Satan folosește sabia arzătoare a blasfemiei pentru a-l hărțui pe creștin. Într-un sens mai amplu, fiecare păcat este o blasfemie. Când un om face, vorbește sau gândește ceva împotriva naturii sfinte sau lucrărilor lui Dumnezeu cu intenția de a-L blama, aceasta este blasfemie. Soția lui Iov a fost instrumentul diavolului pentru a-l provoca pe soțul ei să comită acest păcat: BLESTEAMĂ-L PE DUMNEZEU ȘI MORI - spunea ea (Iov 2.9).

   Diavolul L-a amenințat chiar pe Cristos cu acest păcat, invitându-L să Se închine înaintea lui. Dar tot ce I-a putut face Fiului lui Dumnezeu a fost să ofenseze urechea Lui sfântă prin astfel de cuvinte josnice. Sfințenia lui Cristos nu i-ar fi îngăduit lui Satan să înainteze nici măcar cu un pas. Dar pentru Satan este mult mai ușor când se apropie de un creștin. El aruncă această săgeată arzătoare în imaginația celui sfânt și stârnește gânduri care nu sunt vrednice de Dumnezeu deși în mod obișnuit ele sunt tot atât de nedorite ca broaștele care se strecurau în dormitorul lui Faraon.

   Satan încearcă să-L defaime pe Dumnezeu țintind asupra tendinței naturale a omului păcătos de a-L blestema pe Dumnezeu. Diavolul era atât de convins că Iov era un fățarnic, încât a muncit din greu pentru a face ca minciuna să devină realitate:

   Dar ia întinde-Ți mâna și atinge-Te de tot ce are și sunt încredințat că Te va blestema în față. Iov 1.11

   Când păcătosul este provocat, frustrarea inimii lui provoacă gânduri rele despre Dumnezeu și se manifestă împreună într-un limbaj obscen:

   Iată, răul acesta vine de la Domnul; ce mai am de nădăjduit de la Domnul? (II Împărați 6/33)

   Aceasta este o blasfemie spusă în gura mare, aceeași sămânță a ceea ce se găsește în fiecare necredincios.

   Există un singur duh de răutate în oamenii păcătoși după cum există un singur duh de har în cei sfinți. Fiecare necredincios are un duh de amărăciune împotriva lui Dumnezeu și a oricărui lucru care poartă Numele Lui. Îngăduie leului să iasă din cușca lui și în curând el își va arăta natura lui sângeroasă. Un necredincios are tot atâta putere să stingă o astfel de ispită după cum lemnul uscat poate să stingă focul care l-a aprins.

   CREDINȚA ÎL AȘEAZĂ PE DUMNEZEU ASTFEL CA SĂ-L PUTEM VEDEA ȘI AUZI: Această menține sufletul lui într-o așa admirație, încât el nu mai adăpostește gânduri necurate despre Dumnezeu. David ne spune de ce oamenii răi sunt așa de îngâmfați: EI NU SE GÂNDESC LA TINE. (Psalmul 86.14). Oamenii care batjocoresc numele altora fac lucrul acesta pe la spate. Iar păcatul rareori Îl pângărește pe Dumnezeu în față; acesta este limbajul iadului.

   Ateismul se combină cu blasfemia în timp ce păcătoșii sunt pe pământ. Ei se poartă cu Dumnezeu, așa cum soldații s-au purtata cu Cristos; ei I-au acoperit fața și apoi L-au bătut.

   Dar credința Îl vede pe Dumnezeu privind sufletul pentru a-l păstra.

   Nu blestema pe împărat - spunea Solomon, - nici chiar în gând. Și nu blestema pe cel bogat în odaia în care te culci; căci s-ar putea întâmpla ca pasărea cerului să-ți ducă vorba și un sol înaripat să-ți dea pe față vorbele. (Ecl. 10.20).

   Credința avertizează: NU-L BLESTEMA PE DUMNEZEUL CERULUI; TU NICI MĂCAR NU POȚI VORBI ATÂT DE ÎNCET ÎNCÂT EL SĂ N-AUDĂ. CĂCI EL ESTE MAI APROAPE DE TINE DECÂT EȘTI TU FAȚĂ DE TINE ÎNSUȚI. Astfel, credința distruge cursa diavolului.

   Când Dumnezeu S-a înfățișat înaintea lui Iov în toată măreția Lui, toate cuvântările lui Iov au dispărut dintr-o dată iar el și-a acoperit fața cu umilință înaintea Domnului:

   Dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă. (Iov 42.5-6)