Biografii săi (ai sfântului Francisc) sintetizează iubirea pe care o avea pentru frații săi și pentru săraci:

   Noi, care am fost cu el, dăm mărturie că fericitul Francisc, sănătos sau bolnav cum era, revărsa iubirea și tandreațea sa nu doar față de frații săi, ci față de toți săracii, atât când era sănătos, cât și când era bolnav, până la punctul de a se lipsi de cele necesare, pe care frații i le procurau cu grijă și afecțiune, nu fără a se arăta mângâietor cu noi ca să nu ne simțim rău, pentru a le oferi cu mare bucurie interioară și exterioară celorlalți, sustrăgând propriul trup și ceea ce îi era indispensabil.

   Primul biograf al Sfântului se întreba:

   Cine ar putea exprima compasiunea acestui om față de cei săraci? Avea cu siguranță o inimă bună din natură, dar această bunătate se dublează prin caritatea care îi este dată de Sus. De aceea, sufletul lui Francisc se topea în fața săracilor iar când nu putea întinde mâna în ajutor, le oferea cel puțin prin afecțiunea sa. Oricare ar fi fost nevoia și orice necesitatea vedea în ceilalți, îndreptându-și sufletul cu o reflecție rapidă, îi recomanda lui Cristos. Astfel, toți săracii îl recunoșteau pe Fiul Fecioarei sărace și îl ducea gol în inima Celui pe care ea Îl purtase gol în brațele sale. De asemenea, pe când îndepărtase de la sine orice invidie, nu putea rămâne lipsit de unica invidie a sărăciei. Dacă vedea pe cineva mai sărac decât el, simțea imediat un sentiment de gelozie și, furișându-se într-o cursă a sărăciei, se temea să fie depășit în această privință.

   Și sfântul Bonaventura schițează cu profunzime uimitoare atitudinea sa în raport cu săracii:

   Se înclina, cu o tandrețe și o campasiune minunate, în fața oricui era lovit de vreo suferință fizică, iar când observa în cineva sărăcia sau nevoia în mila duioasă a inimii, o considera drept suferință a lui Cristos Însuși. Avea înnăscut sentimentul blândeții, pe care mila lui Cristos, inspirată de celălalt, o înmulțea. Simțea cum i se topește inima în prezența săracilor și a bolnavilor, iar când nu putea oferi ajutor, oferea afecțiunea sa.

   Ilustrul biograf insistă asupra motivației compasiunii sale față de cei săraci:

   În toți săracii, el, sărac și foarte creștin la rândul lui, vedea imaginea lui Cristos. De aceea, când îi întâlnea, le dădea cu generozitate tot ceea ce i se oferise lui, să fi fost chiar strictul necesar pentru viață; de asemeni, era convins că trebuia să le înapoieze, ca și cum ar fi fost proprietatea lor.

   Din această convingere profundă, pe un frate care voia să pună bani deoparte pentru eventuale nevoi ale fraților l-a sfătuit să dezvelească altarul Fecioarei Maria și să vândă mobilierul dacă nu putea satisface altfel exigențele celui care are nevoie, deoarece îi va fi mai drag -spunea- să se observe Evanghelia Fiului Său iar altarul dezgolit, decât să vadă altarul împodobit iar Fiul disprețuit. Și a încheiat: Domnul va trimite pe cineva să-i înapoieze Mamei ceea ce a dat cu împrumut.

   În ziua de Crăciun pe care a retrăit-o la Greccio ca pe sărbătoarea în care se cinstește simplitatea, se exaltă sărăcia și se laudă umilința, nu putea să se gândească fără să plângă în ce lipsuri se aflase în acea zi sărăcuța Fecioară. Toma din Celano exclama încântat:

   Părinte al săracilor și el însuși sărac, Francisc, făcându-se sărac cu cei săraci, nu putea suporta să vadă pe cineva mai sărac decât el, nu din mândrie, ci dintr-o compasiune intimă, și cu toate că s-ar fi mulțumit cu o tunică săracă și zdrențuroasă, deseori tânjea să o împartă cu vreun nevoiaș. Dar pentru că era un sărac foarte bogat, împins de o compasiune emoționantă pentru a-i putea ajuta pe cei săraci, când vremea era geroasă, alerga la cei bogați, cerând cu împrumut o mantie sau haine din piele. Dacă aceștia îi dădeau cu cel mai mare entuziasm ceea ce el cerea, declara: Accept să le primesc dar cu condiția să nu vă așteptați să le revedeți vreodată. Și, cu inima veselă, îmbrăca pe primul sărac pe care se întâmpla să-l întâlnească, cu ceea ce primea.

   Sunt numeroase episoadele povestite de biografii săi în care se observă marea sa iubire față de cei săraci pe care o exprima în gesturi foarte simple ca atunci când, întâlnind deseori un sărac care căra lemene sau alte greutăți pentru a-i ajuta, le încărca umerii săi, deși era foarte slăbit.

   Într-o zi, fratele Francisc întâlnește la Rocca di Brizo, unde predica, un om sărac și bolnăvicios. Simțind o compasiune profundă pentru dubla nenorocire, adică mizeria și boala, a vorbit cu însoțitorul său despre sărăcie. Acesta i-a exprimat o judecată lipsită de respect:

   Frate, este adevărat că acesta este foarte sărac, însă în tot districtul nu cred că există un om mai bogat decât el în dorință.

   Sfântul l-a mustrat imediat și i-a impus pocăință deosebită:

   Mergi, dezbracă-te de tunică și prezintă-te înaintea acestui cerșetor, aruncă-te la picioarele lui și spune-i că ai păcătuit împotriva lui disprețuindu-l. Îi vei spune să se roage pentru tine ca Domnul să te ierte.

   Fratele l-a ascultat iar când s-a întors, Sfântul i-a zis:

   Vrei să-ți spun cum ai păcătuit împotriva lui, mai degrabă împotriva lui Cristos? Iată, când vezi un sărac, trebuie să-l consideri pe acesta în numele celui care vine adică Cristos, făcut om pentru a lua asupra Sa sărăcia și boala. În sărăcia și boala acestui cerșetor trebuie să vezi cu iubire, sărăcia și boala Domnului nostru Isus Cristos, care le-a purtat în Trupul Său pentru mântuirea neamului omenesc.