Istoria zbuciumată a poporului ales constituie, e drept, o lectură fascinantă, dar prin felul în care Dumnezeu îi întoarce filele, uimindu-ne de fiecare dată, ne zidește sufletește, întărindu-ne în credință.

  Să ne oprim, bunăoară, la Neemia, omul care i-a cerut concediu împăratului Artaxerxe, în slujba căruia era. Exilul babilonian se sfârșise încă din vremea lui Cirus, și mulți dintre iudei se întorseseră în țară. Acolo, însă, lucrurile nu mergeau bine.

  Vești despre situația din Ierusalim ajung și la urechile lui Neemia, care se afla la Susa, capitala imperiului, fiind paharnicul împăratului. Răscolit și adânc îndurerat, simte imediat că trebuie să facă ceva pentru rezidirea cetății. Mai întâi a plâns și s-a jelit (cap. 1, v4). Apoi a postit și s-a rugat. Și-a început rugăciunea cu căință și a încheiat-o cu implorare, pentru ca Dumnezeu să-i dea trecere înaintea împăratului.

  Era anul 444 î. Hr, cel de-al douăzecilea de domnie al lui Artaxerxe, împăratul căruia trebuia să-i ceară Neemia ajutor. Dar cum? Ce treabă avea împăratul persan cu ruinele Ierusalimului? Dar Neemia nu s-a dus singur la împărat, căci Dumnezeu era cu el.

  Nici n-a fost nevoit să înceapă el discuția, căci împăratul, văzându-l trist, l-a întrebat ce-l frământă, iar Neemia i-a vorbit despre starea Ierusalimului, cetatea în care erau mormintele părinților. Împăratul a fost scurt: „Ce ceri?”(cap 2, v4), și Neemia s-a „rugat Dumnezeului cerurilor” (v4) înainte de a vorbi. Și i-a cerut concediu. „Până când?”, l-a întrebat împăratul, și au „hotărât o vreme”.

  Altceva? Niște scrisori către guvernatorii din Trans-Eufrat, pentru a trece în siguranță. Doar atât? Ar mai fi ceva. Lemne din pădurea împărătească, pentru construcție. Îndrăzneala lui Neemia este uimitoare, dar este rezultatul rugăciunii.

 Le-a primit pe toate, iar ca bonus... gardă personală. Și nu doar „niște călăreți”, ci și „mai mari ai oastei” (v 10). Iar „concediul” lui s-a prelungit la 12 ani. Atât a guvernat în Ierusalim, unde a reclădit zidurile de apărare și a reorganizat cetatea.

  Dumnezeu l-a însoțit în toate, dar meditând la startul acestei lucrări, nu putem spune decât: mare este Dumnezeu! Vedem cum deschide uși la care nici nu îndrăznim să batem fără ca El să ne încurajeze. Un împărat păgân și-a dat tot concursul la rezidirea Sionului. Cum sună?

  Revăzândând acest episod, să ne mai amintim și că Dumnezeu este neschimbat. Și să îndrăznim. Ne va uimi, dar vom fi biruitori. Amin!

Simion Felix Marțian