Iată, Dumnezeul nostru căruia Îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins, și ne va scoate din mâna ta, împărate. Și chiar de nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălțat! Daniel 3.17-18

   Dumnezeu are în arsenalul Său un număr infinit de instrumente pe care le folosește după bunul Lui plac pentru a-Și atinge scopul perfect în viața noastră. Firește, întrebarea principală este: CARE E SCOPUL LUI DUMNEZEU ÎN VIAȚA NOASTRĂ? Răspunsul la această întrebare va deschide o lume a înțelegerii cu privire la ceea ce face Dumnezeu în circumstanțele noastre.

   Unii sunt de părere că scopul lui Dumnezeu este să ne facă viața mai tolerabilă aici, pe pământ. Asta mai degrabă devalorizează ceea ce a făcut Hristos pe cruce. Dacă tot ce a vrut să facă a fost să ne facă viața tolerabilă, ar fi putut face-o în mai multe moduri.

   Scopul suprem al lui Dumnezeu pentru noi este să ne facă la fel ca Fiul Său, Isus Hristos. Dacă înțelegem că tot ce ni se întâmplă este ca să ne facă mai asemănători cu Hristos, mare parte din neliniștea din viața noastră va dispărea.

   Dacă, pe de altă parte, avem ideea că scopul lui Dumnezeu este să facă din viața aceasta cerul pe pământ, atunci DUMNEZEU ARE MULTE EXPLICAȚII DE DAT. NU SE ÎNTÂMPLĂ AȘA. CALEA E GREA ȘI CĂRAREA E PRESĂRATĂ CU TOT FELUL DE TULBURĂRI ȘI LUCRURI CARE ABAT ATENȚIA.

   În cartea de față am vorbit despre cruce ca instrument care duce la îndeplinirea scopului lui Dumnezeu, scopul Lui fundamental în viața noastră. Acum vreau să vorbesc despre un alt instrument care însoțește crucea: FOCUL TOPITORULUI.

   ÎNGĂDUIȚI-MI SĂ PRECIZEZ DIFERENȚA DINTRE CRUCE ȘI FOCUL TOPITORULUI.

   CRUCEA se ocupă de viața sinelui nostru - să-l pună pe cruce și acesta să fie complet răstignit sub Hristos. Dar Focul Topitorului adoptă o altă abordare. Scopul lui este să ardă toată servitutea pe care ne-ao impune lumea.

   Când vorbesc despre lume, nu mă refer la munți și văi, la pajiști și păduri. Vorbesc despre duhul lumii care e diametral opus la tot ceea ce reprezintă Dumnezeu. Duhul acestei lumi este dirijat de nimeni altul decât de vrăjmașul sufletului nostru, Satan însuși, pe care Scripturile îl numesc -domnul puterii văzduhului-. Apostolul Pavel îl numește și dumnezeul veacului acestuia -2Corinteni 4.4-

   Exact așa cum Dumnezeu Tatăl nu Și-a cruțat Fiul de durerile și suferințele crucii nu ne va cruța nici pe noi de nicio durere pentru a ne duce în acel loc suprem al asemănării cu Hristos. Așa cum declara autorul epistolei către Evrei:

   Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește. Suferiți pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl? Evrei 12.6-7

   O lectură nu prea aprofundată a Scripturilor ne va duce la concluzia că Dumnezeu NU INTRĂ NICIODATĂ ÎN RUTINĂ.

   În general, El rareori se repetă. A fost un singur Daniel în groapa cu lei. Numai o dată trei tineri evrei au fost aruncați în cuptorul aprins. Și doar o dată i-a apărut Dumnezeu unui om într-un rug aprins. Dumnezeu, în nemărginita Sa înțelepciune și deplina Sa liberatate de acțiune, Se ocupă de ai Lui pentru a-i duce în locul stabilit de El.

