Trebuie să acorzi o atenție deosebită celor care, prin întâmplări ce țin de timp, loc sau împrejurări, sunt aduși mai aproape de tine. (Sfântul Augustin)

   O zi este un buzunar de posibilități și este mereu acolo, așteptând mâna ta gata să ofere.

   Prin blugii proaspăt spălați pe sârma ce se lasă în jos sub greutatea lor, îi prind de cusătura tare a buzunarelor cu cleme mari din lemn pentru a nu fi luați de vântul ce bate aspru dinspre est, rătăcind prin livadă, fluturând picioarele tuturor blugilor Wranglers pătați de munca de la fermă.

   Este ceva deosebit în dragostea pentru aer, și pentru pământ, și pentru drumurile lungi de pietriș, și pentru mirosul blugilor bproaspăt uscați în soare, și pentru iarbă, și pentru țărâna de sub picioarele tale, ceva în inhalarea întregii lumi care ți s-a dat, și în a ști că viața aceasta este povestea ta. Stresul poate să ne fure aproape totul, cu excepția poveștilor vieților noastre - nimic nu poate să fure poveștile vieților noastre, nici măcar moartea.

   Îmi ridic la șold coșul de nuiele pentru rufe și mă îndrept spre casă ca să pun mâncarea pe masă. Umerii noștri încordați, cu noduri musculare, simt vântul care bate, și încercăm să împiedicăm în lumea noastră frântă să se dezintegreze. Dar spun fără încetare amneziei cronice a sufletului meu să renunțe la ideea de a fi mortarul care ține toate viețile muritoare la un loc și să renunțe pur și simplu la control, convinsă fiind că cioburile sparte ale inimii sunt nisipul din care vântul Lui sculptează o viață mai bună.

   Când Fermierul vine din atelier, mirosind a ulei de tractor și a muncă cinstită, copiii se ceartă jos între ei ca o ceată de sălbatici, eu încerc să țin frâu circul și trupa de maimuțe, și pe masă încă nu este nimic pentru stomacul gol al unui bărbat la sfârșitul unei zile lungi și grele. Pantalonii lui sunt pătați cu grăsime și buzunarele din spate îi sunt roase.

   Cartofii fierb încă în apa bolborositoare. El zâmbește în timp ce apucă mănușile pentru cuptor.

   -Hei, păreți cam agitați acolo jos!

   Încerc să scot friptura din cuptor înainte să o facă el iar el scurge cartofii.

   -Haideți toți aici sus ca să ajutați la așezatul mâncării pe masă!

   (strigă în direcția scărilor și a haosului tot mai intens al copiilor din adâncurile casei)

   Copiii se reped pe scări în sus și Hope spune:

   -M-am săturat, tată, m-am săturat pur și simplu de frații ăștia duși cu capul. Mâine am test la geometrie și nu am timp de așa ceva. Stai puțin... masa nici măcar nu e pusă?

   -(spune ea apăsat). Fermierul zâmbește și așază oala mare de inox pe marginea tejghelei din bucătărie.

   -Știți ce am auzit astăzi la radio în timp ce lucram sub tractor? Un studiu de la Yale spune că cea mai bună cale de a învinge stresul este să faci mici fapte pentru altcineva.

   Eu mă opresc din lucru și mă întorc spre el, cu friptura suspendată în aer, în drum spre platou:

   -Deci este un studiu care spune că ești binecuvântat cu mai puțin stres atunci când dăruiești?

   -Pare paradoxal așa-i?

   Fermierul pune grămezi de cartofi în farfuriile înșirate pe blat. Eu așez friptura pe platou.

   -Asta ai inventat-o tu!

   El clatină din cap:

   -Am auzit-o la radio azi. Au citat un savant de la Yale și ideea principală a fost că atunci când suntem stresați și îi ajutăm pe alții, de fapt, ajungem să ne ajutăm pe noi înșine!

   Tai friptura în felii subțiri, încercând să tai până în esența lucrurilor. Sucul se adună pe platou, strălucind în lumina soarelui. Mă bucur puțin de confirmare: TE ELIBEREZI DE STRES ELIBERÂNDU-L PE ALTUL DE STRESUL LUI.

