de Dawn Stefanowicz

Numele meu este Dawn Stefanowicz. Am crescut într-un cămin homosexual în timpul anilor 1960 şi 1970 în Toronto. Când eram copil am fost expusă la subculturile LGBT şi la practici sexuale explicite, care sunt parte a lor.

Tatăl meu a fost abuzat sexual şi fizic în copilărie de alţi băieţi mai mari. Datorită acestui lucru, s-a luptat cu depresia, problema controlului, izbucniri de mânie, tendinţe suicidare şi dependenţe sexuale. A încercat să-şi împlinească nevoile legitime de susţinere, afecţiune şi atenţie din partea tatălui său, prin relaţii pasagere şi promiscue. Prin urmare, el şi partenerii lui au fost expuşi la diferite boli cu transmitere sexuale, în călătoriile lor prin întreaga Americă de Nord.

De la o vârstă fragedă, am fost expusă la un limbaj sexual explicit, la stiluri de viaţă autoindulgente, la diferite subculturi LGBT şi la locuri de vacanţă pentru homosexuali. Când eram copil, sexul mi se părea benevol. Am fost martoră la manifestări atotcuprinzătoare ale sexualităţii, inclusiv la sex în băi publice, travestire, sodomie, pornografie, nuditate homosexuală, lesbianism, bisexualitate, corupere de minori, voyeurism şi exhibiţionism. Se făcea referire la sadomasochism, iar aspectele lui erau demonstrate. În relaţiile tatălui meu, alcoolul şi drogurile erau deseori factori care contribuiau la diminuarea inhibiţiilor.

M-am aflat într-o situaţie de risc ridicat de expunere la boli cu transmitere sexuală din cauza molestării sexuale, a comportamentelor sexuale cu risc ridicat ale tatălui meu şi ale partenerilor săi multipli. Chiar şi atunci când tatăl meu avea relaţii ce păreau a fi monogame, continua să caute sex cu necunoscuţi.

Numeroasele experienţe personale, profesionale şi sociale pe care le-am avut cu tatăl meu nu m-au învăţat respectul pentru moralitate, autoritate, căsătorie şi dragoste paternă. Păstram tăcerea de frică şi nu mi se permitea să vorbesc despre tăticul meu, despre colegii lui de apartament, despre stilul lui de viaţă şi întâlnirile cu subculturile LGBT, tatăl meu uitându-se la mine ameninţător sau ameninţându-mă direct. Când locuiam acasă, am fost nevoită să trăiesc după regulile lui. Da, mi-am iubit tatăl. Totuşi, m-am simţit abandonată şi neglijată fiindcă nevoile mele nu erau împlinite, deoarece tata pleca deseori brusc ca să fie cu partenerii lui, zile în şir. Partenerii lui nu erau interesaţi cu adevărat de mine. Eram revoltată de abuzul casnic între persoanele de acelaşi sex, de avansurile sexuale faţă de minori şi de pierderea partenerilor sexuali, ca şi cum oamenii ar fi doar obiecte de uz curent. Începând de la vârsta de doisprezece ani, am căutat mângâierea dragostei tatălui meu în iubiţii mei.

Când aveam opt ani, tatăl meu aprecia îmbrăcămintea unisex, aspectele neutre ale genului şi pe un faimos idol travestit. Eu nu vedeam valoarea diferenţelor biologice complementare dintre bărbat şi femeie şi nu mă gândeam la căsătorie. Am jurat să nu am niciodată copii, fiindcă nu crescusem într-un mediu familial sigur în care sacrificiul să fie prezent, un mediu centrat asupra copilului. Din cauza experienţei mele de viaţă, întreb: „Pot cu adevărat copiii să aibă cele mai bune rezultate din punct de vedere academic, financiar, psihologic, social şi comportamental, în situaţii experimentale?” Pot să vă spun că am suferit mult timp în această situaţie, lucru confirmat de profesionişti.

Două decenii de expunere directă la astfel de situaţii stresante au produs în mine nesiguranţă, depresie, gânduri suicidare, teamă, anxietate, stimă de sine scăzută, insomnie şi confuzie sexuală. Conştiinţa şi inocenţa mea au fost serios afectate. Am fost martoră cum fiecare membru din familia mea a avut parte, de asemenea, de o mare suferinţă.

