CREDINȚA ÎL AJUTĂ PE CREȘTIN CÂND GÂNDURILE DE BATJOCURĂ SUNT DETERMINATE DE PROPRIUL LUI PĂCAT - Chiar și atunci când aceste gânduri își au originea în inima omului și nu în acuzațiile false ale lui Satan, credința asigură sufletul pe baza Evangheliei că acest păcat poate fi iertat:

   Orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Matei 12.31

   IERTAREA poate fi găsită în curtea îndurării, indiferent cât de distrugătoare ar fi dovada. Iar dacă omul crede acest lucru, săgeata lui Satan este stinsă căci planul lui este să facă din aceste ispite o cursă prin care el să poată trage sufletul tău în groapa fără fund a disperării.

   Cea mai cumplită blasfemie - vreau să spun păcatul împotriva Duhului Sfânt - nu va atinge niciodată un credincios adevărat. Deși creștinul nu are protecție absolută sau imunitate față de păcatele mai mici decât acesta, totuși puterea păcatului este slăbită în fiecare credincios, iar harul lui Dumnezeu a lovit de moarte natura lui coruptă și, în cele din urmă, îi va provoca moartea.

   Un pom care se usucă mai poate purta câteva fructe iar un om care se află pe moarte se mai poate mișca deși nu atât de repede ca atunci când era sănătos. Tot așa, păcatul dintr-un sfânt își va arăta roada, deși necoaptă și de calitate proastă dar tu n-ai nici un motiv să fii descurajat când el se agită. Fii mulțumit că nu poate face mai mult! Chiar când Satan e gata să coboare în mormântul lui el continuă să ridice o mână  împotriva ta pentru a-și arăta ura înverșunată, de vreme ce nu mai are putere să facă ce vrea.

   CREDINȚA descoperă în mod clar sufletului că un creștin suferă mai multă învinovățire din partea unor gânduri de mândrie și lăcomie decât din partea unor gânduri de blasfemie. Săgețile arzătoare ale blestemului îl pot speria pe creștin dar poftele arzătoare rănesc mai repede și mai adânc. Căldura soarelui îl determină pe călător să-și dezbrace haina, dar suflarea vântului îl face să și-o strângă. Ispitele plăcerii momesc inima pentru a le primi în vreme ce natura dezgustătoare a ispitelor înspăimântătoare îl forțează pe creștin să li se opună cu îndrăzneală.

   Precum otrava dintr-un vin dulce, poftele sunt înghițite înainte ca omul să-și dea seama și-i otrăvesc sufletul. Dar ispitele blasfemiei sunt ca o otravă deosebit de amară; ele sunt vărsate înainte ca să se împrăștie în voința lui. Păcatele sunt mari sau mici potrivit cotei de voință implementată în ele. Iar gândurile de blasfemie, beneficiind de o voință mai mică din partea creștinului, în comparație cu poftele, nu pot fi un păcat mai mare.

   CREDINȚA îi spune sufletului că există un motiv serios pentru suferința lui provocată de aceste ispite; altfel, Dumnezeu n-ar îngădui lui Satan să le trimită. S-ar putea ca el să vadă într-un alt păcat o sursă de pericol mai mare și îi îngăduie lui Satan să te tulbure astfel încât tu nu vei mai putea fi acaparat de ispite mai mari. Este mai bine să tremuri la vederea gândurilor de blasfemie decât să te fălești la arătarea darurilor tale duhovnicești. Primul te va face să te gândești că ești la fel de stricat ca diavolul însuși dar cel de-al doilea te va face asemenea diavolului în ochii lui Dumnezeu.

   În cele din urmă, credința alocă creștinului unele fapte glorioase făcute pentru Dumnezeu, care vor dezminți acuzația diavolului. Aceasta este răzbunarea perfectă a creștinului, fie asupra lui Satan care l-a tulburat, fie asupra inimii lui care a deversat astfel de izvoare murdare. Când David a preferat să cruțe viața lui Saul, renunțând la împărăție, el a dovedit că toți acuzatorii lui erau niște mincinoși.

   Așadar, creștine, preferă slava lui Dumnezeu când ea concurează cu păcatul și egoismul tău, și îi vei astupa gura diavolului. Râvna și lepădarea de sine vor vorbi mai mult pentru sfințenia ta înaintea lui Dumnezeu și a cugetului tău decât ar putea vorbi gândurile de blasfemie împotriva ta.