Botezul cu Duhul Sfânt

              Una dintre cele mai importante doctrine ale creștinismului este doctrina botezului cu Duhul Sfânt. Din păcate această învățătură fie este neglijată total, fie înțeleasă în afară contextului Biblic.

               Sunt oameni care susțin că botezul cu Duhul Sfânt este ceva diferit de nașterea ­din nou, de asemenea sunt oameni care susțin că botezul cu Duhul Sfânt, se produce la nașterea din nou. Prima categorie crede că botezul cu Duhul Sfânt pentru a fi primit necesită o stăruință în rugăciune (Luca 11.13), iar cea de a doua categorie, crede că în momentul când s-a crezut Evanghelia, se primește acest botez care produce nașterea din nou (Efes. 1.13).

               Desigur că fără Duhul Sfânt, omul nu are nicio treabă cu Hristos (Rom. 8.9). De aceea trebuie să fim botezați cu Duhul Sfânt (Matei 3.14).

               Acum care din cele doua crezuri mai sus menționate sunt adevărate?  

Botezul cu Duhul Sfânt prin stăruință?

Un prim argument ce este adus în susținerea acestei ideologii se regăsește în Faptele Apostolilor 1:14. Aici se menționează că ucenicii „stăruiau cu toții cu un cuget în rugăciune și cereri”, iar mai târziu, în Fapte 2:1-4, Duhul Sfânt coboară asupra lor în ziua Cincizecimii. Acest model de rugăciune intensă și unită este văzut ca un exemplu că stăruința în rugăciune precedă primirea Duhului Sfânt.

               Desigur, acest argument este nevalid, fiind o abatere de la textul biblic. După înălțarea Mântuitorului, ucenicii au stăruit în rugăciune, dar nu se specifică scopul exact al rugăciunilor lor. În acel context, apostolii nu au fost botezați cu Duhul Sfânt imediat. Abia după 10 zile, în ziua Cincizecimii, când erau adunați împreună, Duhul Sfânt a coborât peste ei (Faptele Apostolilor 2:1-4). Este important de remarcat că nu se menționează că aceștia se rugau în acel moment.

               Un alt argument adus se găsește în Luca 11:13: „Cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”. Aceasta este interpretată ca un apel la stăruință în rugăciune pentru a primi botezul cu Duhul Sfânt.

               Pentru a înțelege acest verset trebuie pus în lumina Scripturi, să vedem cum se aplică acest principiu de cerere stăruitoare. În Scriptură nu există nici un exemplu unde oamenii trebuie să stăruie după botezul cu Duhul Sfânt. În schimb există un exemplu când ucenicii au cerut putere și au fost umpluți cu Duhul Sfânt (F. A 4.29-31). De aceea, privind din prisma acestei întâmplări, înțelegem faptul că cei botezați cu Duhul Sfânt, trebuie să ceară umplerea cu Duhul Sfânt. Cum? Stăruitor!

              Un al treilea argument este tradiția adunării. De-a lungul istoriei multe comunități creștine au învățat și practicat stăruința în rugăciune pentru primirea darurilor spirituale, inclusiv botezul cu Duhul Sfânt. Aceasta a fost întărită de experiențele revărsărilor Duhului Sfânt. În multe comunități creștine, în special cele penticostale și carismatice, se organizează sesiuni speciale de rugăciune pentru botezul cu Duhul Sfânt. Aceste sesiuni sunt văzute ca o modalitate de a stărui în rugăciune pentru a primi această experiență spirituală. Multe mărturii personale sugerează că botezul cu Duhul Sfânt a fost primit după perioade prelungite de rugăciune și stăruință. Aceste mărturii sunt adesea folosite ca dovezi pentru a susține ideea că stăruința este necesară pentru a primi botezul cu Duhul Sfânt.

            Din păcate toate aceste experiențe atunci când nu sunt biblice, în mod clar nu sunt din Dumnezeu. Dumnezeul care a insuflat Scripturile, este un Dumnezeu care a lăsat porunci clare. Despre care a spus, să nu ne abatem (Deut. 5.32); sa nu adăugăm și să scoatem (Prov. 30.6); să nu trecem peste ce este scris (1 Cor. 4.6); să rămânem doar în învățătura lui Hristos (2 Ioan 9-11). Bazele credinței să nu fie pe experiențe, ci pe ceea ce este scris (Isaia 8.20). Ce trece peste ce este scris nu vine din Dumnezeu, ci din tatăl minciunii, diavolul (Ioan 8.44).

