Dragul meu Amărel,

   Observ cu mare nemulțumire că pacientul tău a devenit creștin. Să nu-ți închipui că ai să scapi de pedepsele cuvenite; sunt convins, de altfel, că în momentele tale mai bune nici nu ți-ar trece prin cap s-o faci. Între timp, trebuie să ne descurcăm cum putem. Nu e cazul să disperăm; s-a întâmplat ca sute de astfel de convertiți adulți să fie recuperați după un scurt sejur în tabăra Dușmanului, iar acum sunt de partea noastră. Toate obișnuințele pacientului, mentale și fizice, sunt încă în favoarea noastră.

   Unul dintre marii noștri aliați în acest moment este Biserica însăși. Să nu mă înțelegi greșit. Nu mă refer la Biserica pe care o vedem cum se răspândește prin timp și spațiu, crescând în eternitate, teribilă ca o armată cu flamuri. Acesta, recunosc, e un spectacol care-i pune în încurcătură până și pe cei mai tenace ispititori pe care îi avem. Din fericire, însă, e ceva ce ochiul omenesc nu percepe. Pacientul tău nu vede decât imitația de gotic a fațadei neterminate care acoperă clădirea cea nouă a bisericii. Înăuntru, îl vede pe băcanul din colț, care, cu priviri uleioase, se înghesuie să-i ofere o cărțulie argintată ce conține o liturghie pe care nici unii dintre ei nu o înțeleg plus o culegere jerpelită de cânturi religioase adaptate, în mare parte slabe și tipărite cu litere foarte mărunte. În timp ce se îndreaptă spre locul din strană și se uită în jur, îi vede tocmai pe vecinii pe care până acum a încercat să-i ocolească. Vecinii ăștia trebuie neapărat exploatați. Fă în așa fel încât mintea să i se lege între expresii de tipul TRUPUL LUI CRISTOS și priveliștea chipurilor reale de pe rândul din față. Nu are nici o importanță, firește, ce fel de oameni ocupă rândul din față. Să zicem că unul din ei e mare apărător al Dușmanului și că tu știi asta. Nu face nimic. Pacientul tău, lăudat să fie Cel de Jos, e un prostovan. E suficient ca unul dintre vecini să cânte fals, sau să-i scârție încălțările, sau să aibe gușă, sau haine prost potrivite și pacientul va gândi, prin urmare, că e ceva ridicol în religia asta a lor. Vezi tu, în această fază de început în mintea lui, CREȘTIN, înseamnă ceva ce el numește spiritual dar care are de a face mai mult cu picturalul. Capul lui e plin de togi și sandale și armuri și picioare goale iar simplul fapt că oamenii din biserică poartă haine moderne îl pune într-o reală, deși inconștientă, dificultate. Nici să nu-l lași să aducă totul la suprafață, nu-i da voie să se întrebe cum anume s-ar aștepta să arate oamenii aceia. Deocamdată lasă-l să rămână în nedumirirea lui apoi vei avea la dispoziție veșnicia toată ca să te amuzi sădindu-i în minte acel soi special de luciditate pe care îl dă Iadul.

   Lucrează, așadar, cu mare atenție la dezamăgirea sau nemulțumirea pe care primele săptămâni de mers la biserică le vor produce cu siguranță în pacient. Dușmanul acordă El însuși un răgaz de descumpănire la începutul oricărei încercări umane. I se întâmplă elevului care a sorbit cu încântare la grădiniță Poveștile Odiseei iar acum se apucă să buchisească greaca veche. Li se întâmplă îndrăgostiților care s-au căsătorit și de-abia acum încep greul traiului împreună. În orice domeniu al vieții e încercarea care marchează trecerea de la aspirația visătoare la împlinirea dificilă în fapt. Dușmanul își asumă riscul pentru că are curiosul capriciu de a-și închipui că face din scârbavnicile creaturi ceea ce El numește LIBERI, IUBITORI ȘI SLUJITORI - FII - e cuvântul pe care îl folosește El, cu gustul Lui inveterat pentru legături denaturate cu animalele pe două picioare, spre defăimarea întregii lumi spirituale. Dorindu-le libertatea, așadar, refuză să-i conducă, simplu, cu hățurile afecțiunilor și obișnuințelor lor, către țintele pe care li le pune în față: El îi lasă SĂ UMBLE SINGURI PE CALE. Și aici ni se oferă nouă ocazia. Dar tot aici, să nu uiți, stă și pericolul. Dacă apucă să treacă cu bine de uscăciunea de la început, devin mult mai puțin vulnerabili la emoții și atunci vor fi cu mult mai greu de ispitit.

   Ce am scris până aici pleacă de la presupunerea că vecinii din primul rând nu oferă nici un motiv rațional pentru ca omul să fie dezamăgit. Dacă însă astfel de motive există, dacă, de pildă, pacientul tău știe că dama cu pălărie absurdă e o fanatică jucătoare de bridge sau că bărbatul cu pantofi scâlciți e un coate-goale care stoarce oamenii de bani atunci, firește, sarcina ta va fi mult mai ușoară. Tot ce ai de făcut în cazul acesta e să-l ferești de întrebarea:

   Dacă eu, fiind ceea ce sunt, mă pot considera totuși într-un anume fel creștin, de ce să-mi dovedească diversele slăbiciuni ale acestor oameni din rândul întâi că religia lor ar fi doar ipocrizie și convenție?

   Ai putea întreba cum de e posibil ca până și o minte omenească să rămână străină de o asemenea evidentă cugetare. Ei bine, Amărel, e foarte posibil! Numai să-l aduci unde-ți convine, și nici nu are să-i treacă prin cap. Prea puțin a apucat să adaste prin preajma Dușmanului ca să știe deja ce e aceea SMERENIE. Ce spune el, chiar prosternat, despre păcatele lui e maimuțăreală curată. În sinea lui, e încă încredințat că a marcat cu brio la balanța de credit din registrul Dușmanului doar pentru că s-a convertit, și socoate că dă dovadă de mare umilință și respect ducându-se la biserică în compania acelor prăpădiți de vecini cu aere. Menține-i starea asta de spirit cât poți de mult.

              Cu afecțiune, unchiul tău, SFREDELIN