Încercări și ispite extreme

   O altă metodă pe care o folosește Dumnezeu pentru a forma neîncrederea în noi înșine este prin încercări și ispite extreme. Dacă asculți anumiți predicatori sau citești anumite cărți, e ușor să conchizi că, odată ce omul e născut din nou, totul s-a terminat, gata cu încercările și ispitele.

   Cei care cred în umplerea cu Duhul Sfânt au transmis cumva și ideea că aceasta e sfârșitul experienței creștine. Dar Biblia ne spune că Isus, după ce a fost umplut cu Duhul, a fost condus în pustiu în vederea unor mari ispitiri.

   Când creștinul se confruntă cu o încercare sau o ispită dificilă sau extremă, este tentat să arunce prosopul la podea și să zică:

   Doamne, nu-s de nici un folos. Nu-s bun de nimic. Este evident că nu mă vrei, așa că sunt terminat!

   În tot acest timp, el uită că prin aceste încercări și ispite, Dumnezeu vrea să ne învețe că încrederea în sine e primejdioasă și nu te poți bizui pe ea. Câteodată, când ne explodează ceva în față, gândim că s-a terminat totul în loc să o luăm ca pe o dovadă că nu suntem creștini maturi. Trebuie să luăm exploziile ca dovezi că azi suntem mai aproape de casa noastră veșnică decât am fost ieri. Trebuie să înțelegem că Tatăl nostru ceresc îngăduie să ni se întâmple aceste lucruri pentru a ne dezvăța să avem încredere în noi înșine și a ne face să ne bazăm numai pe Domnul Isus Hristos.

   Unii consideră că pocăința trebuie să fie o treabă lungă și plicticoasă care implică autoflagelarea. Eu cred că trebuie să începem cu pocăința, dar vine o vreme când trebuie pur și simplu să le predăm pe toate lui Dumnezeu și apoi să nu le mai facem. Asta e cea mai bună pocăință din lume. Dacă săptămâna trecută ai făcut ceva de care ți-e rușine, fiind convins și condamnat în inima ta, spune simplu: MĂ POCĂIESC! Predă lucrul acela Domnului, spune-I despre el și apoi nu-l mai face.

   Care este scopul acestor încercări și ispite severe care vă fac să cădeți uneori?

   Scopul nu e să vă arate că nu sunteți creștini adevărați ci că, conștiința voastră este sensibilă și sunteți foarte aproape de Dumnezeu.

   Domnul încearcă să vă dea acea ultimă lecție ca să vă descotorosiți de neîncrederea în sine. Cu cât sunteți mai aproape de Dumnezeu, cu atât e mai sensibilă conștiința voastră în fața Lui și cu atât mai aspră ar putea fi încercarea sau ispita. Unii din Biserică ne-au mințit trăgând concluzia că viața creștină e lipsită de greutăți, probleme, încercări. Adevărul este tocmai pe dos!

   Marile personaje ale Bibliei au aruncat lumină asupra subiectului. Vă amintiți de ispitirea lui Iacov? Vă amintiți de ispitirea lui Petru? În toată Scriptura și în toată istoria Bisericii apar nenumărați oameni care au întâlnit mari încercări și ispite. Evrei 11 ne vorbește despre mulți din acești eroi ai credinței, cei ce au suferit încercări și ispite extreme în viață.

   Unori vine o încercare și noi dăm fuga la Biblie, luăm un citat și spunem:

   Potrivit versetelor de aici, am înțeles!

   Avem o anumită încredere în noi înșine. Credem că știm exact ceea ce se petrece. Problema este că NU ȘTIM CE SE ÎNTÂMPLĂ, așa că Dumnezeu Se va ocupa de încrederea noastră în sine.

   Sigur că El știe ce simțim. El știe ce mândri suntem de felul în care împărțim corect cuvântul adevărului și că putem tranșa un text ca măcelarul care pregătește puiul pe grătar. Cu cuvinte bine alese și știind exact unde să pui punctul pe i aici sau acolo, ești prea deștept pentru ca Dumnezeu să te binecuvinteze. Știi prea multe, poți identifica totul, dar Tatăl ceresc știe că în realitate nu știi mare lucru. El îngăduie să ți se întâmple una și alta până ce recunoști că nu știi ce se întâmplă. Nici prietenii tăi nu știu ce se întâmplă. Și când vei merge la cineva în care simți că poți avea încredere, nici persoana aceea nu te va putea ajuta. Asta e de fapt o veste bună.

   Ar fi într-adevăr îngrozitor dacă am avea un Sfânt Francisc la care să putem merge cu toții ca să aflăm unde am fost, ce ni s-a întâmplat și ce-i cu viața asta. Dumnezeu ne iubește prea mult pentru așa ceva. El încearcă să ne învețe să avem încredere în El nu în oameni, să ne bazăm pe El, nu pe oameni. Am fost așa de speriat că oamenii vor începe să aibă încredere în mine și să se bazeze pe mine. Dar nu vă temeți! Dumnezeu trage din când în când cârjele de sub mine ca să vadă dacă poate avea încredere în mine.

   Ca creștini, voi cunoașteți o parte din mijloacele pe care le folosește Dumnezeu ca să-Și învețe poporul. Ca creștini Îl iubiți pe Dumnezeu dar sunteți sătui de toate prostiile din lume. Sunteți sătui de toate prostiile din Biserică. Inima voastră strigă după Dumnezeu așa cum tânjește cerbul după izvoarele de apă. Inima și carnea voastră strigă după Dumnezeu cel viu. Dar, în ciuda acestui lucru, încă aveți încredere în voi înșivă. Mărturisiți că vă iubiți Biblia și că timpul vostru de rugăciune e prețios dar aveți încă tendința de a avea încredere în voi înșivă.

   Această tendință e mai greu de rezolvat pentru că acum nu mai vorbim despre asta. Această învățătură a părăsit Biserica Evanghelică și fundamentalistă cu o generație în urmă. În ziua de azi, când cineva devine creștin, toți îl bat pe spate și-i zic:

   Slavă Domnului, frate, ești născut din nou!

   Ah, Domnul însă spune:

   Acesta-i doar începutul!

   Scripturile ne învață că Dumnezeu Se va bucura de noi cu veselie și cântece. Aceasta nu e imaginea unui Tată mânios ci a unui Tată iubitor care are o răbdare veșnică față de noi, copiii Săi. Dumnezeu nu ne judecă. Doar că dorește ca copiii Săi să crească și dă devină maturi.

   Uneori, pentru a atinge acest scop, El trebuie să ne treacă prin încercări și ispite aspre și neîndurătoare. Însă destinația este DESĂVÂRȘIREA CREȘTINĂ ÎN PERSOANA DOMNULUI ISUS HRISTOS!