CÂND DUMNEZEU ÎȚI SPUNE: „TE IUBESC!”

Dragostea omenească este emoțională. Sentimentele domină peisajul iubirii omenești. Noi ne simțim îndrăgostiți sau nu ne mai simțim îndrăgostiți. Insomniile, îngrijorările sau rănile din trecut... toate acestea ne pot influența starea emoțională.

Dragostea lui Dumnezeu este un angajament. Deși Dumnezeu are sentimente față de noi, sentimentele acestea nu Îi dictează dragostea. Dragostea Lui se bazează pe decizia Lui de a ne iubi. Faptele tale nu Îi măresc, nici nu Îi diminuează angajamentul pe care Și l-a luat față de tine. Dragostea Lui este mai profundă și mai stabilă decât acest carusel al sentimentelor.

Dragostea omenească este egoistă. Ea trebuie să se plieze pe nevoile noastre și să ne susțină. Pentru a iubi, trebuie să fim iubiți. Dragostea lui Dumnezeu este altruistă. De fapt, chiar dacă tu nu Îl vei iubi niciodată pe Dumnezeu, El va continua să te iubească. Dragostea ta pentru El nu influențează cu nimic dragostea pe care o revarsă El asupra ta.

Dragostea omenească este una facilă. Ea depinde de nevoile pe care le are omul într-un anumit moment și se mulează pe interesele lui. Dragostea lui Dumnezeu este eternă. Tu ești mereu în gândurile și planurile lui Dumnezeu. Poți să vii și poți să pleci după plac, El rămâne neschimbat în decizia de a iubi.

Dragostea omenească este limitată. Omul iubește numai în măsura în care este dispus să dăruiască. Dragostea lui Dumnezeu este nelimitată. El are rezerve uriașe de dragoste și atunci când descrie modul în care Își revarsă dragostea asupra oamenilor, cuvintele folosite de El sunt: din belșug sau din abundență.

Țelul nostru ca și creștini ar trebui să fie experimentarea dragostei lui Dumnezeu în relațiile noastre omenești. Să putem spune despre alții și alții să spună despre noi: „În omul acesta am văzut dragostea lui Dumnezeu”.

                                                Pastor Ioan Cocîrțeu