De-abia la douăzeci, treizeci de ani, după ce am făcut alegeri majore în viaţă, am început să realizez cum m-a afectat faptul că am fost crescută într-un asemenea mediu. Vindecarea mea a inclus înfruntarea realităţii, acceptarea consecinţelor pe termen lung şi oferirea iertării. Vă puteţi imagina cum este să fii obligat să tolerezi relaţii instabile şi diverse practici sexuale de la o vârstă fragedă şi cum mi-au afectat acestea creşterea? Identitatea mea de gen, bunăstarea mea psihologică şi relaţiile cu tovarăşii de aceeaşi vârstă au fost toate afectate. Din nefericire, nu am fost liberă să vorbesc în public despre experienţele mele decât după ce tatăl meu, partenerii lui sexuali şi mama mea au decedat.

Am ajuns să ţin profund, să-l iubesc şi să-l înţeleg cu compasiune pe tăticul meu. Trist, tata a murit de SIDA în 1991. Înainte de a muri, mi-a făcut cunoscute regretele vieţii lui. Partenerii (foşti) ai tatălui meu, pentru care aveam, de asemenea, sentimente profunde şi cu care aveam de-a face şi-au scurtat şi ei drastic viaţa din cauza sinuciderii, contractând HIV sau SIDA.

Scriu o carte despre experienţa mea, cu titlul Ieşind dintr-o situaţie dificilă: Impactul creşterii şi educării copiilor de către părinţi homosexuali.

Cea mai mare preocupare a mea este bunăstarea copiilor în căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Am luat în considerare câteva riscuri fizice şi psihologice ale sănătăţii pentru copiii crescuţi într-o asemenea situaţie.

Sunt experienţele mele din copilărie unice? Conform unui număr crescând de mărturii personale, conform experţilor şi organizaţiilor, există dovezi tot mai numeroase despre asemănări puternice cu experienţele mele personale. Copiii se descurcă cel mai bine având atât mamă, cât şi tată, legaţi printr-o căsătorie pe viaţă. Copiii au nevoie de părinţi monogami responsabili, care nu au parteneri sexuali în afara căsătoriei. Promiscuitatea parentală, abuzul şi divorţul nu sunt bune pentru copii. Copiii au nevoie de limite potrivite şi consecvente şi de expresii sigure ale intimităţii emoţionale, în cămin şi comunitate, care să nu fie sexualizate.

Care este cel mai potrivit mediu pentru copii în care să fie născuţi sau adoptaţi?

Cred că o căsătorie între persoane de acelaşi sex va înlătura valorile unice, preţuite în cadrul căsătoriei, care au fost recunoscute de-a lungul istoriei. Căsătoria trebuie să rămână un fundament al societăţii, care constituie, reprezintă şi apără relaţia inerentă de procreare dintre soţ şi soţie, pentru bunăstarea copiilor lor biologici.

Îngrijorarea mea este că orice persoană, cuplu sau grup, care practică orice formă de comportament sexual, va putea obţine copii prin relaţii heterosexuale anterioare, prin noi tehnologii de reproducere şi prin adopţie, datorită termenului nedefinit de „orientare sexuală”.

Mint guvernul şi sistemele judiciare cu privire la intenţiile lor faţă de copii? În opinia mea, drepturile omului pentru copii au ajuns să fie secundare, ignorate şi negate.

În cele din urmă, copiii vor fi adevăratele victime şi cei care vor pierde în relaţiile şi căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Ce preţ suntem gata să plătim pentru libertate sexuală, toleranţă şi diversitate? Este acest preţ viaţa copiilor?

[Dawn Stefanowicz, A Child’s Experience. Copyright © 2005 Dawn Stefanowicz. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul este adaptat după Same-Sex Marriage:Have the Best Interests of Children Been Considered. Dawn este autoarea cărţii Ieşirea din beznă.Impactul homosexualităţii asupra creşterii copiilor (Editura Sapientia, 2021). Pentru un interviu cu Dawn Stephanowicz, clic aici.]