Viața este haina însuflețită pe care o primim la naștere.

Ea crește odată cu noi, îmbrăcând formele maturității vârstei și înțelepciunii primite. Unii, o îmbracă cu bucurie, adăugându-i frumuseți darului primit, alții o detestă distrugându-i frumusețea, valorile prin gândire și comportament, ignorând și refuzând menirea ei, care vine din lumină!

Săraci de mineralele luminii viața unora devine seacă de esență, săracă, arătându-și golurile ce o vor marginaliza la periferia societății, dar cel mai grav este pierderea legăturii cu cerul.

A-i arăta copilului originea vieții încă din copilărie este înzestrarea, îmbogățirea mentală și sufletească, valori ce-l fac puternic și stabil în identitate.

Viața ar trebui să fie subiect important în familie, să-i fie recunoscute valorile, îmbrăcând-o în ascultare biblică, primindu-și strălucirea prin aplicarea cuvântului scris.

-Nu am întâlnit familie care să fi educat copiii în spiritul calității vieții ( atrăgând atenția, explicând acest subiect).

-Nu se vorbește despre viață ca dar dumnezeiesc!

-Nu sunt educați copiii și membrii familiei în așa fel încât să se înțeleagă că viața nu este alegerea părinților de a da viață, ci de a primi prin rugăciuni viața ca dar copiilor!

-Mă tem că, trecem, parcurgem indiferenți acest traseu viu care ne-ar putea califica încă de la naștere pentru cer!

... Îmi persistă o întrebare inainte de scufundarea în apa botezului:

   -Până când vrei să-L urmezi pe Domnul Christos?

   -Toată viața!

(răspunde candidatul).

(Ce știu, cunosc, candidații despre viața lor, în amănunt? Știu ei ce este viața?)

M-ar bucura ca cele scrise să fie luate serios, în considerare și la cateheză și mai ales la lecțiile din școlile duminicale!