Am văzut că Isus nu a dat niciodată curs voinței Sale proprii. Cu alte cuvinte, El niciodată nu a trăit sub călăuzirea minții sau a emoțiilor proprii. El a trăit în Duh și sufletul Lui uman a fost subordonat Duhului Sfânt. Isus Și-a folosit mintea și emoțiile de multe ori dar întotdeauna ca slujitori ai Duhului Sfânt, care a fost Domn în viața Lui. Astfel, slava lui Dumnezeu a strălucit nestânjenită prin El, în toată plinătatea ei.

   Biblia ne învață că, în ziua în care Isus va reveni pe Pământ, toată lucrarea vieții noastre va fi încercată prin foc - 1 Corinteni 3.10-14. Încercarea focului va determina dacă lucrarea noastră a fost sufletească sau duhovnicească. Suntem îndemnați să construim cu aur, argint, pietre scumpe care pot rezista focului și nu cu lemn, fân sau trestie care vor fi transformate în cenușă.

   Ce înseamnă să construim cu aur, argint și pietre scumpe?

   Pasajul din Romani 11.36 ne dă răspunsul. Acolo ni se spune că toate lucrurile sunt DE LA DUMNEZEU, PRIN DUMNEZEU ȘI PENTRU DUMNEZEU.

   Toată creația avându-și originea în Dumnezeu, este menținută prin puterea Lui și are scopul de a-L glorifica pe Dumnezeu. Satan și omul, însă, au încălcat această lege.

   Totuși, numai ceea ce își are originea în Dumnezeu este făcut prin puterea lui Dumnezeu și este făcut pentru slava Lui Dumnezeu este veșnic. Toate celelalte vor pieri, fiind reduse la cenușă prin focul judecății Scaunului de Judecată al lui Hristos.

   Deci, ceea ce își are originea în sufletul omului -de la om-, este făcut prin putere omenească și este făcut pentru slava omului, este lemn, fân și trestie chiar dacă este numită lucrare creștină!

   Pe de altă parte, ceea ce provine din Dumnezeu este făcut prin puterea Lui și pentru slava Lui, va fi găsit, în ziua judecății, aur, argint și pietre scumpe.

   Ziua finală a încercării nu va aprecia cantitatea lucrării noastre ci calitatea ei. Materialul pe care l-am folosit va fi mai important decât mărimea construcției noastre. Originea, puterea și motivul lucrărilor noastre vor fi incomparabil mai importante în ziua aceea decât cantitatea a ceea ce am făcut sau am sacrificat.

   Isus este Exemplul nostru în ceea ce privește trăirea nu prin suflet, ci prin Duhul. El niciodată nu a acționat din proprie inițiativă sau prin propriile abilități umane sau pentru slava Lui proprie. El a făcut prin puterea și pentru slava lui Dumnezeu numai lucrările care își aveau originea în Dumnezeu.

   El a spus în mod repetat ucenicilor Săi că CINE ÎȘI VA PĂSTRA VIAȚA, O VA PIERDE; ȘI CINE ÎȘI VA PIERDE VIAȚA, PENTRU MINE, O VA CÂȘTIGA. Aceste cuvinte ale lui Isus, referitoare la a urî sau a pierde propria viață sufletească, sunt repetate de șapte ori în cele patru evanghelii (Matei 10.39,16.25; Marcu 8.35; Luca 9,24, 14.26,17.33; Ioan 12.25).

   Desigur, din moment ce Duhul Sfânt a considerat necesar să repete de șapte ori acest principiu în cele patru evanghelii, aceasta trebuie să fie una dintre cele mai importante învățături ale lui Isus. Totuși, foarte puțini credincioși au înțeles ceea ce a vrut Isus să înțelegem.

   Cum putem face deosebite în viața noastră între ceea ce este sufletesc și ceea ce este duhovnicesc?

   Răspunsul este: PRIVIND LA ISUS, LA CUVÂNTUL VIU, descoperit nouă prin Duhul Sfânt în Scriptură, care e Cuvântul Scris.

   Trebuie să ne judecăm singuri - nu prin lumina propriului nostru suflet, ci prin lumina lui Dumnezeu (Psalmul 36.9) și această lumină se găsește în Isus (Ioan 8.12) și în Cuvântul lui Dumnezeu (Pslamul 119.105).

   Isus, Cuvântul care S-a făcut trup, spune: ÎNVĂȚAȚI DIN EXEMPLUL MEU... și veți găsi odihnă de la activitățile voastre sufletești (Matei 11.29, parafrazat).

   Mai citim: Cuvântul lui Dumnezeu desparte și ne arată ceea ce este sufletesc și ceea ce este duhovnicesc. (Evrei 4.12, parafrazat).

   Trebuie deci, să căutăm insistent lumina oferită atât de Isus, Exemplul -Înainte-mergătorul- nostru, cât și de Cuvântul lui Dumnezeu, Călăuza noastră.

   Desăvârșirea este găsită în viața pământească a lui Isus și în Cuvântul lui Dumnezeu; deci, să ne uităm cu luare-aminte la acestea.