   Mă întorc în bucătărie și Fermierul zâmbește așezând farfuriile pe masă, în timp ce copiii aduc tacâmurile, aduc paharele și toarnă apă. Îmi dau seama din felul cum zâmbește că a înțeles sensul mesajului de la radio și că vrea să-l aplice în viața lui.

   CEA MAI BUNĂ METODĂ DE A SCĂPA DE STRES ESTE DE A BINECUVÂNTA!

   M-am strecurat în spatele lui Hope, mi-am trecut ambele brațe în jurul umerilor ei, am tras-o mai aproape de mine și am sărutat-o în creștetul capului:

   -Ei? Cred că îți prinde bine o mică îmbrățișare!

   -Mami...

   Se întoarce spre mine și-mi zâmbește ușor, își înclină capul lipindu-l de al meu și eu îmi odihnesc obrazul pe părul ei.

   Nu știu cum să iubesc așa cum aș vrea. Nu știu cum să alin neliniștea, sau stresul, sau îngrijorarea, dar știu că ori îți încredințezi îngrijorarea în mâna lui Dumnezeu... ori îngrijorarea te va face să-L părăsești pe Dumnezeu.

   Sincer - nu știu cum să fiu așa cum are ea nevoie să fiu, sau așa cum au ceilalți nevoie să fiu. Nu știu cum să devin cruciformă. Dar poate că viața nu este copleșitoare atunci când înțelegem cum să dăruim, chiar în clipa asta! Nu știu - poate că viața, dragostea, se reduce la a trăi cu dăruire clipa. Hope pare să fi avut nevoie de această îmbrățișare.

   ATENȚIA ESTE FORMA CEA MAI RARĂ ȘI CEA MAI PURĂ DE GENEROZITATE - spune Simone Weil.

   -Ți-e puțin frică de tot ceea ce-ți stă în față?

(întreb blând în părul ei). Ea confirmă cu o mișcare a capului, iar eu o trag tot mai aproape... seamănă mult cu mine. Ce se va întâmpla dacă adoptă felul meu de a fi, al disperării tăcute, iar eu habar n-am dacă fac lucrurile cum trebuie și DE CE ÎMI ESTE AȘA DE FRICĂ?

   Văd rufele întinse pe sfoară în grădină, bătute de vânt, cu buzunarele pe dos și predate.

   Simt respirația ușoară a lui Hope, simt că stresul meu se diminuează, simt asta în căldura dintre noi.

   Toți tânjim după apartenență și comuniune, cu toate că există o frică de apropiere și de părtășie. Dragostea este dorința noastră cea mai adâncă și lucrul de care ne temem cel mai mult. Dragostea ne face vulnerabili și apoi ne poate frânge în urma respingerii. Tânjim după comuniunea autentică dar ne e frică să nu ne pierdem independența autentică. Nevoia poate fi ceva terifiant. Știu bine asta iar eu am ridicat ziduri de protecție în jurul meu. Tânjești după comuniune dar te temi să nu fii folosit, manipulat, sufocat, sau să te arzi. Am folosit o mie de găleți ca să sting orice scânteie de comuniune terifiantă, vulnerabilă.

   Foarte puțini oameni înțeleg ce poate Dumnezeu să facă din ei dacă s-ar abandona în mâinile Lui și s-ar lăsa transformați de harul Său - scria Ignațiu.

   Ce s-ar întâmpla dacă abandonații s-ar abandona pe sine în inima Lui Dumnezeu și s-ar lăsa formați de crucea Lui? ...

   Mai târziu am verificat cele spuse de Fermier că cercetătorii au cerut unui număr de șaptezeci și șapte de adulți să menționeze trei lucruri pe care le-au făcut în fiecare zi în ultimile săptămâni - orice experiențe stresante pe care le-au trăit, orice ajutor pe care l-au dat, ca de exemplu / au deschis ușa pentru cineva, au ajutat un copil să-și facă temele, au împrumutat ceva, cuiva... Și iată epifania întregii cercetări:

   OBICEIUL DE A AJUTA PE ALȚII PARE SĂ ATENUEZE EFECTELE NEGATIVE ALE STRESULUI.

   TE ELIBEREZI DE STRES ELIBERÂNDU-L PE ALTUL DE STRESUL LUI.