Este o diferență mare între convingerea minții și atitudinea corectă a inimii, care se formează prin practică stăruitoare, conștiincioasă.

   Timpul prezintă aspecte diferite, în funcție de perioadele din viața cuiva, dar este un principiu care se aplică la fel în toate perioadele, și anume acela că nimeni nu trebuie să lase să-i treacă timpul fără folos, că întregul timp alcătuiește o parte din rânduiala lui Dumnezeu, o verigă din lanțul providenței Lui. Fiecare perioadă conține ÎNDATORIRI DIVERSE RÂNDUITE DE ÎNSĂȘI DUMNEZEU și va trebui să-I dăm socoteală de modul în care le-am îndeplinit, întrucât, de la primul până la ultimul moment al vieții, Dumnezeu nu vrea să privim nicio perioadă de timp ca fiind lipsită de scop.

   Important este să știm cum vrea El să folosim timpul. Și aceasta se poate învăța nu printr-un zel plin de neliniște, de agitație, care mai degrabă ne derutează decât ne luminează, ci printr-o supunere sinceră față de cei pe care Dumnezeu i-a pus peste noi, printr-o inimă curată, dreaptă, care Îl caută pe Dumnezeu și prin străduința de a ne împotrivi amăgirilor și șiretlicurilor dragostei de sine de îndată ce sunt recunoscute. Căci, reține:

-noi pierdem timp nu numai atunci când nu facem nimic sau facem ceva rău, ci și atunci când facem lucruri care, în ele însele, sunt bune dar nu sunt cele pe care Dumnezeu vrea să le facem.

   Suntem ciudat de ingenioși când e vorba de a căuta plăcerile eului nostru. Dacă oamenii din lume fac lucrurile pe față, cei care vor să-I slujească lui Dumnezeu le fac uneori cu mai mult rafinament, sub vreun pretext care ascunde purtarea lor greșită.

   O regulă generală pentru folosirea corectă a timpului este aceea DE A TE OBIȘNUI SĂ TRĂIEȘTI ÎN DEPENDENȚĂ CONTINUĂ DE DUHUL SFÂNT AL LUI DUMNEZEU primind ceea ce El binevoiește să îți dea clipă de clipă, încredințându-I Lui toate îndoielile tale, iar atunci când ai început să faci ceva, să cauți putere în El, să-ți înalți inima spre El ori de câte ori devii conștient că lucrurile din exterior te duc într-o direcție greșită sau te fac să uiți sau să te înstrăinezi de El.

   Fericit este acel suflet care, printr-o lepădare de sine sinceră, rămâne necurmat în mâinile Creatorului său, gata să facă tot ce dorește El, neobosit, spunând de o sută de ori pe zi:

   Doamne, ce vrei să fac? Învață-mă să fac voia Ta, căci Tu ești Dumnezeul meu. Trimite lumina Ta, Doamne, ca să mă călăuzească. Învață-mă să folosesc timpul de acum în slujba Ta. Iartă-mă pentru folosirea greșită a timpului care a trecut și fie ca niciodată să nu mă bazez orbește pe un viitor nesigur!

   În legătură cu afacerile și îndatoririle exterioare, trebuie doar să acordăm o atenție directă, stăruitoare rânduielii providenței lui Dumnezeu. Întrucât toate aceste îndatoriri sunt rezultatul planurilor Sale nu avem decât să le acceptăm într-un duh de supunere, ținându-ne sub control izbucnirile sufletești, capriciile, înclinațiile, voința, perfecționismul, neliniștile noastre agitate, graba noastră - pe scurt:

   TOATE IMPULSURILE NOASTRE NATURALE DE A FACE CE NE PLACE SAU CUM NE PLACE.

   Ai grijă să nu te lași copleșit de lucrurile exterioare, să nu te afunzi complet în preocupări exterioare, oricât de importante ar fi acestea!

   Fiecare acțiune trebuie începută având în vedere, în mod hotărât, slava lui Dumnezeu, apoi trebuie desfășurate în liniște și sfârșită fără exaltare sau nerăbdare.

   Timpul petrecut în societate și la distracții este, în general, cel mai periculos. Fii vegheator, adică să cauți, cu mai multă credincioșie, să-ți aduci aminte de prezența lui Dumnezeu în astfel de perioade. Atunci ai nevoie în mod special să cultivi vegherea, atât de des poruncită de Domnul nostru, să-ți îndrepți aspirațiile și inima spre El, singurul Izvor al puterii și siguranței. Altfel, nu prea poți spera nici să fii păzit de veninul subtil care se strecoară așa de des în mijlocul societății și al plăcerilor ei, nici să fii cu adevărat folositor altora. Lucrul acesta este mai mult ca oricând necesar pentru cei care au o poziție foarte înaltă în societate și ale căror cuvinte pot face foarte mult bine sau foarte mult rău.

   Timpul liber este adeseori cel mai plăcut și cel mai folositor pentru om. El poate fi cel mai bine folosit pentru reînnoirea puterii atât a trupului cât și a minții printr-o comuniune tainică cu Dumnezeu.

   Rugăciunea este atât de necesară, ea fiind sursa multor binecuvântări încât, odată ce sufletul își dă seama de darurile ei, nu va ezita să le vadă din nou și pe cât de des cu putință.