        Botezul prin credință?

Există mai multe argumente care susțin ideea că acest botez este primit prin credință. Aceste argumente sunt bazate pe mai multe interpretări biblice. Iată principalele argumente:

-            Galateni 3:2: „Numai aceasta voiesc să aflu de la voi: Prin faptele Legii aţi primit voi Duhul sau prin auzirea credinței?”

-            Efeseni 1:13: „Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și ați crezut în El, ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit.”

Aceste versete sugerează că Duhul Sfânt este primit ca urmare a credinței în Evanghelie, și nu prin alte mijloace. În Faptele Apostolilor 10:44-48, Corneliu și casa lui primesc Duhul Sfânt în timp ce Petru predică Evanghelia. Acest eveniment subliniază faptul că primirea Duhului Sfânt are loc prin credință în mesajul evanghelic. De asemenea, Faptele Apostolilor 19:2 arată că botezul cu Duhul Sfânt este legat strict de credință: „Le-a zis: 'Aţi primit voi Duhul Sfânt când ați crezut? '”

-            Ioan 7:37-39: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El; căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.”

Apostolul Pavel învață că nu prin fapte, ci prin credință suntem justificați și primim binecuvântările promise, inclusiv Duhul Sfânt ( Rom. 5:1-5). Întâmplările descrise din viața apostolilor indică faptul că primirea Duhului Sfânt a fost legată de credința în mesajul Domnului Isus, începând cu ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2).

Concluzia în baza tuturor acestor argumente este faptul că credința în Hristos și Evanghelie este singurul mijloc pentru primirea botezului cu Duhul Sfânt.

       Există vreun semn al botezului cu Duhul Sfânt?

               În Faptele Apostolilor 2:1-4, se descrie cum Duhul Sfânt a coborât peste ucenici sub forma unor limbi ca de foc și toți au început să vorbească în alte limbi. Aceasta este considerată de mulți ca fiind prima instanță a botezului cu Duhul Sfânt și este văzută ca un model pentru experiențele ulterioare.

              Mai există și Fapte 10:44-46 unde citim că în casa lui Corneliu, când Duhul Sfânt a coborât peste toți cei care ascultau cuvântul, aceștia au început să vorbească în limbi și să prorocească, cum au făcut apostolii odinioară. De asemenea în Fapte 19:6, când Pavel a pus mâinile peste unii dintre ucenicii din Efes, aceștia au primit Duhul Sfânt și au început să vorbească în limbi și să prorocească.

              În cadrul mișcărilor penticostale și carismatice, pe bază acestor întâmplări a ajuns să crede că vorbirea în limbi este un semn esențial al botezului cu Duhul Sfânt. Aceasta este considerată o experiență deosebită, separată de convertire și de primirea inițială a Duhului Sfânt la momentul credinței, și este văzută ca un eveniment ce marchează o nouă etapă în viața spirituală a credinciosului.

            Trebuie înțeles în primul rând că limbile vorbite de către apostoli în Fapte 2 au fost limbi înțelese de oameni; limbi pământești, și nu îngerești (F. A2.8).

             În al doilea rând, vorbirea în alte limbi este un dar al Duhului Sfânt (1 Cor. 12.10). Iar darurile sunt date după cum dorește Duhul (1 Cor. 12.7-8). Prin urmare sunt oameni care au primit Duhul Sfânt (1 Cor. 12.13-17), dar fără să primească acest dar al vorbirii în alte limbi (1 Cor. 12.30). De ce? Pentru că așa a dorit Duhul Sfânt. Din explicațiile aduse de apostolul Pavel în 1 Cor. 12, înțelegem că botezul cu Duhul Sfânt nu are ca regulă semnul vorbirii în alte limbi.

            În epistola către Corinteni, Pavel citează pe Isaia pentru a lămuri care este scopul vorbirii în alte limbi: În Lege este scris: „«Îi voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă și prin buze străine, și nici așa nu Mă vor asculta», zice Domnul.” (1 Cor. 14.21).

