Mergeți și aduceți roadă (Ioan 15.16)

   ISUS AȘTEPTA ROADE

   Planul lui Isus era ca ucenicii să-I reproducă chipul în și prin Biserica pe care Și-a adunat-o din întreaga lume. Astfel, lucrarea Lui în Duhul va fi multiplicată prin lucrarea Lui în viețile ucenicilor Săi. Prin ei și prin alții asemenea lor, ea va continua să se răspândească pe o arie tot mai mare, până ce mulțimile vor ajunge să-L cunoască pe Învățător la fel ca ei. Prin această strategie, câștigarea lumii nu era decât o problemă de timp și de credincioșie față de planul Său.

   Isus a zidit în ucenicii Lui structura unei biserici care va înfrunta și va birui puterea morții și a iadului. A început firav, ca un grăunte de muștar, dar urma să crească în mărime și putere până ce avea să devină un copac (Matei 13.32, Marcu 4.32, Luca 13.18,19).

   Isus cunoștea răzvrătirea omului, în ciuda harului, așa că nu se aștepta ca toată lumea să fie mântuită, dar privea spre ziua în care Evanghelia mântuirii în Numele Său va fi vestită cu putere oricărei făpturi. Prin această mărturie, Biserica Lui militantă va deveni într-o zi Biserica universală și în același timp, Biserica triumfătoare.

   Nu va fi însă o victorie ușoară, mulți vor fi persecutați, martirizați în luptă, dar oricât de grele vor fi încercările prin care va trece poporul Său și oricâte bătălii de moment vor fi pierdute, victoria finală este sigură. Biserica Lui va triumfa, nimic nu o va putea birui definitiv -Matei 16.18.

   (Să nu interpretăm greșit acest optimism și să presupunem că evanghelizarea lumii subliniată aici anulează nevoia celei de-a doua veniri a lui Hristos, în slavă. Vreau să repet: Propovăduirea Evangheliei nu face decât să pregătească calea venirii Domnului, nu înlocuiește intervenția personală a lui Hristos la sfârșitul vremurilor și nici nu implică faptul că Împărăția va fi rezultatul ingeniozității omului. Acest lucru e adevărat indiferent de concepția milenistă adoptată!)

   BIRUINȚA PRIN MĂRTURIE

   Această extraordinară încredere în viitor se baza pe cunoașterea celor ce I se închinau atunci. El știa că ei au ajuns să cunoască esența slavei Sale.

   Petru, purtătorul de cuvânt al grupului, a rezumat acest lucru în exclamația:

   Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu! Matei 16.16, Marcu 8.29, Luca 9.20)

   Avem aici un adevăr indestructibil și, pe baza lui, Isus a întrevăzut câștigarea biruinței atunci când a zis:

   Tu ești Petru și pe această piatră voi clădi Eu Biserica Mea. (Matei 16.18)

   Forța acestor cuvinte arată semnificația contribuției omului la câștigarea acestei victorii.

   Făcând abstracție de diversele dispute ecleziastice stârnite de aceste cuvinte, trebuie să cădem cel puțin de acord că Isus s-a adresat unui om care și-a mărturisit credința personală în Domnul Isus.

   Într-adevăr, Petru nu și-a dat seama de la sine că Învățătorul lui este Însuși Fiul lui Dumnezeu, după cum a arătat și Isus în Matei 16.17. Cu toate acestea, experiența acelei descoperiri a fost definitiv impregnată în CARNEA ȘI SÂNGELE său, iar prin credincioșia cu care avea să mărturisească această lucrare și altora, Biserica lui Hristos era destinată să biruiască.

   Cum ar fi putut ea să piară? Credința apostolilor în Isus Hristos cel viu era atât de adânc înrădăcinată în viața Lui încât se solidificase într-o stâncă - o stâncă pe care Petru o recunoștea a fi a Domnului lui, PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI, pe care toți credincioșii sunt așezați ca PIETRE VII în arhitectura Bisericii Lui - 1 Petru 2.4-8, Efeseni 2.20-22.

   Nu trebuie să pierdem din vedere legătura directă între mărturia noastră despre Hristos și victoria finală asupra lumii. Nici una nu poate exista fără cealaltă.

   Corelarea acestor două realități dinamice prin puterea Duhului Sfânt constituie geniul strategiei de evanghelizare al lui Isus.