OMUL FIRESC

   Cum rămâne cu omul firesc?

   OMUL FIRESC este creștinul imatur care nu merge mai departe, nu avansează. El este încetinit în dezvoltarea spirituală și nu e influențat sau sub controlul Duhului Sfânt, ci de natura sa inferioară.

   Când israeliții au ajuns la Cadea-Barnea, după ce au mărșăluit puțin în direcția Țării Făgăduinței, s-au oprit -vezi Numeri capitolul 13,14-. Moise le-a spus cam așa: Sunteți pe cale să intrați în țara ce a făcut obiectul speranței voastre de când v-a scos Dumnezeu din Egipt! Israeliții au răspuns: Ne e cam frică. Trimite 12 oameni să iscodească țara! Așa că, el a trimis 12 oameni să cerceteze țara și să vină înapoi pentru a stabili dacă o pot sau nu cuceri.

   La întoarcere, toate iscoadele au raportat că țara este extrem de bună. Avea apă. Pentru oamenii de acolo apa constituia o bogăție de nespus. Era mai de preț decât argintul, aurul, diamantele. Deci a raporta că e o țară extraordinar de bună, în care se găsește apă din belșug, era același lucru cu a spune că e un fel de paradis.

   Au găsit struguri așa de mari încât era nevoie de doi oameni ca să care o mlădiță. Au găsit curmale care ar fi echivalentul zahărului nostru, al bomboanelor, dulcețurilor, marmeladelor și sucurilor. Toată lumea se dă în vânt după dulciuri și ei aveau curmale. Smochinele și curmalele erau probabil cele mai dulci alimente din regimul lor alimentar. Apoi erau rodiile. Rodiile sunt niște bobițe dar se apropiau destul de mult de citrice încât să fi fost clasificate drept citrice. Sunt pline de vitamine, merită să le ai!

   Apoi erau laptele și mierea. Când Biblia spune ȚARĂ UNDE CURGE LAPTE ȘI MIERE nu o face în chip ușuratic. În țară erau multe albine; era atât de multă miere, încât copacii nu o puteau înmagazina pe toată și aceasta efectiv picura pe stânci. Era lapte din belșug de la oi și capre. Era o țară așa de diferită de Egipt, țara din care ieșiseră abia de curând.

   După ce 10 din acești 12 oameni s-au întors și au raportat cum era țara, au spus totuși:

   -Vă povățuim să nu intrați în țară pentru că, deși e o țară extraordinar de bună, cu belșug de apă, struguri, smochine, rodii, lapte și miere, oamenii sunt mari și puternici. Acolo se găsesc uriași și cetățile lor sunt mari, cu ziduri până la cer.

   Mie nu mi se pare că o țară cu pâraie de apă, struguri, smochine, rodii, lapte și miere era devorată de locuitorii ei gigantici. În plus, spionii nu stătuseră destul de mult acolo ca să-i vadă pe locuitori devorând ceva. Cei 10 erau pur și simplu înspăimântați și plini de necredință și au sfătuit împotriva mersului mai departe.

   -Haideți să rămânem aici, în pustiu! a fost sfatul lor. Am scăpat din Egipt, slavă Domnului și nu mai suntem sclavi. Suntem în pustiu și, cu toate că nu e cel mai bun loc, mai bine ne mulțumim cu asta decât să mergem împotriva acestor uriași din minunata patrie făgăduită.

   Apoi au ieșit în față Caleb și Iosua care i-au spus lui Moise:

   -Noi suntem gata să mergem. Nu-i băga în seamă pe pesimiștii aceștia! Putem cuceri ușor țara și acolo va fi pâine pentru noi. Țara e a noastră, Dumnezeul tatălui nostru ne-a dat-o, i-a dat-o lui Avraam, tatăl nostru, și e a noastră. Haideți să mergem să o cucerim!

   Caleb și Iosua au povestit despre bogatele avantaje din țară și nu erau dispuși să-i lase pe uriașii puternici din cetățile întărite să-i împiedice să intre în ea.

   Toată învățătura din ziua de azi, că Biserica e democrație perfectă și că nu trebuie să existe lideri e doar o prostie pe care nu o susține nimic în Vechiul Testament. Doisprezece lideri au fost trimiși să spioneze țara și poporul a fost mai mult sau mai puțin dependent de spusele acelor lideri Exact așa cum, în această democrație, voi și cu mine suntem dependenți în mare parte de liderii noștri de la Washington. Și în Biserica lui Hristos este la fel. Poporul a auzit raportul nefavorabil al celor 10, adică raportul majorității. Caleb și Iosua au dat raportul minorității dar erau numai doi. Oamenii au început să bocească și au căzut în fața ușii cortului dorindu-și să nu fi ieșit din Egipt. I s-au plâns lui Moise zicând: Mai bine am fi rămas în Egipt.

