Dragul meu Amărel,

   Am reținut ce mi-ai spus despre felul cum îi îndrumi pacientului tău lecturile și despre cum te îngijești să se vadă cât mai mult cu prietenul lui materialist. Dar nu ești oare nițeluș naiv? Credința ta, îmi pare, e că raționamentul ar fi în stare să-l ferească de strânsoarea DUȘMANULUI. Poate să fi fost așa dacă individul trăia acum câteva secole. Pe vremea aceea, oamenii încă mai știau destul de bine când anume un lucru era cu adevărat doveditn și când nu; iar dacă era dovedit, și credința lor era deplină. Încă mai puneau cap la cap gândul și fapta și erau gata să-și schimbe cursul vieții ca urmare a unui lanț de raționamente. Dar acum că ne-a reușit pasența cu presa scrisă și alte asemenea instrumente de atac, situația s-a schimbat simțitor. Omul tău s-a obișnuit încă de pe când era copil să-i dănțuiască prin cap tot soiul de filozofii incompatibile. Pentru el doctrinele nu sunt în primul rând ADEVĂRATE sau FALSE ci CADEMICE sau PRACTICE, DEPĂȘITE sau LA ZI, CONVENȚIONALE sau RADICALE. Jargonul și nu raționamentul, e cel mai bun aliat al tău dacă vrei să-l ții departe de Biserică. Nu-ți pierde vremea încercând să-l faci să creadă că materialismul e adevărat! Fă-l să creadă că e puternic, sau intransigent, sau curajos, că e filozofia viitorului. De așa ceva îi pasă lui.

   Problema cu raționamentul e că mută toată lupta pe teritoriul Dușmanului. Argumente are și El; pe când în tipul de propagandă aplicată despre care vorbesc, e lucru bine cunoscut că de secole încoace, Acela s-a dovedit mult inferior Tatălui Nostru din Adânc. Din chiar momentul când pui la bătaie argumente, îi și trezești pacientului rațiunea iar odată trezită, cine știe la ce se ajunge? Chiar dacă un gând anume poate fi în așa fel răsucit încât să ajungă la rezultate favorabile nouă, te vei trezi că ai împuternicit în mintea pacientului obișnuința fatală de a se preocupa de chestiuni universale și de a nu mai lua în seamă șuvoiul experiențelor imediate ale simțurilor. Sarcina ta este să-i fixezi atenția asupra acestui șuvoi. Desprinde-l să-l numească VIAȚĂ ADEVĂRATĂ și nu-l lăsa să se întrebe ce vrea să zică ADEVĂRATĂ.

   Nu uita, el nu e ca tine, spirit pur. Fiindcă nu ai fost niciodată om - ah, abominabil avantaj al Dușmanului! - nu-ți dai seama cât de înrobiți sunt impulsurilor celor mai banale. Aveam odată un pacient ateist de primă mână care obișnuia să citească în British Museum. Într-o zi, pe când citea, am văzut cum un firicel de gând începuse să o ia razna în capul lui. Dușmanul, firește, i s-a înființat imediat lângă ureche. Într-o clipită am văzut cum munca mea de 20 de ani începe să se clatine. Dacă din zăpăceală m-aș fi apucat să-mi apăr cauza cu argumente, aș fi fost pierdut. Dar n-am fost așa de prost. Am intervenit imediat acolo unde știu că sunt ascultat și i-am sugerat omului că venise ora prânzului. Dușmanul, presupun, i-a sugerat contrariul - știi bine că oricât ai trage cu urechea nu poți nici de-al naibii să auzi ce le spune El! cum că ce făcea el atunci era mult mai important decât prânzul. Cel puțin mă gândesc că așa ar fi trebuit să fie fiindcă atunci când eu am propus: Ei, da, de fapt, mult prea important ca să-i dai de cap la sfârșitulul studiului de dimineață, pacientul s-a luminat la față iar pe când adăugam: Mai bine te întorci cu forțe proaspete după prânz! -era deja în drum spre ușă. Odată ajuns în stradă, bătălia era câștigată. I-am arătat un băiat cu ziare care anunța foaia de prânz, apoi autobuzul 73 care-i trecea prin față și, înainte să ajungă la scări, îi înșurubasem adânc în cap convingerea că indiferent ce idei ciudate i-ar trece omului prin cap când se află singur cu cărțile sale, o doză sănătoasă de viață adevărată -prin care înțelegea autobuzul și băiatul cu ziare- era de ajuns să-i arate că astfel de lucruri pur și simplu se susțin. Știa că scăpase ca prin urechile acului, și peste ani îi plăcea să vorbească despre acel instinct nedefinit al palpabilului care ne salvează în ultimul moment de aberațiile logicii abstracte. Acum e bine mersi în Casa Tatălui Nostru!

   Pricepi ce vreau să zic? Mulțumită mecanismelor pe care le-am pus în funcțiune cu secole în urmă, le e acum imposibil să creadă în neobișnuit atunci când obișnuitul le stă în fața ochilor. Nu lăsa să-i scape niciodată banalul lucrurilor. Mai presus de toate, nu încerca să folosești știința -vreau să zic științe adevărate- ca instrument împotriva creștinismului. Îl va încuraja neîndoios să se gândească la realități pe care nu le poate pipăi și vedea. Am avut, din păcate, astfel de cazuri printre fizicienii moderni. Dacă nu-i poți lua din mâini jucăria cu știința, măcar să fie economic sau sociologic; nu-l lăsa să se îndepărteze de neprețuita lor viață adevărată. Dar cel mai bine este să-l ferești complet de lecturi științifice și să-i lași impresia generală că pricepe tot și că ce-a mai prins după ureche sunt rezultate ale investigațiilor moderne.

   Nu uita, că rolul tău este să-l zăpăcești de cap de tot. După cum vorbiți voi, tinerii mei prieteni, s-ar zice că v-ați pus în gând să le țineți lecții!

              Cu afecțiune, unchiul tău, SFREDELIN