cumva însă, a știut. Și nu m-am simțit niciodată mai rău sau mai plin de remușcări ca atunci când ne-a confruntat și ne-a certat pentru că am luat bomboanele fără permisiunea ei.

   Rușinea pe care am simțit-o nu s-a comparat însă nici pe departe cu ceea ce am simțit în momentul în care mătușa a pus-o pe mama la curent cu cele întâmplate. Am fost nevoiți să îndurăm o muștruluială și mai aprigă din partea ei. Ne-a amintit că știam exact care erau așteptările ei de la noi, dat fiind că mergeam în fiecare sâmbătă la biserică.

   - Băieți, ne-a spus ea ca să ne deschidă mintea, mătușa Jean s-a sacrificat pentru noi și ne-a luat sub acoperișul ei după divorț. Iar noi cum o răsplătim? Furându-i bomboanele?

   Mesajul ascuns era că, dacă am fi petrecut doar ceva timp mai mult gândind, am fi ajuns cu siguranță la o altă concluzie și ne-am fi purtata diferit. Pe lângă faptul că mama dorea să conștientizăm modul în care comportamentul nostru fusese dovada unei lipse de respect față de mătușa Jean, mesajul de bază cu privire la onestitate și-a atins și el ținta cu surle și trâmbițe.

   Nici nu e de mirare că amintirea vie a episodului cu bomboanele a jucat un rol important într-un alt incident petrecut mai târziu.

   Într-o zi, pe când mă aflam în băcănie, casiera mi-a înapoiat restul și, pe când mă îndreptam spre ieșire, am observat că îmi dăduse o bacnotă de zece dolari în locul uneia de un dolar. În timp ce ieșeam din magazin, am început să îmi imaginez ce voi face cu cei nouă dolari în plus.

   Când am ajuns acasă, aveam deja în stomac un nod de mărimea pumnului în care țineam strâns banii. Și nu mai eram așa de bucuros de marele meu noroc...

   Nu aveam nici un dubiu cu privire la ceea ce simțeam. Știam că este vorba despre sentimentul de vină. Și știam că păstrarea banilor nu ar fi fost un lucru cinstit.

   Deci, de îndată ce am pus alimentele la locul lor, m-am întors la magazin unde i-am înapoiat casierei bacnota explicându-i cele întâmplate. Mi-a dat restul corect și am zbughit-o din magazin cu nouă dolari mai sărac dar simțindu-mă în al noulea cer.

   Experiența aceasta mi-a întărit însă în minte un adevăr chiar mai important decât virtutea onestității. Mi-a amintit faptul că există într-adevăr un concept precum BINELE și RĂUL, și că, atunci când faci binele, bazându-te pe principiile în care crezi, satisfacția rezultată este mai bună decât aceea pe care ți-o dă faptul de a avea bani.

   Dacă e să vorbim despre onestitate, adevăr, integritate și a face bine pentru alții, Sonya Carson a stabilit niște standarde extrem de înalte pentru noi.

   Nimeni nu poate spera să gândească cutezător și să atingă un succes semnificativ în viață, fără a lua în considerare și fără a aduce în discuție caracterul.

   De fapt, am fost încurajat, văzând că, în ultimii doi ani, multe școli - de la școlile gimnaziale și până la cele postuniversitare- au luat decizia conștientă de a adăuga sau de a încorpora educația pentru valori și caracter în programa academică, cu scopul de a educa, de a dezvolta și de a întări caracterul elevilor.