   Focul Topitorului e doar un  instrument prin care El Își împlinește scopurile în viața noastră. Nu trebuie să ne închinăm niciodată focului. Amintiți-vă că Israelul a căzut în idolatrie prin faptul că s-a închinat șarpelui de aramă care a oprit îngerul morții. Rolul șarpelui de aramă era doar acela de a le aminti ce făcuse Dumnezeu însă ei s-au îndrăgostit mai tare de un obiect decât de Dumnezeul din spatele obiectului. Noi TREBUIE SĂ-I PERMITEM LUI DUMNEZEU SĂ ÎNTREBUINȚEZE ORICE INSTRUMENT SAU UNEALTĂ PE CARE O ALEGE PENTRU A-ȘI ÎNDEPLINI SCOPUL. Repet, scopul este SĂ NE ADUCĂ ÎN FAZA DE ASEMĂNARE PERFECTĂ CU HRISTOS ÎNTRUCÂT PRIN FIUL SĂU ESTE SLĂVIT.

   A-L înțelege pe Dumnezeu și natura Sa înseamnă a înțelege că nimic necurat nu poate sta înaintea Lui. De aceea, când are de a face cu noi ca fii și fiice, noi trebuie să satisfacem standardul Lui de curăție. Nimic necurat, nimic din lumea aceasta, nimic contrar naturii și caracterului lui Dumnezeu nu poate rămâne în viața noastră. Anumite aspecte ale vieții noastre se împotrivesc așa de tare harului lui Dumnezeu încât este nevoie de foc ca să fie arse complet din viața noastră.

   CERINȚELE VIEȚII RĂSTIGNITE

   1. ASCULTAREA

   2. PREDAREA

   3. REVELAȚIA

   4. BUCURIA PREZENȚEI LUI DUMNEZEU

   (În cartea Daniel capitolul 3 citim povestea regelui babilonian Nabucodonosor care a pus să i se facă o statiue din aur și a poruncit ca toți oamenii din regatul lui să se plece și să i se închine. Când Șadrac, Meșac și Abed-Nego - oameni ce slujeau Domnului- au refuzat să se plece în fața statuii, regele a poruncit să fie aruncați într-un cuptor aprins. Acțiunile celor trei tineri evrei revelează aceste câteva aspecte cruciale pentru trăirea vieții răstignite.)

   În primul rând, tinerii aceștia au fost ascultători de Domnul. Ascultarea e o componentă principală a vieții creștine. Rețineți că ascultarea lor nu le cerea să știe de ce li se întâmplă asta și nici nu cerea ca Dumnezeu să facă totul așa cum înțelegeau ei. Sunt sigur că n-au avut nici cea mai vagă idee de ce se întorsese situația împotriva lor. Fuseseră buni slujitori ai lui Nabucodonosor și el îi cinstise punându-i în poziții de autoritate. Acum totul părea să le fie împotrivă.

   Când cugetați la această istorisire, rețineți că tocmai ASCULTAREA LOR FAȚĂ DE DUMNEZEU A FOST CEA CARE I-A DUS LA ANAGHIE. EA A FOST UȘA CUPTORULUI.

   După cum am menționat mai înainte, creștinii au venit la un moment dat cu ideea că dacă Îl ascultă pe Dumnezeu vor fi păziți de necazuri. Dar nu acesta e scopul ascultării. Dacă ne uităm la viața bărbaților și a femeilor din Vechiul și Noul Testament și chiar din istoria Bisericii descoperim că ascultarea le-a adus de multe ori necazuri.

   Ascultarea lui Dietrich Bonhoeffer l-a trimis direct la spânzurătoare. Ar fi putut evada dar asta i-ar fi cerut să compromită relația cu Dumnezeu, lucru care nici nu i-ar fi trecut prin minte.

   ADEVĂRATA ASCULTARE ESTE REFUZUL DE A NE COMPROMITE ÎN VREO PRIVINȚĂ RELAȚIA CU DUMNEZEU, INDIFERENT DE CONSECINȚE.