Caută Lumina de sus și vei avea viața.

Ioan 20:1 „În ziua dintîi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis de dimineață la mormânt, pe când era încă întuneric…”

Uneori Domnul Dumnezeu ne lasă ca sa trecem prin întuneric.

Nu-i așa? Când vine un necaz, parca se întuneca pământul; când vine o boala mai grea și te țintuiește la pat, se întuneca nu numai pământul, ci parcă și cerul; nu mai vezi soarele salvării și nici portița de scăpare...

Dar după noapte întotdeauna vine ziua și alungă întunericul cu lumina ei.

Așa începe Scriptura, cu o nota optimistă: „a fost o noapte si apoi a fost o zi”.

Pe fata pământului a fost întuneric, însa Domnul Dumnezeu a făcut să răsară soarele, despărțind pentru totdeauna lumina de întuneric.

Psalmistul zice: „Seara vine plânsul, iar dimineața veselia”. Cat de adevărat este faptul că nu întunericul dăinuiește și nici suferința, nici plânsul, ci lumina și bucuria în Duhul Sfânt.

Pe când femeile s-au apropiat de mormânt, spune Evanghelistul Matei, ca se iveau zorile dimineții.

Nu suferința este veșnica, nici necazul, nici singurătatea, ci Isus, Lumina care răsare și risipește nor și ceata.

Când stai în lumina Lui, suferința este mai ușoara, durerea este suportabila, grijile trec și nădejdea este vie.

Ce va spun eu, nu sunt povesti, ci experiențe cu Domnul; oamenii au părerile lor, spun ce au pe inimă și uneori mai adaugă „ceață” la întuneric, durere la suferință, încă o greutate la povară, dar când  vorbește Domnul și te uiți la Fata Lui, te luminezi de bucurie...

Femeile plângeau în fața mormântului gol și nu știau ce să creadă ochilor, dar Isus, Lumina lumii S-a oprit lângă ele și le-a luminat ochii, inima si viața.

De îndată întunericul s-a risipit și Lumina care S-a aprins, nu S-a mai stins nici odată.

Concluzia, cine rămâne în Lumină, nu va „bâjbâi” în întuneric și ceață și va cunoaște Adevărul care îl face liber. Doamne, deschide-ne ochii să vedem Lumina!