Întreaga viață a lui Iisus de la ieslea Betleemului și până la Golgota a fost oferită în slujba oamenilor. Iisus i-a iubit pe oameni și a trăit printre ei ca unul ce a venit să răspundă la marea întrebare cum este Dumnezeu. Și privindu-L pe Iisus începem să înțelegem marele adevăr revelat pe paginile Sfintelor Scripturi și anume, Dumnezeu este dragoste. Citind Evangheliile observăm că absolut tot ce El a făcut a fost motivat de iubire. Chiar și în ieslea din Betleem ca și nou născut, ne determină să înțelegem că venise printre oameni din iubire ca să ne mântuiască.

Apoi ca și adolescent și tânăr s-a pregătit pentru a fi jertfa neprihănită de pe crucea Golgotei. Evangheliile Îl prezintă ca pe un om deosebit ce era mai presus de orice altceva, Dumnezeu în sensul absolut. Vindecările pe care le-a făcut, mesajele pe care le-a transmis oamenilor, totul era motivat de iubire. El a venit să ne învețe ce este iubirea agape și cum o putem experimenta și noi. Sunt multe faptele de iubire pe care Iisus le-a făcut pentru oameni. În acest eseu în mod special mă voi rezuma asupra unui moment sublim. Dar voi enumera și alte lucrări ale Sale pentru ca noi toți să-L putem redescoperi pe Iisus nu cel prezentat în diferite șabloane bisericești ci pe Iisus de pe paginile Evangheliilor. Să încercăm să-L privim cu ochii minții așa cum este descris de scriitorii inspirați.

Hristos ce a predicat vestea bună, a înmulțit pâinile pentru oamenii flămânzi, a iertat-o pe femeia adulteră, și ne-a lăsat minunatele Sale parabole pline de profunzime ce ne determină să-L înțelegem pe Dumnezeu ca pe Tatăl din parabola fiului risipitor ce ne așteaptă să ne întoarcem în brațele Sale. Un alt uimitor act făcut cu iubire este episodul în care ni se relatează că Iisus mergea pe mare și printre valuri le-a spus ucenicilor, Eu sunt nu vă temeți. Asta înseamnă că în ceasul cel mai întunecat al istoriei umane în mijlocul celor mai puternice furtuni Iisus va apare pentru a aduce izbăvirea promisă. Dar mai presus de orice altceva noi avem prezența Sa cu noi, ce prin intermediul Duhului Sfânt vine în inimile noastre aducându-ne în primul rând liniște sufletească.

În Evanghelia după Luca ni se spune: , , El i-a dus până spre Betania. Și-a ridicat mâinile și i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și a fost înălțat la cer.” (Luca 24:50-51) Mâinile lui Iisus au făcut mereu fapte de iubire pentru oameni. Cu mâinile Sale a lucrat din greu lemnul în atelierul de tâmplărie a lui Iosif și mai mult de atât acele mâini sau atins de omul lepros aducând vindecare. De asemenea mâinile Sale sau întins peste femeia gârbovă și astfel a vindecat-o. Sunt mâinile ce sau atins de racla fiului văduvei din Nain pe care l-a înviat. Minunată ne este descrisă și învierea fiicei lui Iair pe care Iisus a apucat-o de mână și a trezit-o la viață din morți.

Pe tot parcursul lucrării Sale publice mâinile Sale au fost folosite în nenumărate acte de iubire făcute în folosul oamenilor. Apoi a venit acel ceas dramatic din grădina Ghetsimani când mâinile Sale sau împreunat în rugăciune. Iar după toată agonia de acolo a urmat Golgota, momentul măreț când Iisus de bună voie și-a întins mâinile pe cruce ca jertfă neprihănită pentru păcatele lumii întregi. După moartea pe cruce a fost pus în mormânt și acolo brațele Sale străpunse sau odihnit pe trupul Său neînsuflețit. A urmat apoi mărețul moment al învierii ce face din creștinism cea mai deosebită religie a lumii.

Timp de patruzeci de zile s-a arătat deseori ucenicilor Săi vorbind cu ei lucruri privitoare la Împărăția lui Dumnezeu. Și ce este mai important că s-a prezentat înaintea lor ca Mesia cel înviat ce oferea mântuire neamului omenesc pierdut. În versetele din Luca avem consemnat ultimul act de iubire pe care ucenicii l-au văzut făcut de Iisus în favoarea lor. Atunci Iisus și-a ridicat mâinile și i-a binecuvântat iar pe când îi binecuvânta a fost înălțat la cer. Ucenicii au rămas cu acea imagine imprimată în mintea lor și anume, Iisus înălțându-se spre ceruri cu brațele ridicate ca semn al binecuvântării. Fața Sa exprimând iubire și bunătate, având și acea măreție de împărat al universului.

Un scriitor religios se întreba nedumerit de ce a plecat Iisus și nu a rămas cu oamenii. Însă să nu uităm că odată cu înălțarea Sa peste ucenici s-a pogorât darul Duhului Sfânt oferit omenirii ca Mângâietor și Învățător. Fără acest minunat dar nu am putea niciodată să înțelegem profunzimile Planului de Mântuire. Vestea cea bună pentru noi astăzi este că Iisus a înviat și s-a înălțat la ceruri, la dreapta Tatălui unde mijlocește pentru noi continuând astfel să lucreze în favoarea neamului omenesc.

Însă un lucru nu poate face Iisus în locul nostru și anume, să aleagă pentru ca noi să urmăm calea mântuirii. De aceea fiecare om își hotărăște destinul veșnic prin alegerile pe care le face. Calea cea minunată trasată de Hristos se întinde și astăzi în fața noastră, depinde de noi dacă vom păși pe ea sau ne vom rătăci în continuare pe căile ce în final duc la moarte veșnică. Să contemplăm jertfa și moartea Sa, și mai ales mărețul moment al învierii și înălțării spre ceruri pentru că acolo este speranță pentru noi, și bucuria că într-o zi vom putea începe veșnicia cu El.