Am văzut că Dumnezeu este deopotrivă LUMINĂ și DRAGOSTE. Gloria lui Dumnezeu a fost văzută în Domnul Isus, plin de LUMINĂ la fel cum este plin de DRAGOSTE. LUMINA ȘI DRAGOSTEA SUNT INSEPARABILE. Sfințenia adevărată este plină de  dragoste și dragostea adevărată este cu desăvârșire pură. Ele sunt aici deosebite numai cu scopul de a fi înțelese de noi.

   Dacă cineva pretinde că are SFINȚENIE dar nu manifestă dragostea divină, atunci, ceea ce are nu este sfințenie autentică ci, neprihănirea fariseilor. Pe de altă parte, cei care pretind să aibă o dragoste mare pentru toată lumea, dar nu trăiesc în puritate și neprihănire, sunt de asemeni înșelați, confundând sentimentalismul lor lipsit de substanță cu dragoste divină.

   Fariseii aveau o neprihănire împietrită și uscată. Ei erau ca scheletele oasoase, rigizi și respingători. Ei dețineau ceva din adevăr, dar acesta era cu totul deformat și disproporționat.

   ISUS AVEA TOT ADEVĂRUL. El a susținut fiecare iotă sau punctuleț al Legii lui Dumnezeu mai mult decât au făcut-o fariseii, dar El nu era numai oase. După cum oasele erau acoperite cu carne, așa cum a intenționat Dumnezeu să fie ființa umană, tot așa DRAGOSTEA învăluie LUMINA. El a vorbit adevărul dar l-a vorbit în dragoste (Efeseni 4.15). Cuvintele Lui aveau autoritate dar ele erau, în același timp, pline de har (Luca 4.22,36).

   Aceasta este ceea ce dorește Duhul Sfânt să ne comunice și să manifeste prin noi.

   DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE nu numai pentru că acționează cu iubire. El ESTE în cea mai adâncă esență a Sa: DRAGOSTE. Gloria lui Dumnezeu așa cum este văzută în Isus, dezvăluie lucrul acesta cu claritate. Isus nu a săvârșit doar fapte ale iubirii, El S-a preocupat de FACEREA BINELUI iar aceasta se datora faptului că Dragostea lui Dumnezeu a inundat în întreaga Lui ființă.

   Dragostea își are originea, la fel ca sfințenia și umilința în omul nostru dinlăuntru. Râurile de viață curg din adâncul ființei umplute de Duhul. Gândurile și atitudinile noastre chiar și cele care nu au fost niciodată exprimate dau o mireasmă cuvintelor și faptelor noastre precum și întregii noastre personalități iar mireasma noastră poate fi ușor detectată de ceilalți. Cuvintele și faptele noastre de dragoste nu au niciun preț dacă gândurile, atitudinile noastre pentru alții rămân egoiste și critice. Dumnezeu dorește adevărul în adâncul ființei noastre. Psalmi 51.6

   Isus a pus un mare preț pe toate ființele umane și de aceea, a respectat fiecare om. Este ușor să respecți pe cei evlavioși, cultivați, inteligenți. Putem să credem chiar că am atins mari înălțimi când iubim pe toți care cred ca și noi în Hristos, dar gloria lui Dumnezeu a fost văzută de Hristos ÎN TOȚI OAMENII. Isus nu a disprețuit pe nimeni pentru sărăcie, ignoranță, urâțenie sau lipsa de culturii. El a declarat în mod specific că toată lumea și tot ce-i aparține ei nu e la fel de valoroasă ca sufletul uman -Marcu 8.36- Aceste e felul în care El l-a prețuit pe om și acesta e felul în care S-a bucurat de fiecare om. El a văzut oameni înșelați și legați de Satan și a dorit din toată inima să-i elibereze.

   Atât de aprinsă a fost dorința după dragoste adevărată, încât El a fost dispus să plătească prețul deplin pentru a-i elibera pe oameni de sub autoritatea păcatului in viețile lor. Deoarece El a fost gata să moară pentru oameni pentru a-i salva de păcatele lor, El a moștenit dreptul de a predica cu putere împotriva păcatului. Noi nu avem dreptul să predicăm împotriva păcatului dacă, fie nu am judecat acel păcat în ființa noastră și nu l-am biruit, fie suntem gata să murim dacă este nevoie pentru a-i salva pe ceilalți de păcatul împotriva căruia am predicat. Aceasta este adevărata semnificație a expresiei A VORBI ADEVĂRUL ÎN DRAGOSTE din Efeseni 4.15.

   Ceea ce produce roadă în alții, pentru gloria lui Dumnezeu, este căldura dragostei din cuvintele pe care le rostim. Deși este lumină din belșug la Polul Nord și la Polul Sud, nimic nu crește acolo din cauza lipsei de căldură.

   Isus a văzut deslușit valoarea relativă a oamenilor și lucrurilor materiale. El știa că OAMENII AU FOST FĂCUȚI PENTRU A FI IUBIȚI IAR LUCRURILE PENTRU A FI FOLOSITE. Din cauza influenței pervertitoare a păcatului, această ordine a fost răsturnată în lume astfel încât lucrurile sunt iubite iar oamenii folosiți pentru propriile scopuri.

   Isus a văzut că OAMENII ERAU MULT MAI IMPORTANȚI DECÂT LUCRURILE. El a iubit oamenii așa de mult încât S-a identificat complet cu ei și i-a făcut să se simtă doriți. El le-a împărtășit poverile și a avut cuvinte calde pentru cel asuprit și cuvinte de încurajare pentru cei învinși în bătăliile vieții. El niciodată nu a considerat vreo ființă umană nevrednică. Chiar dacă ar fi fost grosolani sau neciopliți, El a văzut în ei oameni care aveau nevoie să fie răscumpărați.