Care era acest norod? Israelul!

Ce avea Dumnezeu în vedere când a spus aceste cuvinte prin prorocul Isaia?

            Citind contextul în care au fost rostite acele cuvinte, observăm că poporul era mândru, disprețuitor și îl desconsidera pe Isaia (Isaia 28:9-10). Din cauza acestei atitudini și a refuzului de a asculta mesajul transmis de Isaia, Dumnezeu a decis, ca o formă de judecată și mustrare, să le vorbească prin oameni mai de rând și chiar într-o altă limbă. Astfel, vorbirea în alte limbi reprezintă împlinirea acestei profeții. După cum subliniază și apostolul Pavel, limbile sunt un semn pentru cei necredincioși (1 Corinteni 14:22). Dar cine sunt acești necredincioși? Care popor? Israelul!

Limbi îngerești?

             În 1 Corinteni 14:4, se menționează că „cine vorbește în altă limbă se zidește pe sine însuși.” Astfel, vorbirea în limbi este văzută ca un mijloc prin care credincioșii se pot edifica spiritual și se pot apropia mai mult de Dumnezeu.

             Iar pentru faptul că acele limbi nu sunt înțelese, deținătorii acestui semn, aduc ca argument că de fapt se vorbește în limbi îngerești. În susținerea vorbirii în limbi îngerești se aduce ca argument 1 Cor. 13.1, unde apostolul Pavel face o hiperbolă spunând ”dac-aș vorbi în limbi omenești și îngerești” punând în contrast că putem face orice, dar dacă nu avem dragoste, nu suntem nimic.

           Nu există nici un exemplu în Sfintele Scripturi în care vreun om să fi vorbit în limbi îngerești, dar cu toate acestea se crede în ele.

           Explicație 1 Corinteni 14   

           În 1 Cor. 14, Pavel explică această bolboroseală de cuvinte presupusă de către unii limbă îngerească. Pentru aceasta apostolul pune în paralelă darul autentic al vorbirii în alte limbi cu semnul fals al vorbirii în alte limbă.

           Altă limbă sau alte limbi?

           În capitolul 14, Pavel subliniază cu claritate distincția dintre darul autentic și semnul păgân, evidențiind această diferență prin utilizarea formelor de plural și singular ale cuvintelor 'limbi' și 'limbă'.

           Scopul darurilor oferite de Duhul Sfânt este acela de a fi în folosul altora (1 Cor. 12:7). De aceea, Pavel îi îndeamnă pe cei care doresc să primească daruri să le caute cu intenția de a zidi Biserica (1 Cor. 14:12). Cu toate acestea, observăm că cel care vorbește într-o altă limbă nu vorbește oamenilor, ci doar se zidește pe sine (1 Cor. 14:2,4). Din acest motiv, apostolul Pavel își exprimă dorința ca toți să vorbească în limbi pe care ceilalți le pot înțelege, pentru ca întreaga comunitate să fie zidită (1 Cor. 14:5-11).

            Într-o notă ironică, Pavel îi îndeamnă pe cei care vorbesc într-o altă limbă să ceară și darul tălmăcirii, altfel cuvintele lor nu vor aduce niciun rod (1 Cor. 14:13-14). El mulțumește lui Dumnezeu că are darul de a vorbi în limbi mai mult decât toți, dar preferă să rostească în Biserică cinci cuvinte înțelese, prin care își încheie ironia: "Fraților, nu fiți copii la minte" (1 Cor. 14:18-20).

Π          În lumina Scripturii, putem concluziona că botezul cu Duhul Sfânt este un dar primit prin credință, în momentul în care cineva crede în Evanghelie. Stăruința în rugăciune nu este necesară pentru a primi acest botez, deși este benefică pentru a crește în relația cu Dumnezeu și pentru a primi o umplere continuă a Duhului. Vorbirea în limbi nu este un semn obligatoriu al botezului cu Duhul Sfânt, ci unul dintre multele daruri pe care Duhul le poate oferi credincioșilor. Astfel, înțelegerea corectă a botezului cu Duhul Sfânt trebuie să se bazeze pe învățătura biblică, nu pe experiențe personale sau tradiții.