Aș dori ca această experiență cu Duhul Domnului să nu pară, istorisită, ca un fluture prins cu acul într-un insectar. Nici nu vreau să semene cu o floare presată, uscată, care mai are un pic de parfum vag. Mi-ar plăcea, prin Harul Lui, să fie asemenea unui videoclip cu un fluture prins de o floare cântătoare, mișcându-și aripile în ritmul melodiei. .

Da, e o amintire scumpă din timpul „comunismului”, când aveam cam 12 ani.

Eram cu sora mea, cu patru ani mai mare, iar părinții noștri lipseau din acest cadru. Era în ajunul Crăciunului, pe timpurile acelea cu propagandă ateistă oficială, când Moș Crăciun fusăse transformat în impersonalul „Moș Gerilă”. La școală ne îndoctrinau ateist, la TV la fel.

Și totuși, la ușă au sunat colindătorii. Erau două fetițe mai mici decât eram eu atunci și un băiețel și mai mărunt. Erau de-o anumită etnie, singura care avea tupeul să colinde pe atunci, când toți ceilalți copii eram pionieri sau UTC-iști.

Erau copii cu adevărat săraci, în hăinuțe petecite, cu piciorușele goale în șlapi de plastic, iarna.

Au intonat obișnuitul colind, pe care și azi copiii din același mediu, deși mai bogați, îl știu(uneori, unicul învățat de ei): „Domn, Domn, să-nălțăm!” Nu era clar Cine era Domnul și nici ce legătură avea El cu iepurașul vânat de către boieri, doar finalul arăta oarecum spre finalitatea vânătorii: „Să facă din blana lui/Căciuliță Domnului!” Mda. Le-am zâmbit, din simpatie umană, simplă.

Dar, al doilea colind, probabil o prelucrare a unuia pe care actual, nu-l mai pot recunoaște nicăieri, a fost cel care ne-a mișcat cu adevărat și plâng și acum, rememorându-l, căci mi-amintesc și melodia:

„Nu v-aducem niciun rău/ V-aducem pe Dumnezeu! /

Dumnezeu e mititel, /Învelit în scutecel(/Scutecel de bumbăcel)

La această imagine istorică, evocată sincer de trei copii săraci, sora mea și cu mine am izbucnit într-un plâns, care nu era „catarzis”, ci cercetarea Duhului Sfânt. Le-am dat copiilor tot ce puteam în mâncare și haine, cât să nu ne bată părinții (ne-au certat ei, dar nu ne-a părut rău). Cred că și ceva bani, pentru care, poate, copiii se rugaseră. Deoarece toți copiii cred, prin Harul Domnului, dacă li se prezintă Evanghelia autentică. Noi știam doar „Tatăl Nostru” și „Înger, îngerașul meu”, de la bunici. Dar imaginea unui Dumnezeu- adus în colindul a trei copii patetic de săraci, ne-a mișcat până în profunzimile sufletului. Și, cât era de vulnerabil „mititel, învelit în scutecel”!

Misterul Întrupării l-am priceput, intuitiv, căci nu știam exact ce se sărbătorește de Crăciun. Dar, Dumnezeu, dacă exista și era Atotputernic, avea și puterea de neînțeles de a Se lăsa adus de 3 copii săraci și El fiind sărac și așa gingaș: „mititel, învelit în scutecel”. Prin Cuvânt, a fost zugrăvit Isus Cristos Întrupat ca Prunc, în fața noastră, două copile neștiutoare, de către alți copii, care nu înțelegeau mai mult Misterul, dar Îl cântau. Aleluia! Slavă Ție, Cristos, Dumnezeul Nostru, căci Mesajul Tău unic nu a fost depreciat de nevrednicia mesagerilor, nici de cea a receptorilor!