Dumnezeu nu iubește postul în care noi ne chinuim sufletul. De ce? Pentru că El este un Dumnezeu al dragostei, al milei, al iubirii. Cum poate o ființă a iubirii să privească cu plăcere atunci când un om se pleacă îndurerat, plin de întristare? El vrea durere pentru noi? Nu! De aceea spune în Isaia: "Eu nu îmi găsesc plăcerea în faptul că zaci în mizerie și durere o zi întreagă! Inima Mea care este iubire pentru tine nu poate vedea asta ca pe ceva plăcut." Deci postul plăcut este un post al bucuriei căpătate prin credință. Pacea care întrece orice pricepere învăluie atât e profund omul, că îl determină să dezlege orice legătură răutății, orice legătură care ar face pe alți oameni îndurerați și lipsiți de pace. Orice legătură lipsită de altruism, de milă, de bunătate, de dragoste. Așadar, Dumnezeu nu vrea întristarea noastră în ziua postului, ci bucuria noastră — și nu numai în ziua postului! E adevărat că sunt momente în care durerea și întristarea vor să ne învăluie și ni se pare că nu e ceva rău acest lucru. Dar aici, în Isaia 58 Dumnezeu spune clar: " Nu îmi face nici cea mai mică plăcere să te văd îndurerat și trist! Vreau sa te vad plin de bucurie!" O bucurie care izvorăște din CREDINȚĂ. O bucurie care este atât de mare, încât este văzută de toți cei din jur cum se vede soarele în amiază ("Lumina ta va răsări"). Și atât de mult se bucură Dumnezeu să ne vadă fericiți, liberi, plini de calități pe care le căpătăm doar prin credință oarbă în El, încât il chemăm și El, de îndată, va răspunde! Cât de iubită este de Dumnezeu credința ce ne umple de bucurie și de pacea care este neînțeleasă de oameni, care nu se bazează pe circumstanțele vieții, ci doar pe aceeași credință atât de valoroasă!