Prieteni fideli ai sincerității
Autor: William Gurnall  |  Album: Creştinul în armătură completă  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 25/10/2021
    12345678910 0/10 X
Prieteni fideli ai sincerității

   SINCERITATEA FACE SUFLETUL BINEVOITOR

   O inimă curată și o minte binevoitoare merg împreună. David l-a sfătuit pe fiul său Solomon să-L slujească pe Dumnezeu cu toată inima și cu un suflet binevoitor.

   O inimă nesinceră își  neglijează slujba cât de mult posibil și merită puțină apreciere pentru lucrarea săvârșită sub nuiaua corecției. Dar sufletul sincer este gata să-și asume responsabilitatea. Deși îi pot lipsi îndemânarea și puterea, el întotdeauna va fi binevoitor.

   O astfel de râvnă este asemenea unui porumbel care stă în palma omului, imediat ce adie vântul, el țâșnește gata să-și ia zborul dacă nu va exista vreun lanț care să-l oprească.

   LEVIȚII SE SFINȚISERĂ MAI DEGRABĂ DECÂT PREOȚII (IICronici, 29.34).

   De ce?

   Ei erau mult mai dornici să lucreze. Nici nu rostise bine împăratul ordinul cu privire la reformă că leviții s-au și sculat și S-AU SFINȚIT.

   REFORMA este un drum blocat, pe care lașii preferă să se aventureze numai după ce alții l-au bătătorit.

   Dar sinceritatea este făurită dintr-un metal mai bun. Ea se aseamănă cu un adevărat călător - nici o vreme nu poate fi prea rea pentru a-l opri după ce el s-a decis să meargă la drum. Și nici omul neprihănit nu stă să caute vreo scăpare și nici nu permite descurajării să-l întineze, ci își însușeșete poruncile din Cuvântul lui Dumnezeu și imediat ce le are, nu va fi întors din drum de nimeni în afară de Dumnezeu.

   Inima lui este unită cu voia lui Dumnezeu. Când Tatăl spune: CAUTĂ FAȚA MEA! ca un ecou inima răspunde: FAȚA TA, DOAMNE, O CAUT.

   Chiar când eșecul este rezultatul efortului nostru cel mai stăruitor, bunăvoința vorbește de succes înaintea lui Dumnezeu. Când un părinte cere băiețelului său să-i aducă ceva, dacă este un copil ascultător nu se plânge că cerința este prea grea ci aleargă să o împlinească. Și chiar dacă își folosește toată energia, dar nu poate împlini simpla misiune, bunăvoința sa stârnește mila tatălui pentru a-l ajuta. Astfel Cristos acoperă greșelile ucenicilor Săi:

   Duhul în adevăr este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă. Matei 26.41

   Ca mierea ce picură, ascultarea asemănătoare cu a unui copil vine de la sine; și chiar dacă este în cantitate infimă, ea este dulce pentru Dumnezeu.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 377
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni