Atunci când Duhul vine să-Și facă sălaș în cineva, omul acela nu se mai poate opri din rugăciune; căci Duhul Se roagă fără încetare în el. Indiferent dacă doarme sau este treaz, în inima lui se petrece permanent o rugăciune. De mănâncă sau bea, de se odihnește sau muncește, mirosul plăcut al rugăciunii se va înălța spontan din inima sa. Cea mai măruntă mișcare a inimii sale este asemenea unui glas care Îi cântă în tăcere și în taină Celui Nevăzut. (Isaac Sirul)

   Aș vrea să povestesc despre o cale minunată de a trăi mereu în prezența lui Dumnezeu. Nu pot mărturisi că am intrat pe deplin în această viață de perpetuă comuniune cu Tatăl, însă am avut parte de ajuns de multe străfulgerări din ea cât să-mi dau seama că este cel mai bun, cel mai frumos, cel mai plenar mod de a trăi.

   De-a lungul secolelor, oameni obișnuiți ne spun că este posibil să trăiești astfel. Fratele Laurențiu împărtășește simplu:

   Nu există în lumea aceasta niciun fel de a trăi care să ofere mai multă plăcere și o încântare mai deplină decât conversația continuă cu Dumnezeu.

   Scărarul ne sfătuiește astfel:

   Lăsați ca amintirea lui Isus să se contopească cu răsuflarea voastră.

   Juliana de Norwich afirmă cu sinceritate:

   Rugăciunea unește sufletul cu Dumnezeu.

   Kallistos, un autor spiritual bizantin, ne învață:

   Rugăciunea neîncetată constă într-o invocare neîncetată a Numelui lui Dumnezeu.

   Despre Sfântul Francisc s-a spus că: părea nu un om ce se roagă, ci rugăciunea însăși făcută om. Iar Frank Laubach ne relatează:

   O, faptul acesta - că țin în permanență legătura cu Dumnezeu, că fac din El obiectul gândurilor mele și tovarășul conversațiilor mele - este cel mai extraordinar fapt cu care am avut vreodată a face.

   Poate că ceea ce spun vă sună imposibil de realizat, sau chiar indezirabil. Uneori și pe mine mă încearcă același sentiment. Viața e destul de complicată și așa. De ce să mai adăugăm încă o îndatorire religioasă în programul nostru zilnic și așa suprasolicitat? Și lăsând asta la o parte, oricum sună incredibl de dificil. Nimeni nu se poate gândi la Dumnezeu tot timpul. Și cine ar vrea să facă asta, la urma urmei?

   Dacă vă identificați în vreun fel cu cele de mai sus, vreau să vă încurajez. Dumnezeu nu Se așteaptă să vă scufundați imediat în oceanul comuniunii constante cu El și să înotați de la un continent la celălalt. Intrăm în acest fel de viață printr-un proces de exersare a trăirii, ce este deopotrivă ușor de înțeles și practic. Și, în vreme ce această EXERSARE A PREZENȚEI LUI DUMNEZEU este grea și obositoare, toate celelalte lucruri încetează a mai fi astfel. Devenim tot mai focalizați, tot mai centrați, tot mai sinoptici. Ne dăm seama că, într-o tot mai mare măsură, trecem prin stresul și încordarea activităților de zi cu zi cu o ușurință și o seninătate care ne uimesc și pe noi... mai ales pe noi.

   Mai mult decât atât, o comuniune constantă și credincioasă este, din anumite puncte de vedere, mai ușoară decât felul nostru obișnuit de a ne ruga. Este mai dificil să te rogi incosecvent decât consecvent, în același fel cum este mai greu să joci tenis bine dacă te antrenezi doar din când în când. Chiar credem că putem experimenta o integrare a inimii, a minții și a duhului dacă avem o viață de rugăciune sporadică, dezordonată? Chiar credem că putem, asemenea lui Moise, să vorbim față către față cu Dumnezeu, cum vorbește un om cu prietenul lui, prin rugăciunile noastre imprevizibile? Nu, ci dezvoltăm intimitatea printr-o asociere regulată. Totodată, ne dezvoltăm o anume naturalețe și ușurință. De ce ușurință? Pentru că ne formăm o serie de obiceiuri statornice de neprihănire. Iar odată cu trecerea timpului, aceste obiceiuri sfinte își vor duce la îndeplinire slujba de integrare, astfel încât rugăciunea va deveni un lucru ușor de făcut, lucrul natural, lucrul spontan - și va fi greu să ne mai abținem de la rugăciune.

