Chemarea noastră ca ucenici ai lui Isus este să trăim prin credință. Principalul semn distinctiv al credinței este atitudinea de laudă și mulțumire la adresa lui Dumnezeu.

   Atunci ei au crezut în cuvintele Lui și au cântat laudele Lui. (Psalmi 106.12)

   Totuși, israeliții despre care vorbește Scriptura în acest verset L-au putut lăuda pe Dumnezeu numai după ce au văzut că egiptenii fuseseră înecați în Marea Roșie. Atunci ei L-au crezut pe Dumnezeu și L-au proslăvit. EI AU UMBLAT PRIN VEDERE.

   Însă noi, UMBLĂM PRIN CREDINȚĂ. Putem crede Cuvântul lui Dumnezeu înainte de a vedea că vrăjmașii  s-au înecat în mare și Îl putem lăuda pe Dumnezeu chiar în timp ce vrăjmașii sunt încă înaintea noastră. Credem că Dumnezeu se va ocupa de ei în felul Său și la timpul hotărât de El. Acesta e motivul pentru care noi, care suntem sub jurisdicția Noului Legământ, putem să-L slăvim pe Dumnezeu în orice circumstanță și în orice vreme.

   În pasajul din Evrei 2.12,13 citim că, în mijlocul adunării, Isus Însuși ne conduce în laudă adusă lui Dumnezeu, Tatăl nostru, pentru că NE PUNEM ÎNCREDEREA ÎN EL. Încrederea în Dumnezeu și lauda la adresa Lui sunt două fețe ale aceleiași monede. Credința fără laudă și mulțumire este de fapt o imitație a credinței - o credință moartă. Ca frați ai lui Isus - așa ne numește El în Evrei 2.11,12, suntem chemați să urmăm exemplul Fratelui nostru mai mare în proslăvirea Tatălui atât în mod personal cât și în mijlocul adunării, Biserica.

   Dumnezeu este un Împărat măreț, dar tronul Lui nu este din argint și nu este din aur. Un astfel de tron ar fi de o calitate mult prea inferioară pentru El.

   Tu locuiești în mijlocul laudelor lui Israel (Psalmii 22.3)

   Laudele formează tronul pe care stă Dumnezeu ca Împărat. De aceea Cerul este un loc al laudelor continue. Îngerii Îl laudă necontenit pe Dumnezeu. Acesta este tronul pe care stă Dumnezeu în Cer. Când Duhul Sfânt vine în inima noastră El coboară Cerul acolo, astfel că putem și noi să-I pregătim Dumnezeului nostru un tron de laude pe care El să fie întronat - în inimile noastre, în casele noastre și în Biserică.

   Iată de ce este atât de important să ne ducem mântuirea până la capăt îndepărtându-ne cu frică și cutremur de toate cârtirile și șovăielile: pentru că Dumnezeu-Duhul Sfânt lucrează în inimile noastre la pregătirea unui Tron pentru Tatăl. De asemenea, Dumnezeu lucrează și din exterior, și anume prin toate circumstanțele noastre pentru a le face să lucreze împreună spre binele nostru. Deci nu avem nici un motiv să cârtim sau să fim șovăitori dacă credem Scriptura din Romani 8.28.

   Nu putem să Îl lăudăm pe Dumnezeu în Biserică în mod real, dacă în alte îmrejurări, acasă sau la serviciu, suntem cârtitori, șovăitori. Adevărata laudă poate proveni dintr-o viață răstignită. Este semnificativ faptul că singurul verset din Biblie care ne spune că Dumnezeu stă pe tronul laudelor poporului Său se găsește în mijlocul unui psalm care zugrăvește cu însuflețire răstignirea (Psalmul 22.3).

   Psalmul începe cu strigătul lui Isus pe cruce și vorbește despre mâinile și picioarele Lui străpunse iar apoi, chiar în mijlocul acestui psalm, Isus se referă la noi ca la frații Lui mai mici și ne invită să ne unim cu El în pregătirea unui tron de laude pentru Tatăl. La rândul nostru, și noi suntem crucificați împreună cu El pe aceeași cruce - și acolo, în timp ce suntem răstigniți cu El față de lume și față de poftele noastre, cântăm laudă lui Dumnezeu. Aici putem înțelege de unde provine perfidia și falsitatea acelei mari mulțimi de laudă și închinare din multe biserici unde Mesajul Crucii nu are locul central. Unii care și-au dat seama de această perfidie și falsitate au reacționat împotriva a tot ce se poate numi laudă și închinare și au hotărât că așa ceva nu își are locul în închinarea Noului Legământ. Aceasta însă ar însemna căderea în prăpastia  de la cealaltă margine a căii înguste!

   Pe cruce, răstigniți împreună cu Hristos, pregătim un tron de laudă pentru Tatăl. Psalmul 118 este un alt psalm despre cruce și despre Hristos. Ne punem pe noi înșine pe altar și ne legăm cu frânghii de cruce și, fiind întinși acolo, aducem mulțumiri lui Dumnezeu și spunem:

   Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm și să ne veselim în ea!