   Israeliții nu vedeau decât cetăți întărite și uriașe. Nu vedeau strugurii sau caprele cu ugerul mare din care picura lapte, nici copacii din care picura miere, jos pe iarbă. Nu vedeau fânețele unduitoare, pâraiele, rîurile. Nu puteau vedea decât uriașii din țară. Au uitat că Dumnezeu le spusese: Mergeți și Eu o voi da în mâinile voastre. Așa că au zis: Ne vei omorî bietele femei. Ne vei omorî copiii.

   Acesta e întotdeauna argumentul omului nespiritual:

   -Trebuie să mă gândesc la familia mea! Doar am o familie, frate, și Dumnezeu vrea să fim înțelepți! Nu pot împinge lucrurile prea departe. Nu pot deveni prea spiritual pentru că trebuie să mă gândesc la familia mea. Nu-mi pot supune copiii și soția la greutăți. Nu pot pune poveri asupra lor.

   Făcând întotdeauna pe placul soției și familiei, omul acesta uită că cea mai bună moștenire lăsată de un soț familiei sale e amintirea că a fost un om bun. Și o femeie spirituală are de-a face cu pietre de poticnire. Poate că familia ei se ceartă cu ea, spunând cuvinte urâte, o ocărăște cu cuvinte sarcastice, i se opune și o face să se simtă ca o idioată. Cu toate acestea, o femeie spirituală se va retrage în liniște, mai tristă, dar mai înțeleaptă, și va recunoaște că cea mai bună moștenire pe care o poate lăsa familiei sale este aceea de a fi fost o femeie bună.

   Dacă israeliții ar fi crezut, și-ar fi putut duce soțiile și familiile în Țara Sfântă în câteva ore. Tot teritoriul ar fi fost al lor. În schimb, au rătăcit 40 de ani prin deșert. Le-a fost așa de teamă că acele soții și acei copii vor fi uciși dacă intră în țara aceea, încât au ajuns să rătăcească 40 de ani mergând în cerc prin deșert. Acum înapoi spre Egipt, unde fuseseră, acum mai aproape de Țara Făgăduinței, unde ar fi trebuit să fie. Iarăși înapoi în Egipt, unde nu erau, apoi iarăși înapoi lângă locul în care ar fi trebuit să fie.

   Au rătăcit 40 de ani până când acei copii au ajuns oameni de vârstă mijlocie și acele femei au murit. Patruzeci de ani pentru că bărbații se tânguiseră zicând:

   -Nu putem să mergem! Prețul e mult prea mare. Trebuie să fim cu familia noastră duminica seara și miercuri seara și cât ține conferința misionară. Trebuie să stăm cu familia! Nu putem risca ca copiii noștri să devină delicvenți juvenili!

   Cea mai bună cale pentru ca un soț să-i salveze pe cei din familia sa de delicvență este să le dea un exemplu de om care Îl iubește pe Dumnezeu fără compromisuri. Un om care caută să fie spiritual chiar dacă trebuie să plătească cu sângele său. Un om ce nu ascultă de vicșleșugurile diavolului ce zice:

   -Deja dai lucrării Domnului mai mult decât ar trebui să dai și dacă vei căuta să devii un om spiritual îți vei prejudicia familia. .

   Israelul a rătăcit în pustiu 40 de ani prin judecata lui Dumnezeu. Dumnezeu a spus: NU VEȚI INTRA ÎN ȚARA... . (Numeri 14.30). Frica lor de moarte, îndoielile, văicărelile lor nu au plăcut Domnului deoarece poporul a adus DEFĂIMARE ASUPRA ȚĂRII.

   Orice om care stă în întuneric și defăimează viața spirituală mai profundă defăimează lumina soarelui. Orice om care refuză să intre în viața sfântă se află în pustiu defăimând patria sufletului. Israelul a rătăcit aiurea 40 de ani. Dumnezeu a fost cu ei. Nu i-a distrus, ci i-a lăsat să moară pe rând. Din când în când, i-a pedepsit, dar nu i-a distrus ca popor.