   COMUNIUNE NEÎNTRERUPTĂ

   Autorii Bibliei nu rămân muți în ce privește posibilitatea de practicare a RUGĂCIUNII NEÎNCETATE:

   RUGAȚI-VĂ NEÎNCETAT!

   BUCURAȚI-VĂ ÎN NĂDEJDE. FIȚI RĂBDĂTORI ÎN NECAZ. STĂRUIȚI ÎN RUGĂCIUNE.

   FACEȚI ÎN TOATĂ VREMEA, PRIN DUHUL, TOT FELUL DE RUGĂCIUNI ȘI CERERI.

   STĂRUIȚI ÎN RUGĂCIUNE, VEGHEAȚI ÎN EA CU MULȚUMIRI.

   NU VĂ ÎNGRIJORAȚI DE NIMIC, CI ÎN ORICE LUCRU ADUCEȚI CERERILE VOASTRE LA CUNOȘTINȚA LUI DUMNEZEU, PRIN RUGĂCIUNI ȘI CERERI, CU MULȚUMIRI.

   Autorul Epistolei către evrei ne îndeamnă stăruitor:

   SĂ ADUCEM TOTDEAUNA LUI DUMNEZEU O JERTFĂ DE LAUDĂ, ADICĂ RODUL BUZELOR CARE MĂRTURISESC NUMELE LUI.

   Isus ne-a lăsat pildele despre rugăciune pentru a ne arăta că:

   TREBUIE SĂ NE RUGĂM NECURMAT, ȘI SĂ NU NE LĂSĂM.

   El ne-a slujit ca exemplu în ce privește realitatea comuniunii perpetue cu Tatăl:

   FIUL NU POATE FACE NIMIC DE LA SINE; EL NU FACE DECÂT CE VEDE PE TATĂL FĂCÂND; ȘI TOT CE FACE TATĂL, FACE ȘI FIUL ÎNTOCMAI.

   EU NU POT FACE NIMIC DE LA MINE ÎNSUMI: JUDEC DUPĂ CUM AUD.

   EU SUNT ÎN TATĂL, ȘI TATĂL ESTE ÎN MINE.

   Când Isus le-a spus ucenicilor să rămână în El, așa cum mlădița rămâne în vie, ei au înțeles pe dată ce voia să spună, căci ani de zile fuseseră martorii felului cum El rămăsese în Tatăl.

   Sunt convins că simțiți și dumneavoastră nevoia disperată după RUGĂCIUNEA NEÎNCETATĂ în zilele noastre. Abia ne mai tragem sufletul, alergând printr-un șir nesfârșit de activități, cu mintea împrăștiată și inima gălăgioasă. Ne simțim tensionați, grăbiți, ne pierdem răsuflarea. Gândurile ne trec prin minte, fără niciun căpătâi, fără nici un rost. Rareori ne putem concentra mai multă vreme asupra unui lucru. Totul ne întrerupe concentrarea. Suntem un popor distras, zăpăcit.

   RUGĂCIUNEA NEÎNCETATĂ are capacitatea de a răspândi pacea în haos. Începem să experimentăm ceva din răbdarea cosmică a lui Dumnezeu. Activitățile noastre întrerupte, fragmentate încep să se concentreze în jurul unui nou Centru de referință. Simțim pace, liniște, seninătate, simțim că viața noastră se îndreaptă hotărât într-o direcție.

   Dar toate acestea nu vin automat. Trebuie să ni le dorim, să ni le dorim cu o pasiune mistuitoare. În unii oameni, scrie William James, religia există nu sub forma unui obicei mohorât, ci a unei febre acute. Nu-i așa că fiecare celulă din tine strigă după această viață? Nu-i așa că undeva, în străfunduri, simți dorul după prezența Sa continuă? Nu tânjești să ai parte de mai mult din iubirea lui Dumnezeu, din bucuria lui Dumnezeu, din pacea lui Dumnezeu, din puterea lui Dumnezeu? Pariez că acele mici rugăciuni presărate ici-colo pur și simplu nu-ți sunt îndeajuns.

   O, nu, tu vrei mai mult, mult mai mult. Îți dorești cu înfocare ca pe altarul rugăciunii continue să ardă flacăra veșnică a devoțiunii. Doar dacă ai ști cum să faci asta! Da, dacă toți am ști! ...