O poveste adevărată din copilăria mea, în care îngerii Domnului ne-au vegheat familia.

Este vorba de o întâmplare de demult, din iulie 1975. Părinții mei nu erau creștini praticanți (deși se considerau ortodocși), căci erau membrii ai PCR. (partidul comunist român- pentru tinerii cititori).

Totuși, întotdeauna când plecam la drum cu Dacia noastra (1300), spuneau „Doamne-ajută”, cu credință reală. Ei știau că există Cineva care te poate ajuta și în trafic, mai ales în condiții grele și la întâlniri cu șoferi inconștienți.

Era o vară foarte ploioasă, după o primăvară relativ normal de umedă și erau inundații în țară.

„Cele mai afectate de inundații au fost județele Argeș, Buzău, Prahova, Ilfov, Mureș, Vâlcea, Covasna și Sibiu, unde 49 de persoane au murit și 12 au dispărut luați de furia apelor”(am citat din presa de atunci).

Asta nu i-a împiedicat pe părinții mei tineri (de 33 și 34 de ani) să plece spre litoral cu fetițele lor de 12 ani (sora mea) și, respectiv, de 8 ani (eu). Din Craiova, trebuia să trecem prin Slatina, Pitești și apoi pe autostrada cea noua până la București, de unde nu mai era mult până la Constanța. În condiții normale ar fi fost așa, dar... . . erau timpuri grele.

Am mers chiar prin inundații, cu apa aproape de țeava de eșapament a autoturismului, cam intre județele Olt și Argeș fiind și șoselele inundate.

Pe drum, intre Slatina și Pitești s-au adăugat familiei noastre inimoase și o mamă cu fetița ei (sub 3 ani), ca al treilea pasager în spate. Căci părinții mei obișnuiau să ia autostopiști, în special mame cu copii mici. Voiau să facem fapte bune, iar în condițiile de calamități, cu atât mai mult. Nu prea treceau mașini, nu știu dacă circulau trenurile, deci cred că singura șansă a celor două a fost Dacia noastră(de fapt, Domnul era Salvatorul, prin familia noastră).

La începutul lunii iulie 1975, zile la rând a plouat fără întrerupere în majoritatea judeţelor ţării noastre, cele mai afectate zone fiind centrul şi sudul României, dar şi cele din est, unde apele râurilor au ieşit din matcă şi au produs inundaţii catastrofale. Dunărea a reprezentat un pericol pentru toate judeţele riverane timp de două săptămâni. În 4 iulie,"Buletinul Oficial" nr. 69 a publicat Decretul prezidenţial nr. 145 prin care s-a instituit "stare de necesitate pe întreg teritoriul Republicii Socialiste România pentru prevenirea inundaţiilor şi înlăturarea consecinţelor acestora", emis de Consiliul de Stat (de la acea vreme). În aceste condiții, noi mergeam la mare! Prin credință!

Evident, că părinții mei nu așteptau nimic de la musafirele noastre, nu îngreunaseră autoturismul proaspăt cumpărat (1974) pentru bănuții cuiva în necaz. Pur și simplu, au afirmat că trecem prin inundații toți șase sau niciunul!

Putea să ni se oprească motorul în ape, să rămânem acolo și să așteptăm o salvare tardivă. Dar Dumnezeu a fost în controlul mașinii în care erau 3 copii și trei părinți inimoși și nu a îngăduit nici o nenorocire. Slavă Lui în veci!

Am avut un sejur de vis la Mamaia (inaccesibilă nouă în condiții normale), unde la ONT ni s-a oferit un minihotel ieftin. Nu erau prea mulți turiști nebuni ca noi pe atunci. Dar nu a plouat deloc în cele 8 zile, am făcut plajă și baie în apa nu prea rece și ne-am simțit perfect, ca atunci când ești în Harul Domnului.

Ulterior, (după „revoluție”) am nimerit și eu pe o strada inundată din Craiova și mi s-a oprit motorul. Dar, prin credință, amintindu-mi de 1975, l-am repornit, l-am turat zdravăn și am ieșit din impas!

Altădată, am pierdut perna cu aer(gonflabilă) pe când pluteam pe o mare cu valuri moderate. Mă cam îndepărtasem de țărm, perna era dusă de curent, departe și eu am înotat cam greu până la apă mică, dar Domnul m-a ajutat mereu. El nu m-a lăsat pradă apelor și nici focului, așa cum este scris în Cuvânt.

Să ne rugăm necurmat pentru ca El să își împlinească față de noi promisiunile din Cuvânt! Căci și cu simpla rugăciune cu credință „Doamne-ajută”, El a fost cu noi și ne-a protejat!

Dacă* vei trece prin ape, Eu voi fi cu** tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge† prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde. (Isaia 43:2)