Durerea provocată de păcatul altora împotriva noastră face ca cerința de a privi la propriul păcat, să pară ilogică, chiar dură. Pe de altă parte, bucuria unei vieți plăcute nu ne dă nici un imbold pentru o asemenea privire. Durerea și confortul ne împiedică să ne preocupe prea mult înțelegerea tiparelor noastre autoprotectoare. Rezultatul este că adeseori nu-I cerem Duhului lui Dumnezeu să ne cerceteze în profunzime. Totuși, El șoptește adevărul convingător oamenilor care-L ascultă cu atenție.

   Cred că DUHUL este foarte priceput în arta comunicării. Dacă nu auzim ce ne spune, înseamnă că nu suntem atenți. Putem auzi glasul Lui -sau credem că Îl auzim- spunându-ne în ce fel de slujbă să ne angajăm, la care biserică să mergem, dar rareori ascultăm când ne vorbește ca să ne convingă de păcătoșenia modului nostru de a întreține o relație.

   Deoarece șoapta Duhului este denaturată uneori, când noi o trecem prin filtrele defensive ale minții noastre autoprotectoare, avem nevoie de mai mult ajutor obiectiv pentru a ne confrunta cu tiparul pretenției noastre - ajutor care să fie și mai greu de ignorat.

   Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește într-un mod mai direct. Când există relațiile corecte, oamenii lui Dumnezeu ne oferă un feedback pe care doar din pură ignoranță îl poate ignora. Să ne gândim în continuare la funcția dezvăluitoare a Scripturii.

   Cum e posibil ca, deși își petrec ani de zile în studierea Cuvântului lui Dumnezeu, creștinii să rămână neschimbați, chiar împietriți în privința lucrurilor esențiale? Unii, într-adevăr, ajung mai iubitori, mai puternici, mai înțelepți, pe măsură ce se adâncesc în Scriptură, dar mulți se mulțumesc doar cu o moralitate și ortodoxia. Alții devin mai defensivi, mai dogmatici și distanți. DE CE?

   Cum e posibil ca oamenii să asculte Scriptura predată în Biserică duminică de duminică sau s-o studieze ani de-a rândul și să nu se aleagă decât cu dragoste pentru adevăr, o dragoste care îi îndepărtează de oameni?

   De ce ce credincioșii sinceri se scoală de dimineață devreme pentru a citi Cuvântul apoi trăiesc în cursul zilei, fără putere în lucrare, fără pace în lupte și fără dragoste în inimă? De ce mulți au ajuns să privească închinarea de dimineață ca pe un ritual lipsit de viață pe care ori continuă să-l practice din obișnuință sau dintr-un sentiment de vinovăție ori, pur și simplu, îl abandonează?

   CU SIGURANȚĂ, NU SCRIPTURA ESTE CAUZA PROBLEMELOR!

   Iar soluția nu trebuie să ne îndepărteze de folosirea ei corectă. Însă nu este normal să ne lovească o sabie cu două tăișuri și să nu curgă o picătură de sânge.

   Poate că a sosit momentul să ne luăm inima în dinți și să atacăm problema tabu:

   -trebuie să admitem că doar simpla cunoaștere a conținutului Scripturii nu este o cale sigură spre creștere spirituală.

   În cercurile evanghelice există teribila convingere că dacă turnăm Cuvântul lui Dumnezeu în mințile oamenilor, Duhul lui Dumnezeu îl va așeza imediat în inimile lor. Presupunerea aceasta este groaznică, nu pentru că Duhul Sfânt nu Se conformează niciodată unei asemenea supoziții, ci pentru că îi scutește pe pastori și pe lideri de responsabilitatea de a interveni în viețile oamenilor. Mulți își asigură securitatea rămânând ascunși în spatele amvoanelor, complet rupți de frământările adunării lor, proclamând Scriptura cu o acuratețe care nu mișcă pe nimeni.

   Amvoanele ar trebui să fie punți și nu bariere în calea relațiilor care pot schimba viețile oamenilor.

   Colegiile și seminariile biblice au cheltuit suficient de mult timp dovedind că simpla acumulare de cunoștințe NU SCHIMBĂ VIAȚA CUIVA. Absolvenții cu rezultate academice impresionante au eșuat lamentabil în lucrarea lor din cauza incapacității de a se înțelege unii cu alții. Unii fac totul bine: predica, administrația, strângerea banilor, vizitele acasă, evanghelizarea - dar nu i-au ajutat pe creștinii sinceri să se ocupe eficace de realitățile vieții lor.

   Pavel nici n-a putut pune mai bine problema când a scris:

   CUNOȘTINȚA ÎNGÂMFĂ, PE CÂND DRAGOSTEA ZIDEȘTE.

   Și, cu toate acestea, scopul nostru în citirea Scripturii este de a acumula cunoștințe, iar când atingem acest scop suntem mulțumiți.