Pocăiți-vă

                        Faptele Apostolilor 3:19

            „Pocăiți-vă, dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurle de înviorare.”

            Domnul Dumnezeu mi-a dăruit un timp binecuvântat în care să stau și să învăț faptul că pocăința nu este o glumă și nu este o joacă de copii.

Pocăința și credința în Dumnezeu este cea mai frumoasă și mai înaltă școală a vieții și cine va ajunge la final, cine va absolvi această școală și va lua examenul, va primi cununa neprihănirii, care nu se pierde, nu se veștejește și nu se umple de praf.

Este adevărat că școala aceasta este uneori dură; „În lume veți avea necazuri…” zicea Domnul Isus, dar cine va lupta și va învinge până la capăt, va fi primit cu alai îngeresc acasă.

M-am gândit la faptul că, un astronaut care stă câteva zile în spațiu, are nevoie de un antrenament riguros și de un costum special cu care să zboare în spațiu, cu atât mai mult noi care vom „zbura”, pentru veșnicie, avem nevoie de repetiție zi de zi, în rugăciune, în cântare de mulțumire și laudă la adresa lui Dumnezeu.

De asemenea, avem nevoie de antrenament  în citire și însușire a Cuvântului Sfânt, pentru că noi, fără aripi, fără costum de astronaut, în ziua aceea glorioasă, când Domnul va veni să ne ducă acasă, vom zbura ca porumbeii spre porumbarul care se gasește dincolo de nori și dincolo de stele.

Așa vedea Isaia pe poporul lui Dumnezeu, zburând spre cer.

Într-o zi care nu este departe, trâmbița va suna cu vâlvă, Dumnezeu va glăsui puternic, ca la muntele Sinai și pentru mulți va fi groază și spaimă, dar cine va ramâne credincios până la capăt va auzi strigarea:

Veniți binecuvantații Domnului, intrați în grațiile Sale; dar cu căștile în urechi și cu ochii în „pământ” și la „nimicurile” care se petrec pe el, nu vei putea auzi marea chemare.

Doar cu urechile gata să asculte și cu privirea spre cer, vei auzi strigarea binecuvântată.

Amin! Domnul să ne binecuvânteze!